Poezie
elefanții
primul vis al reginei Trishala
1 min lectură·
Mediu
apar încet
întâi ca niște umbre
și abia apoi
prind carne și le foșnește
pielea asurzitor, ei calcă
cu răbdare și sub
piciorul planetar
lacul se învârte-n cercuri
trăgând spre sine trestii
dinspre mal.
e magia lotușilor care
recuperează locul pășit
în urma lor și
aripa țânțarului
sărută cuvintele
înecate sub frunze.
elefanții își duc trompele-n crengi
ca pe ofrande,
strânse în ele precum pumnii pruncilor
și acolo, într-un rai
imaginat precum
cerul de ape
respiră mugurii, florile,
apele curg și
elefanții susură cu ele.
atunci, unii spun că visează.
unii - că trăiesc.
024.160
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 94
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Blesneag Stefan Ionut. “elefanții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/13912616/elefantiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Ca tot mi-au impuiat capul unii alde sgb si dutescu si altii de pe club sa arunc o privire asupra textelor unui autor tanar foarte promitator. Ce sa zic...AU AVUT DREPTATE OAMENII ASTIA ! o scriitura puternica, imagistica, nu foarte descriptiva dar vizuala, chiar si atunci cand foloseste metafore care, intr-un alt context, ar putea fi descalificante: \"intr-un rai imaginat precum cerul de ape\". Sigur ca nu-i acesta cel mai reusit poem scris de stefan insa merita remarcat. in primul rand pentru finalul foarte, foarte reusit: \"atunci, unii spun că visează. unii - că trăiesc\"
0
Mulțumesc pentru aprecieri, domnule Gelu Vlașin! Înseamnă foarte mult pentru mine. Am să încerc să scriu în continuare cât pot de bine.
0
