Blesneag Stefan Ionut

Dragă Iulia Elize, am citit și comentariul dumneavoastră anterior și vă mulțumesc pentru complimente. Când voi avea timp, voi încerca să revizuiesc poeziile mele, fiindcă și mie mi se pare că mai am de lucrat la calitatea lor.

Vă mulțumesc pentru apreciere, domnule Ovidiu! Am primit comentariul dumneavoastră, culmea, tocmai când începusem să îmi pierd complet încrederea în ceea ce am scris. Se spune adesea că suntem cei mai înverșunați critici ai propriilor opere, de aceea vă sunt recunoscător că m-ați ajutat să îmi înving demonii interiori și să îmi privesc scrierile cu mai multă indulgență.

Domnule George Pașa, sunteți o adevărată inspirație pe acest site, pentru simplul fapt că aveți curajul de a mai scrie poezie cu rimă în contextul noilor curente artistice.

Revenind la poemul de față, îmi amintește puțin de maniera ludică a lui Tudor Arghezi sau chiar Leonid Dimov, dar un ludic care dezvăluie și idei foarte profunde despre trecerea timpului.

Spre exemplu, versurile:

"Ceasul a pornit, făr-a fi-ntors,
clipocea din limbi ca vinul stors
dintr-un strugure de neam zeiesc"

sunt preferatele mele.

Îmi e teamă însă ca poemul să nu fie mult prea abstract pentru un copil, cu formulări complexe ca „misterul clipei nepătruns” sau „mesteca încet secunde vii”, de aceea cred că poemul e mai degrabă pentru copii mari, decât pentru copii mici.

În orice caz, o lectură plăcută, revigorantă în această zi caniculară!

Îmi place poezia Alinei Manole, suprasaturată de elemente magice (oglinzi, pisici, animale fabuloase), mai ales aici, în acest poem, unde prezența Aishei (soția profetului musulman?) mă duce cu gândul la basmele arabe, la magia deșertului și la fata morgana. În realitate însă, imaginația autoarei e mult mai eclectică de atât, refuzând cu obstinație să fie poziționată geografic: dacă Aisha e arabă, Shirazul e iranian, genealogia e islandeză, nimfele sunt grecești, feții-frumoși sunt din basmele românești, iar iepurii par coborâți din romanele englezului Lewis Carroll. Totul în acest poem e o celebrare a diversității culturale, un vis universal, unificator. Să fie un poem de dragoste acesta? Da, așa pare, pentru că scriitoarea trăiește o perpetuă îndrăgostire de întreaga umanitate, de toate formele și culturile pe care umanitatea le-a creat de-a lungul istoriei.

Refuzând sterilitatea inutilelor sofisticări („nu cred în cărți, cred mai degrabă că fiecare copac are dreptul să-și crească rădăcinile în gheața rânduită a zilei”), Alina optează pentru un contact nemijlocit și organic cu tradițiile universale, cu literatura străveche, transmisă pe cale orală, de aici și invocarea insistentă a basmelor și legendelor din toată lumea. Înțelepciunea transcende cartea și de multe ori cele mai profunde sensuri rămân cele nescrise. Redescoperind seninătatea drudică (se știe că druizii refuzau să se folosească de scris sau de cărți), Alina Manole se reîntoarce în Paradis, cu toate că a mușcat cu poftă din toate merele înțelepciunii și ale cunoașterii.

Vă mulțumesc pentru apreciere, domnule Florian Ruse! Am vrut ca acest poem să fie o satiră a narcisismului modern, mai exact a modului în care unii oameni aleg să se înconjoare doar de "oglinzi" ale propriilor vanități, până la pierderea contactului cu realitatea. Se pare că mesajul textului nu a reușit să împlinească criteriile acestui site, de aceea a fost trimis la "atelier". Oricum, până la urmă e mai bine în atelier decât în unele saloane...

Mulțumesc pentru aprecieri. Țin mult la acest text, deși este cam lung, stufos și conține elemente poate învechite sau foarte uzitate în poezie (ca psalmi, simboluri romantice, secvențe epice care țin de baladesc etc.). Principala mea greșeală a fost că nu mi-am propus să inovez ceva, ci am vrut să fac o sinteză între stilurile deja existente și mai ales să îmbin liricul cu narativul și dramaticul (ceea ce, se pare, nu mi-a reușit prea bine). Voi reveni asupra poemului pentru a-l șlefui puțin și a-l face mai scurt dacă se poate.

Mulțumesc mult, Veronica, pentru steluță și aprecieri. :)

Îmi place cum oscilează poemul între grav și derizoriu. Prima propoziție implică tragism, melancolie \"Mereu am visat să iubesc o femeie/ care sîngerează pe stradă.\" pentru ca imediat textul să capete o dimensiune ironică și jovială de tip burghez \"O literată/ cinefilă și melomană, cu inima pulsînd pe ritmuri/ de Mozart\". La fel se întâmplă în strofa a doua cu \"O femeie lovită de grindină pe străzile fără durere,/ bătută de prunci cu mînuțele lor caraghioase\". Inconsecvența acesta dă complexitate poemului, prevenindu-l să alunce în extrem. Cred că de asta se și numește \"Poem ușor\", pentru că privește iubirea cu o detașare ludică. Un text reușit, felicitări!

Am citit de mai multe ori poezia și de fiecare dată a reușit să mă surprindă prin atmosfera creată. Magică e puțin spus. Observ exuberanța de imagini din domeniul florilor, fructelor și mirodeniilor (cafea, mere roșii, piper, petale de roze, maci etc.) care sporesc caracterul acesta arabesc, feeric al poemului. Îmi place mai ales finalul, ritualul cu spălarea tălpilor (\"cel chemat i-a spălat tălpile cu grijă\") care pregătește parcă \"mersul pe apă\", \"nunta\", ocolirea \"luntrașilor\" (despre care se știe că sunt un simbol al morții). Un poem deosebit, felicitări!

Am conceput această parodie sub formă de joc și recunosc că și eu m-am distrat foarte mult scriind-o. Am să încerc să mai scriu așa și mă bucur că există o parte din text care te-a impresionat :) . Cu \"maria a murit\" a fost cu totul altă treabă: am pornit de la o idee, zic eu, bună, dar am exprimat-o mizerabil. Aici, în schimb, pur și simplu mi-am dezlănțuit imaginația fără să mă gândesc prea bine unde vreau să ajung. Și a ieșit ceva oricum mai natural și mai bun. Am să revin asupra textului poate devine ceva mai mult de o parodie la un poem nereușit. Mulțumesc pentru sfaturi!

Un poem plăcut, cu sensuri destul de greu de pătruns. Din câte am înțeles eu, această \"femeie invincibilă\" trebuie să fie un fel de principiu primordial al regenerării. În fiecare disturgere există și o potență a creației (\"pântecul plin de cioburi\") și acest liant dintre haos și ordine este realizat de forțele regeneratoare ale \"femeii invincibile\" (adică ale iubirii căci asta cred că întruchipează \"femeia\"). Mi-au plăcut în special ultimele versuri unde apocalipsa este asociată cu mierea, ca fluid al vindecării, și cu mitul adamic (grădina cu fructe, fructele gelatinoase), o trimitere spre tema \"eternei reîntoarceri\".

Călin, Alina, Ioana, am încercat să țin seama de comentariile dumneavoastră și de aceea am întocmit o versiune (sper eu, mai bună) a poemului unde am înlăturat exprimările nefericite. Expresia \"scarpină treimea la ceafă\" se voia a fi o revigorare ironică, soresciană a textului, dar se pare că nu mi-a reușit de aceea am renunțat la ea. Mă bucur că mi-ați trimis sugestii/sfaturi și țin să subliniez că mă consider total vinovat pentru faptul că poemul meu a fost prost înțeles (chiar eu am spus într-un mesaj anterior \"îmi pare foarte rău că nu am reușit să vă transmit mesajul textului.\" și nu altfel). De aceea, iată o versiune nouă pe care o propun așteptând noi sugestii:

/maria a murit, dar nimeni
nimeni nu poate să-i confirme/

s-au găsit pași între flori
cineva a căutat urmă pentru talpă,
cineva a mestecat tulpini,
a zdrobit greierii.

/ea trece mai departe, caută locul exact
unde și-a privit palmele ultima oară
și a citit în ele carnea./

cearșafuri înghețate pe sârmă
se umflă, dezbrăcate de frământarea
nocturnă a trupului.
printr-o gaură privește cerul,
respiră și-n acea amnezie de pânze
se zbate nenăscut
vidul.

/maria își trece mâna de aer
prin părul lung al lucrurilor care nu se văd,
prinde visele de pene precum ar prinde
cocoșii pe case./

preoții stropesc cu agheazmă
pe vaci, laptele muls singur
descalță pământul de aburi,
din pietre cresc vițeii,
caută răcoarea
fibroasă.

/eu aș putea să mă izbesc de culorile raiului,
să rotesc palete, chei, mecanisme,
să împing ligheanul cu apă de gură la limita vorbirii,
eu aș putea iubi, dar nimeni
nimeni nu poate să-mi confirme./

maria a murit.

Domnule Sămărghițan, îmi pare foarte rău că nu am reușit să vă transmit mesajul textului.
Poemul are un caracter fantastic și explorează bineînțeles tema morții și a purgatoriului. Maria este aici sufletul condamnat să se chinuie într-un univers virtual (“al lucrurilor care nu se văd”) și să se reîntoarcă la locurile unde a trăit doar pentru a constata că nu se poate reintegra în acea lume, că aduce doar suferință și influențe demoniace (strică florile, stirvește greierii, preoții o alungă cu agheazmă). Cearșafurile sunt simboluri ale nostalgiei trupului, ale existenței materiale, de asta Maria revine la ele, se înfășoară în ele. Ea este obsedată de potența transpunerii sale în formă concretă materială, prin renaștere sau reîncarnare (laptele vacilor este un simbol în acest sens, în timp ce aburii sugerează spațiul mexican, dogoritor, sufocant). De asemenea, ea e conștientă de posibilitatea redempțiunii („aș putea să mă izbesc de culorile raiului”) și cu toate acestea nu se poate desprinde de starea sa “virtuală”. Acestea ar cam fi câteva din ideile primare cu care îmi pot argumenta eu textul. Desigur, mai pot spune și că poemul este artă poetică, Maria fiind simbolul ideii neexprimate care așteaptă să fie transpusă în cuvinte („împing ligheanul cu apă de gură la limita rostirii”).

Doamnă Tamara Zub, poemul este „mexican”, cel puțin eu așa consider. Clima sufocantă, atmosfera arhaică, substratul aztec de unde derivă obsesia morții (Santa Muerte este singura sfântă a morții și este celebrată în Mexic), pictura frustă centrată pe suferință și moarte a Fridei Kahlo, precum și narațiunea lui Juan Rulfo sau Carlos Fuentes, toate mă determină să cred că această lume este mexicană.

Mulțumesc, Anca, Gabi, Petruț, Sînziana, Cătălin, pentru citire și pentru comentariile favorabile.

Cătălin, am vrut ca păpușa să dea o viziune mai amplă asupra culturii ruse, nu să surprindă doar secolul lui Dostoievski și era comunistă. Dacă vi se pare că m-am restrâns la aceste aspecte îmi asum vina de a nu mă fi exprimat cum aș fi dorit. Spre exemplu, am inclus referințe la mitologia rusă (fascinația acestora față de păsările fabuloase ca pasărea de foc, Gamayun etc.), la superstiții populare (demoni domestici, rusalcii), la religia ortodoxă (spovedanii, credința în viața de apoi), la istorie, geografie, am încercat să inventez o paletă de eu-ri lirice din diferite spații socio-culturale, adică pe scurt am încercat să fac păpușa rotundă. Mai mult de atât, poemul nu își propune să \"îngenuncheze\" în fața culturii ruse cum pretindeți. Rusia este pur și simplu un pretext pe care l-am folosit pentru niște semnificații poetice mai ermetice.

Un poem stufos, Mădălina, mă bucur că ai avut răbdarea să-l citești și că ți-a plăcut.

Alina, am rescris partea despre care îmi vorbești pentru că mi-am dat seama că era prea ambiguă. Mulțumesc pt. sfaturi și sugestii!

Mulțumesc mult, domnule Petru Teodor, pentru aprecieri și mă bucur că ați observat tehnica contrapunctului din poemul 4 (îmi era puțin frică că nu o să se înțeleagă, că o să fie prea ambiguă). Deocamdată sunt în stadiul de formare a unui stil propriu și de asta nu sunt prea constant în ceea ce scriu: poemul japonez l-am dorit rafinat, abstractizat, interiorizat și tragic, în timp ce în poemul rus am încercat să contrabalansez râsul cu plânsul (știți, ca-n viață). Eu țin la amândouă la fel de mult, sunt creațiile mele și mă bucur că le pot împărtăși și că generează impresii frumoase.

Da, intențiile mele au fost pur ludice în acest poem. L-am conceput ca pe un joc de cuvinte, imagini, senzații și mă bucur că spuneți că ați găsit în el \"sclipiri interesante\". Voi reveni asupra textului pentru a regla echilibrul despre care vorbiți.

Cezara, mulțumesc pentru comentariu și aprecieri. Consider totuși că ultima strofă e totuși esențială poemului. Fără ea cred că s-ar strica echilibrul compozițional, plus că nu găsesc un final mai adecvat.

Alina, am vrut să compun un poem cu ușoare nuanțe de absurd și fantastic, dar se pare că a devenit excesiv de narativ. Mă bucur că cel puțin finalul te-a emoționat și am să-ți urmez sfatul încercând să abstractizez mai mult poezia.

Mulțumesc pentru aprecieri, domnule Gelu Vlașin! Înseamnă foarte mult pentru mine. Am să încerc să scriu în continuare cât pot de bine.

Domnule Tosa, mulțumesc pentru sfaturi. Aveți dreptate, poezia de față nu mi-a ieșit prea bine și am să revin probabil asupra ei în viitorul apropiat.

Alina, mă bucur că ai citit poezia și că unele secvențe din ea ți-au plăcut.