Poemul lui Carmen

am nevoie de un alpenstock din titaniu să pătrund în miezul tău
zeii ies la drumul mare să jefuiască pentru o cană cu apă
am mult de mers, restricții la tot pasul, multe indicatoare
respectați sensul obligatoriu, ocoliți spațiile blestemate
aici se merge doar în pielea goală altfel harpiile se trezesc
nu rupeți foile din calendar, atenție la avalanșe, se stârnesc din senin
îndepărtez trupul ca pe o piele de șarpe, sâmburele ascunde o altă față
lumea greco-romană se perpelește în tine ca un necredincios în fața altarului
trec de colina unde pasc inorogi, când vine noaptea nu știam că se ascund în palme
când m-am apropiat de stern, busola s-a dereglat, acum e acum, îmi zic
trebuie să merg cu ochii închiși, prin tufe, mlaștini, tot felul de vietăți
trec pe deasupra capului, trebuie să închid și lanterna altfel voi muri
tăietura de la mâna stângă mi s-a vindecat, sunt pe drumul bun