întrebare, aștept răspuns cât de curând

Carmen, te afli ca mulți dintre noi, de altfel, în fața unei întrebări existențiale: cum poate fi o zi fără ființa iubită? Să știi însă că această întrebare nu are răspuns, de aceea așteptarea ta va fi un chin interior în care vei putea decela stările contradictorii stârnite de gândul la ființa dragă. Niciuna din încercările tale de a-i redescoperi ființa, nu pare a fi împlinitoare a simbolului bărbatului aflat departe. Nu-l poți aduce aproape nici prin perdeaua fluturată de vântul amintirii, ce fragmentează imaginea celui dorit - \"de cele mai multe ori te caut prin ceață\". Este o ceață \"fadă\", care îți devorează picătură cu picătură izvorul sanguin al vieții. Nici dacă ai așterne în scris dorul tău, cuvintele ar fugi dincolo de imaculata hârtie, iar scrisoarea mult așteptată îl va transforma pe iubit într-un univers straniu, arborescent, asemenea pădurilor tainice de pe Amazon.
Pentru cel care iubește, lipsa ființei așteptate naște metafore surprinzătoare, profunde: dimineața este \"hermafrodită\" sau \"un câine vagabond\", scăpat din lesa naturii, semenii tăi, cu care te intersectezi secvențial, sunt \"cei cu păcura-n oase\", ființe \"care strivesc auzul de asfaltul ponosit\".
Fără omul iubit corpul nostru se simte amputat, lipsit de apărare chiar în interiorul domestic - \"camera mea tot din bețe de chibrit rămâne\", iar viața pare o cușcă cu lei din care nu poți evada.
Doar cuvintele iubitului rămân ca postulate ce îți înalță ființa : \"văd, draga mea, spunea el odată, sub cerul liber mulți soldați așteptând să moară pe nesimțite în tine\".
Un poem liric de o frumusețe stranie, dar pământească, firească, și atât de tainică prin profunzimea dorului fără leac.
Cu prietenie, Emil Iliescu