Poezie
Ereziile manechinului
...dincolo de vitrină trec sfinții
1 min lectură·
Mediu
în fiecare zi
pentru o posibilă despărțire ne pregătim
(le șoptea el hainelor sale)
ochii noștri în felul în care știu,
sângerând
(nu văzuse oameni plângând)
neființă, umbră a păcatului
(pentru el păcatul era inerția zâmbetului său)
cu brațele tale cuprinzându-mă
am să pot suferi iar
în încercuirea lor blândă,
zadarnică
lumina va intra împreună cu noi
(cel puțin așa credea până l-au descompus
în spatele magaziei)
&
ca o pasăre obosită
îngerul călător
pe un umăr al catedralei gotice
zborul își odihnește
(ochii lui se rătăciseră în palma unui copil)
sângele îi pulsează în aripi
puternic colorându-le
o dacă ar putea
din umeri preț de o clipă
să și le desprindă
(ochiul lui stâng se decolorase sub degetul jucăuș
al băiatului)
adesea resemnat în straiele sfinte
din marea înălțime a
clădirii privindu-ne
(își simțea încă brațele,picioarele, hainele scumpe)
l-am surprins neputincios și blând
ca o icoană.
(...și asta îi amintea de prima lui oglindire
în vitrină)
012.233
0
RR