Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

La cinema

1 min lectură·
Mediu
În nopțile de-argint, la cinema,
actorii morți ne par atât de stranii,
din pânză ne vorbesc ca suveranii
unui tărâm ce nimeni nu l-ar putea vedea.
Când moare un actor, parcă se schimbă
și filmele în care-a apărut,
o aură-l învăluie deodată ca o vâlvătaie
și altfel el pășește în umbra din odaie,
ca spectru elegant, iar de e vorba de-o actriță,
cu-atâta mai frumoasă începe să devină
cu cât, de sub perdeaua tăcerii ce-o separă,
ea lasă să străbată un licăr de lumină
în lumea noastră stinsă și parcă funerară.
001.878
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
91
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Blesneag Stefan Ionut. “La cinema.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/14148804/la-cinema

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.