Poezie
Druidul
2 min lectură·
Mediu
Pe druidul orb Keranon l-au adus, de braț purtat,
Din împărătescul ordin, sub escortă la palat.
Faima lui se răspândise din pădurile străbune
Ale Galiei, slăvindu-l ca izvor de-nțelepciune.
Se spunea că orice arbor după umbră îl ghicește
Când în zilele de vară dedesubtu-i se lungește,
Ba chiar semnele Fortunei ar putea să le explice,
Căci e cititor în umbre, cu-nzestrări de aruspice.
„Adevăr e ce se spune?“ zise Cezar uluit,
De bătrânul cu lungi plete ce zăcea pipernicit
La picioarele-i, stârnindu-i mai degrabă îndurare.
Ci druidul îi răspunse cu senină împăcare:
„M-am născut fără vedere – a naturii este vina,
Pentru mine mai reală este umbra ca lumina,
Căci lumina nu-mi oferă nadă ochiului uscat,
Umbra însă mă ferește de zăduful blestemat,
Iar necazul viețuirii sub a zilelor dogoare
Mi-l alungă mângâioasă, cu o tandră sărutare.
Astfel petrecând la sânu-i clipe dulci, de voluptate,
Am ajuns umbrele lumii să le recunosc pe toate:
Umbra nucilor i-adâncă, ca o cufundare-n ape,
Cea a frasinilor – aspră, de neînțeles aproape,
A stejarilor – înaltă, picurată fiind de sus,
Umbra mărului – timidă, ca un gând mereu nespus,
Umbra plopului te suie pe fuioru-i către cer,
A castanului se pierde diafană în eter,
Umbra teiului e plină de miresme tremurate,
A arinului e rară și cu pete strecurate,
Cea a viilor e pură ca un vin îmbătător,
Iar a socului e mierea de la masa zeilor.
Umbra oamenilor însă e de plantă fără sol,
Dezlipită de natură și ți-o spun fără ocol
Că în van pe fața lumii lunecă și rătăcește,
Căci pe nimeni nu desfată și pe nimeni mântuiește.
Lasă-ți umbra ta să cadă peste mine, împărate,
Și-ți voi desluși destinul, viitorul cu dreptate,
Căci eu știu a da citire lucrurilor care sunt
Rânduite unei umbre călătoare pe pământ!“
Cezar auzindu-i vorba se ridică de pe tron,
Încadrat de două straje la mărețul său balcon,
Și sub vâlvătaia serii își așterne umbră dreaptă,
Ca o mantie căzută curge treaptă după treaptă
Peste scările de marmor, până jos, în curtea mare.
Tremurând simțea druidul neguroasa-i apăsare.
„Vei muri curând, prezise, din ambiție trădat
De un om ce cu credință ca o umbră te-a urmat.“
00877
0