Fals în acte, fals chiar și între acte, actorul nu a reușit să convingă publicul de existența palpabilă a personajului său.
El este bănuit a fi un fals chiar și în viața de zi cu zi, unde mulți i-au
Fată din flori, ea avea trăsături de floare,
Mici rădăcinițe erau degetele picioarelor ei,
Da, picioarele ei trebuiau plantate într-un ghiveci ca să nu se usuce,
Până la glezne pământul o
Golul de dinaintea golului, dragă Emil,
e acea stare ce te cuprinde când te afli în fața porții,
dar nu poți șuta golul de aur din cauza presiunii psihologice
a tuturor antrenamentelor care te-au
femeia stearpă a tribului,
femeia hulită de trib
primi de la vrăjitorii tribului o păpușă înfășurată în cârpe,
să o legene, să o țină la piept și prin puterea ei magică
păpușa să îi dezlege
În nopțile de-argint, la cinema,
actorii morți ne par atât de stranii,
din pânză ne vorbesc ca suveranii
unui tărâm ce nimeni nu l-ar putea vedea.
Când moare un actor, parcă se schimbă
și
Din inerție, au renunțat să mai învețe numele noilor invenții tehnologice,
la ce le-ar fi folosit, oricum a doua zi urmau să apară altele noi aruncând în desuetudine
jumătate din universul cu care
când adoarme pe treptele unei cofetării,
câinele vagabond visează din plin toate delicatesele dinăuntru,
el moțăie în fiecare zi pe un alt prag și în felul acesta
devine câinele tuturor,
ocolit
Pe cipul său poartă robotul
memoria pașilor săi,
un ghem de neîntoarse căi,
identic vieții întru totul.
De-ar pierde cipul, ar fi ca și cum
el niciodată nu a străbătut vreun drum;
de cipul cu
De la fereastra mea pornește orice stradă,
Și Via Appia și Königstraße,
Champs-Élysées și Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar și Drumul de Mătase.
Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu
Duh al aerului, silful, forme largi închipuiește,
Ca jonglerii mingi de spumă și de vânt în cer rotește,
Iar în case se strecoară – numai dânsul știe cum –
Distilând din flori uscate stinsul
S-ar fi cuvenit, cum Noe animalele salvase –
Specii multe, minunate – de teribilul maelstrom,
Un alt Noe, chiar mai nobil, cu purtări mai generoase,
Să se-ndure și pe-o arcă să le scape și de
Icoane vechi, amestec de smerenie și exuberanță,
Mai trec și azi prin fața lor,
Nu mă scrutați dojenitor,
Ferestre de lumină și speranță!
Spre ce palate-adânci privirii vă deschideți?
Ce fețe
Azi e-o zi mirabilă,
Tu ești remarcabilă
Și nici nu-ți stă rău
În mătase, zău!
Rochia de tul
N-aș putea destul
Să ți-o preamăresc,
Când te întâlnesc.
Pasu-ți când se lasă,
Spuma-i
Sătul că-n meditații nu află vrun răspuns
Și cele neștiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:
„Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei și
În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsuflețire un subiect esențial:
„Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar,
Până n-om mai ști ce suntem, nici ce specie
Imn Demetrei
Sărută merele grădinii, Demeter, tu, recoltei doamnă,
De le săruți, înfiorate s-or înroși vestind a toamnă,
Și vinul va plesni din struguri și via scoate-va lăstari,
Când c-un
„În săli de marmură sclipind
Sau în noroi de aș muri,
Îmi e la fel. Ce-ar mai conta?
Oricum ar fi, e moartea mea,
Tăcută mă va-nvălui
Și tot ce-a fost s-ar nărui,
Și cuceriri vijelioase,
Și
vorbitorul din peșteră
e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ține împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu
Nimic nu stăvilește cortegiul stigian
Al furiilor care, cu mii de șerpi în plete,
Se-mprăștie prin lume, gândirilor încete
Să le așeze-n față un dureros ecran.
La mesele bogate, unde domnesc
Trist biograf de vieți mărețe,
Învăluite-n legendarul nimb,
Trist biograf, lipsit de tinerețe,
Dar nici în vârstă, parcă suspendat în timp,
Scriind de falnici regi, împărătese,
Trecutul lor
Devorat de înfocarea unor negre năzuinți,
Prințul Narcis se-nchisese în palatul cu oglinzi,
Unde chipul îi răsare surâzând de mii de ori
Din firide și chenare, într-o mare de culori
Ce
Pisici, pisici, cartierul este plin
De-a lor deliruri citadine,
Cu tremurări în glasuri vin
Distinsele seratelor feline.
Când luna se pogoară la ferești
Întregul lor popor înnebunește
Și-n
Pe druidul orb Keranon l-au adus, de braț purtat,
Din împărătescul ordin, sub escortă la palat.
Faima lui se răspândise din pădurile străbune
Ale Galiei, slăvindu-l ca izvor de-nțelepciune.
Se
Într-o zi, lui Don Giovanni Donna Anna i-a lăsat
Un inel cu piatră rară pe cearșaful parfumat,
Și din patul plin de roze i-a rostit zâmbind așa:
„Te implor ca niciodată să nu-l scoți din mâna
BI