Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

4 semne

1 min lectură·
Mediu
în piața de vechituri de vânzare
iubiți cu brațele tăiate
veniți din lungi călătorii
aveau capetele plecate, muți
arși de soare
pescărușii încă mai smulgeau
bucăți de carne din ei
și ei tăceau
tăceau și nu ripostau
conștienți de iluzia
lunii de miere
am remarcat însă unul
cu venele uscate
un lichid fosforescent
aristocrat se scurgea
încet prin mintea mea
mi-am spus:
„cândva cărase munți
probabil adevăruri”
acum era trist
cu inima abia pulsând în palme
câteva minute am atins-o
privindu-l fix în ochi
nu era nici sânge, nici moarte
un întuneric luminos
ca într-o temniță adâncă
unde de obicei se învălmășesc
vânătorii de poeme
asta era
un pum de nisip
îmi ajunge și azi
pe masă în loc de veioză
o călătorie neterminată
în fiecare noapte trec prin el
și încă nu-i dau de capăt
în piața de vechituri
iubiți cu brațele tăiate
veniți din lungi călătorii
așteaptă să fie luați acasă
cine se încumetă?
ei sunt aceia care sub marmură
nu dorm niciodată
0106.453
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
165
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “4 semne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/13910114/4-semne

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

din sutele si miile de texte (citite in limba ta, din sutele de scriitori..) ..gasesc in rindurile astea ceva special, pescarusii, temnita, imi aduc aminte de cind eram tinara si am vrut ca poezia mea sa nu semene nici cu cea a lui Nichita sau a altora.........pastereaza-ti stofa si cucerreste lumea.JMC
0
@oana-popescuOPOana Popescu
E un poem bun creat din imagini puternice.
Imi place mult partea asta:\"cu inima abia pulsând în palme
câteva minute am atins-o
privindu-l fix în ochi
nu era nici sânge, nici moarte\" aici cred eu ca sta intregul epicentru al poemului.
Am sesizat un zbucium launtric si un fel de resemnare meditativa in poemul tau si cred ca asta ii ofera o baza puternica
0
@petru-teodorPTPetru Teodor
un pum de nisip
îmi ajunge și azi
pe masă în loc de veioză
o călătorie neterminată

și ei tăceau
tăceau și nu ripostau
conștienți de iluzia
(n-aș pune \"lunii de miere\", n-aș pune nimic aici)

nu era nici sânge, nici moarte

aveau capetele plecate
arși de soare
pescărușii încă mai smulgeau
bucăți de carne din ei

ca de obicei creezi o imagine asemeni unui puzzle.
din imagini puternice, dispersate.
aici cele 4 semne sunt cele ce și le-alege fiecare dupa cum simte.
așa cred.
dar poate trebuie să mai caut, nu?

cu zâmbet,
pt.
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
jacqueline,
pescărușii, temnița de care ai amintit erau acolo de mult timp, fiecare cu un rol aparte.
ionelia,
este un sentiment straniu să ții o inimă pulsând în palmă, de câte ori fac asta, tremur, tot timpul trântesc ceva din jur.
pt pt,
ai observat bine, mereu dispersez de dragul inducerii în eroare, dar în final au pun punct comun.
mcm

0
@danut-gradinaruDGDanut Gradinaru
Am văzut titlul ce indica \" 4 semne \" și l-am citit, apoi recitit
dar în interior am descoperit mult mai multe ce cresc în valoare
printr-o deosebită rezonanță acustică, prin înțeles, prin imagine artistică.
Sunt multe exemple de dat dar nu o să stau aici să le-nșir, fiecare o face în felul său cu ceea ce-i captează atenția mai intens cu ceea ce-i place cel mai mult. Și eu am ceva de spus, ceva ce mi-a captat atenția de la-nceput de prima dată când am citito; am rămas foarte impresionat de final și de aceea țin să-l accentuez îi dă o notă puternică de viață și iese în evidență ca o lovitură de grazie ( colpo finale ), îmi place cum sună:
\" ei sunt aceia care sub marmură/ nu dorm niciodată \"

Felicitări și mult succes în continuare!
0
@ioan-jorzIJIoan Jorz
Carmen-Manuela, pumnul acela, de nisip, m-a trimis într-un peisaj agrest, barbilian, unde lumina (lux naturae) dă tonuri de alb tristeții și, brusc, aceasta nu mai are culoarea gri-cenușiu.

Da, o poezie de dragoste - care salvează sentimentul de la căderea în desuetitudine, de la banalizarea la care este supus, prin atâtea texte mediocre. Asemenea poeme îl reanimează, la modul frumos, estetic, risipind acel scepticism că totul a fost spus, că e banal să mai scrii poeme de dragoste. Felicitări!

Ioan J
0
IPioan peia
cu tot regretul - cam lunguț și diluat. aici nu votez cu convingere.
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
danutz, acolo la ultimul vers, oscilez și acum, mai aveam o variantă.
ioan j, eu încă mai pot scrie poezii de dragoste încă o mie de ani, am resurse și material didactic.
ioan p, din păcate nu mereu pot fi extraordinară:):):):)
vasile munteanu, mulțumesc pentru recomandare islikeanewdesease
multumesc pentru păreri și sugestii.
mcm
0
@petcu-sandicaPSPetcu Sandica
salut
\"in piata de vechituri de vanzare\" iti sugerez sa scapi de acel de vanzare din primul vers
in rest o poezioara destul de lunga prin care daca mai treci o data de 2 ori chiar s ar putea sa iasa ceva foarte misto
0
VDValeriu Dinca
Ce multă îndrăzneală, la noi nu există prea mulți vânători de poezii în temnițe luminoase,iar marmura, rece ca cei de sub ea, să fie unul din semne? Ai un licăr al absurdului în a scrie, magic.
0