maria a murit

Cele ce urmează le spun cu toată speranța că îl vor face pe autor să fie mai atent la ce va scrie pe viitor.

La vremea lor, am fost un mare admirator al \"Poemului arab\" și mai ales al celui spaniol (poate am să adaug acolo câteva opinii la fel de personale). La \"Poem rus\" (care e mai prost decât ăsta) am renunțat să postez un comentariu critic, pentru a nu-l speria pe autor, care pare bine intenționat, dar văzând că începe să fie supralicitat, spun aici că poezia de față o clasez de pe la mediocră în jos.

\"scarpină treimea la ceafă\" e de comă și de tot râsul, contextul nu salvează deloc formula care numai poetică nu e. În rest, același prozaism, confuzie, lipsă de inspirație și umplutură textualistă. Joc ieftin de glezne. Nu transmite nimic, nu are suflu, nu deschide orizonturi semantice, nici câmpuri logice. Închistat, rece, exasperant. E ca un chin de a ieși înspre expresie, dintr-o încăpere lipsită de ferestre.

Mare atenție la formula poetică! \"Nocturnă a trupului\" e o palidă încercare de salvare. \"Zdrobirea greierilor\" e inspirată probabil dintr-o poezie (bună) recentă de pe site, însă aici nu capătă nici o valoare. Pentru \"cerșafuri\" îți trebuie multă îndemânare ca să scoți ceva bun din ele (a se citi \"ceva liric din ele\").

\"Descalță pământul de aburi\" e \"abureală\" gratuită. \"Din pietre cresc vițeii\" încearcă o formulă subtilă (mai ales prin \"caută răcoarea\"), dar nu reușește, n-are pe ce să se sprijine, contextul o sufocă iremediabil.

Ceea ce urmează în paranteza aceea prelungită vine cu niște platitudini inutile într-o poezie de astăzi. Enumerare lipsită de sens, \"ligheanul\" acela inestetic e lipsit de orice orizont semantic. \"Limita rostirii\" e banal.

Maria trebuie să fie mulgătoreasa, sau ce? Poezia e la limita de a fi catastrofală. Și am zis că e totuși ceva mai bună decât \"poemul rus\" căruia i s-a dus vestea mult prea departe.

Nu spun că am și dreptate. Eu doar mi-am exprimat părerea personală. Dacă contează, bine, dacă nu, și mai bine.

Foarte, foarte pretentios poemul. Aparent intortocheat, de fapt e incalcit cu buna stiinta, ca sa dea impresia de magie neagra. Autorul e cu vrajeli, in plus, nu exista nimic, dar absolut nimic mexican in text. Tot asa putea fi brazilian, spaniol, portughez, corsican, columbian, argentinian, mai putin francez, dar cu siguranta romanesc.
Sprinteneala verbala chiar e remarcabila, dar noi cautam o valoare mai clara, mai evidenta, care sa nu poarte masca unui elev de liceu. Un elev de liceu nu are cum servi publicului atatea smecherii literare.
Asa cred eu, categorc.
Tamara

Domnule Sămărghițan, îmi pare foarte rău că nu am reușit să vă transmit mesajul textului.
Poemul are un caracter fantastic și explorează bineînțeles tema morții și a purgatoriului. Maria este aici sufletul condamnat să se chinuie într-un univers virtual (“al lucrurilor care nu se văd”) și să se reîntoarcă la locurile unde a trăit doar pentru a constata că nu se poate reintegra în acea lume, că aduce doar suferință și influențe demoniace (strică florile, stirvește greierii, preoții o alungă cu agheazmă). Cearșafurile sunt simboluri ale nostalgiei trupului, ale existenței materiale, de asta Maria revine la ele, se înfășoară în ele. Ea este obsedată de potența transpunerii sale în formă concretă materială, prin renaștere sau reîncarnare (laptele vacilor este un simbol în acest sens, în timp ce aburii sugerează spațiul mexican, dogoritor, sufocant). De asemenea, ea e conștientă de posibilitatea redempțiunii („aș putea să mă izbesc de culorile raiului”) și cu toate acestea nu se poate desprinde de starea sa “virtuală”. Acestea ar cam fi câteva din ideile primare cu care îmi pot argumenta eu textul. Desigur, mai pot spune și că poemul este artă poetică, Maria fiind simbolul ideii neexprimate care așteaptă să fie transpusă în cuvinte („împing ligheanul cu apă de gură la limita rostirii”).

Doamnă Tamara Zub, poemul este „mexican”, cel puțin eu așa consider. Clima sufocantă, atmosfera arhaică, substratul aztec de unde derivă obsesia morții (Santa Muerte este singura sfântă a morții și este celebrată în Mexic), pictura frustă centrată pe suferință și moarte a Fridei Kahlo, precum și narațiunea lui Juan Rulfo sau Carlos Fuentes, toate mă determină să cred că această lume este mexicană.

Am avut sansa sa citesc in premiera textul lui Ionut, inainte de a-l posta aici pe site. FYI, am avut o singura sugestie, un singur cuvant schimbat, nesemnificativ pentru valoarea textului. Ce m-a impresionat la text, prima data cand l-am citit, nu a fost forma, ci ideea, ideea ca un copil de 19 ani poate gandi cat o viata de om.

Textul mai trebuie lucrat la nivelul exprimarii poetice, insa acest \"elev de liceu\" are sansa sa aiba tot timpul din lume sa invete asta si sa atinga performanta, asa cum face si in alte domenii. Spre deosebire de noi, astilalti, care ne crucim ofticos cand un pusti scrie mai bine ca noi.

Nu prea am inteles ce a vrut sa spuna Tamara cu: \"Un elev de liceu nu are cum servi publicului atatea smecherii literare.\" si chiar as dori sa aflu sensul corect al frazei.

Bine, imi cer scuze ca autorul Ionut mi s-a parut pentru moment o mistificare. Acum inteleg ca e un om real, cu nume real, si chiar are 19 ani. Ma inchin in fata tineretii lui, dar raman la parerea ca textul e fortat, e o fantazare puerila, stangace, copilareasca, dar ma rog, autorul e copil si sper sa nu se sperie de micile critici care-i sunt aduse si sa aiba un destin literar implinit. Sfatul meu e sa scrie despre sine, despre ce vede cu ochii lui, dar sa nu se bazeze pe ochii Fridei Kahlo si ai lui Carlos Fuentes.
Nu vreau sa distrug textul lui Ionut, in nici un caz, el va rezista daca e un text bun, indiferent de reactiile cititorilor.

prima parte e buna, Ionut, adica fara, trebuie tăiat dur de-aici:
scarpină treimea la ceafă)

preoții stropesc cu agheazmă
pe vaci, laptele muls singur
descalță pământul de aburi,
din pietre cresc vițeii,
caută răcoarea.

(eu aș putea să mă izbesc de culorile raiului,
să rotesc palete, chei, mecanisme,
să împing ligheanul cu apă de gură la limita rostirii,
eu aș putea iubi, dar nimeni
nimeni nu poate să-mi confirme.)

maria a murit.

Ar rămâne chiar un poem bun, cu o atmosferă de mister, nostalgie...

are lipic, in ciuda fortarilor de formulare, datorate probabil nevoii de concizie in exprimare.
cred ca o spunere mai pe larg ar fi fost de preferat in anumite zone ale textului, precum cea cu treimea, de pildă.
asa cum mai cred ca parantezele, ca forma de delimitare a celor doua discursuri ale naratorului, sunt inutile, sunt ca funde aplicate ghiveciului cu flori.

un poem care transmite taina morții și a vieții de dincolo dar și de aici...

intre gol si plin, intre cuvant si tacere, intre aspiratie si starea inerta, intre sfant si profan, intre tot si nimic, intre adevar si minciuna, intre certitudine si incertitudine, intre materie si spirit, intre absenta si esenta taisul de brici al unor relativitati iluzorii...oarba privire/ochiul inchis...un poem dens si profund...

\"(maria a murit, dar nimeni
nimeni nu poate să-i confirme)\"

\"(ea trece mai departe, caută locul exact
unde și-a văzut palmele ultima oară.)\"

\"(eu aș putea să mă izbesc de culorile raiului,
să rotesc palete, chei, mecanisme,
să împing ligheanul cu apă de gură la limita rostirii,
eu aș putea iubi, dar nimeni
nimeni nu poate să-mi confirme.)

maria a murit.\"
intre intreg si separare...

Ștefan Ionuț, nu trebuie să explici niciodată poezia, mai ales cea pe care crezi că ai scris-o tu.

Fiecare cititor înțelege ceea ce poate prin prisma universului său mental și/sau cultural.

Dacă cititorul nu a înțeles ce ai vrut să înțeleagă, nu este vina lui.

Ci a ta, în calitate de autor.

Eu nu vreau să zic nimic despre textele tale pentru că nu știu ce exact.

Vreau să te întreb numai două lucruri: primul - e mai mult o rugăminte - recomandă-mi, te rog, un autor mexican, mi-ar plăcea și mie să citesc, și al doilea, e o întrebare de-a binelea, ce cărți de poezie te-au marcat în ultima vreme?

Doar o mică observație acum: orice ai vrea să exprimi, oricât de importantă ar fi această alegere a cuvintelor, oricât de bine ți-ar suna ție sau altora, un bun simț estetic românesc, religios, poetic sau cum vrei tu trebuie să te facă să te îndoiești de exprimarea asta,

SCARPINÃ TREIMEA LA CEAFÃ

pentru simplul motiv că este o exprimare hidoasă, și dacă nu mă crezi, repetă tu de câteva ori în gând sau cu voce tare să vezi cum sună. Apoi, dacă tot nu mă crezi, spune versul unui prieten, unui om care nu are legătura cu poezia, și vezi ce zice. :)

Dacă nici atunci, pesemne că greșesc eu.

(iti cer iertare ionut!)...despre \"SCARPINÃ TREIMEA LA CEAFÃ\" zic, ai mare dreptate ...si nici \"ligheanul cu apă de gură la limita rostirii\" (vorba lui Calin!) nu suna prea bine...dar, Ionut e inca elev, e la inceputul manifestarii sale in ipostaza misterioasa a creatorului...si, poate, cand a scris versurile mai putin *slefuite* de mai sus era mult prea patruns de importanta mesajului pe care voia sa-l transmita...eu cred ca e de inteles...si mai cred ca Ionut e...talentat... sper sa nu te superi!

Călin, Alina, Ioana, am încercat să țin seama de comentariile dumneavoastră și de aceea am întocmit o versiune (sper eu, mai bună) a poemului unde am înlăturat exprimările nefericite. Expresia \"scarpină treimea la ceafă\" se voia a fi o revigorare ironică, soresciană a textului, dar se pare că nu mi-a reușit de aceea am renunțat la ea. Mă bucur că mi-ați trimis sugestii/sfaturi și țin să subliniez că mă consider total vinovat pentru faptul că poemul meu a fost prost înțeles (chiar eu am spus într-un mesaj anterior \"îmi pare foarte rău că nu am reușit să vă transmit mesajul textului.\" și nu altfel). De aceea, iată o versiune nouă pe care o propun așteptând noi sugestii:

/maria a murit, dar nimeni
nimeni nu poate să-i confirme/

s-au găsit pași între flori
cineva a căutat urmă pentru talpă,
cineva a mestecat tulpini,
a zdrobit greierii.

/ea trece mai departe, caută locul exact
unde și-a privit palmele ultima oară
și a citit în ele carnea./

cearșafuri înghețate pe sârmă
se umflă, dezbrăcate de frământarea
nocturnă a trupului.
printr-o gaură privește cerul,
respiră și-n acea amnezie de pânze
se zbate nenăscut
vidul.

/maria își trece mâna de aer
prin părul lung al lucrurilor care nu se văd,
prinde visele de pene precum ar prinde
cocoșii pe case./

preoții stropesc cu agheazmă
pe vaci, laptele muls singur
descalță pământul de aburi,
din pietre cresc vițeii,
caută răcoarea
fibroasă.

/eu aș putea să mă izbesc de culorile raiului,
să rotesc palete, chei, mecanisme,
să împing ligheanul cu apă de gură la limita vorbirii,
eu aș putea iubi, dar nimeni
nimeni nu poate să-mi confirme./

maria a murit.

o voce de povestitor ne zice ceva in paranteza. pe urma apare \"cineva\" de vreo 2 ori care cauta urme si haleste ierburi. un fel de indiana jones reloaded.
brusc, revine si povestitorul sa ne explice ca maria moarta fiind, cauta si ea ceva, locul pe care l-a atins ultima data cu palmele.

in concluzie: sufletul mariei si misteriosul indiana jones cauta ceva.

apoi urmeaza o scurta descriere briz-brizatica ( trup, noapte, respiratie ), adica uitati cat de cool fac eu trecerea de la un debut nereusit la o continuare si mai nereusita & nesigura.

si-n ordine vine:

o ineptie: maria își trece mâna de aer. cum adica isi trece mana de aer ? in ce limba e asta ?

o imagine dpdv vizual imposibila: \"laptele muls singur
descalță pământul de aburi\". puteai eventual sa zici ca vacile descalta pamantul, suna mai plastic si mai credibil. dar laptele ?!

iar in final, revine povestitorul, un micut picasso care ar vrea si el sa iubeasca dar maria a murit. asadar culme de logica: el s-ar putea lovi de una de alta, ar roti diverse insa maria a murit.


din poemul tau nu as retine nimic. din punctul meu de vedere e un esec total. e atelier 100%.

nici macar imaginea cu \"să împing ligheanul cu apă de gură la limita rostirii\" - alta gaselnita simbolista fara miza despre care cu siguranta diversi vor zice ca trebuie patrunsa atent, cu sufletul.

Sa recunoastem ca acest tanar autor are abilitatea si predispozitia de a gandi in afara limitelor prestabilite. Iar daca poezia lui nu se face inteleasa, e vina noastra ca avem...atentia distributiva, in momentul citirii ei...
Oare gresesc afirmand acest lucru, dragi colegi?!
JO

un poet care explica ce a vrut sa spuna...mmmm
asta e. ai ratat-o pe asta- fa-o proza, daca vrei.
poezia nu are ritm, din pacate.
Desi inteleg ce vrei sa spui... mi se apre rudimentar construita...
Ma face sa ma gandesc la Marquez - de aceea spun fa-o proza.

Succes.

Băiatule, să-ți spună un bătrân ce să faci?Ascultă-i pe toți și fă ca tine, ai har la scris și-i multă invidie-n lume, ei sunt textualiști fără vise, cât fior am putut să găsesc în-laptele muls singur.Poezia este zvâcnire, străfulgerare și
la urmă doar cizelare.De ce să o tai cu barda.Succes îți doresc!

Cred ca era suficient:
Maria a murit,
dar nimeni nu poate sa ii confirme.
Este ceva translucid si unde mai pui ca e si haiku.

daca a murit parca n-ai fi vinovat, daca n-a murit sa-i faci de pomana.
Pacat de cele cateva imagini.

(mi te adresez astfel, deoarece \"stefan\" e un nume foarte drag mie)
eu cred asa: ca ai dorinta de a scrie bine si inteligent si, dupa toate probabilitatile, ai si putinta de rigoare - dovada stau fiorul si mugurele de maturitate, care transpar din poemul tau. si da, cu siguranta, frida a trecut pe acolo!
e primul text scris de tine, pe care il citesc; si s-a intamplat acum, dupa o lunga pauza de \"agonizare\". esti o surpriza placuta, cu bune si cu mai putin bune. eu iti doresc sa ai forta de a trece cu fruntea sus prin fata criticilor rautacioase si intuitia de a culege din ele doar aspectele constructive/ constructibile.
poemul tau are destula poezie intr-insul ca sa se numeasca poem si nu proza sau poem in proza. si asta e dincolo de floricele stilistice, de imagini meandrice, schimonosite si convulsionate \"poetic\".
fericita de trecere,
Annabel Lee.