Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

maria a murit a doua oară

(parodie) poem mexican

1 min lectură·
Mediu
bineînțeles, de data asta maria
n-a murit așa, în public,
suprarealist cum s-ar zice,
n-a ieșit afară să strige-n gura mare
pe la porți am murit, poate că
dacă ar fi făcut asta nici n-ar fi murit
s-ar fi luat cu vorba și ar fi făcut
ceva cu totul aleatoriu cum ar fi aruncatul
cu pietricele în vrăbii sau mai rău
s-ar fi îndrăgostit, dar asta
e altă poveste, așa că maria
a stat toată vinerea în casă,
a tras peredele peste lume și
s-a adâncit în beznă ca-ntr-o
camera obscura, abia târziu,
când ciripeau mâțele pe garduri,
a deschis robinetele le-a lăsat
să se despletească-n cadă
să o ajungă până la brâu până la
gât până la idealuri,
s-a așezat frumos confotabil
în fotoliu ca la masaj
(știți că moartea are mâini de aur)
stătea așa și aștepta
tic tac tic tac
bătând cu degetul în masă.
044.102
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
148
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Blesneag Stefan Ionut. “maria a murit a doua oară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/13914268/maria-a-murit-a-doua-oara

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dacian-constantinDCDacian Constantin
Ștefan Ionuț, când am văzut titlul acestui text mai că m-a pufnit râsul, știindu-l pe primul și te rog să mă ierți pentru asta (unii oameni au simțul umorului deformat după intensitatea durerii, în fine).

Dar am citit textul cu seriozitate și mare atenție. Nu am reținut cine știe ce din el, dar finalul și modul în care tu ai gândit să duci totul până acolo, la ultimul vers și să-l lași suspendat, asta mi-a plăcut foarte mult și cred că este un efect reușit.

Așadar, părerea mea (cu care poți face ce vrei) este să regândești parodia, să o iei în serios, să o lași pe Maria moartă (nu fac mișto, vorbesc sincer!) și să exploatezi acest exercițiu pe care poate l-ai scris nervos sau mai știu eu cum, în felul următor:

tensiune, vertij și pac,

tic tac tic tac,

finalul,

lăsând totul agățat de imaginea unei femei care la rândul ei e prinsă în propriul ei suspans existențial.

Nu e o piatră filosofală sau o mare găselniță, dar rămâne în mintea cititorului, îl faci să aștepte mai mult, să caute mai mult - ceea ce e fain.

Cel mai puțin important vers aici mi se pare cel cu moartea cu mâini de aur, aș renunța la el fără rezerve.

(ți-am scris cu prietenie, sper să simți asta)
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin
(când am zis că nu am reținut mare lucru din partea principală de text voiam să zic, de fapt, că detaliile pe care le-ai enumerat nu m-au convins. în sensul ăsta.)
0
Am conceput această parodie sub formă de joc și recunosc că și eu m-am distrat foarte mult scriind-o. Am să încerc să mai scriu așa și mă bucur că există o parte din text care te-a impresionat :) . Cu \"maria a murit\" a fost cu totul altă treabă: am pornit de la o idee, zic eu, bună, dar am exprimat-o mizerabil. Aici, în schimb, pur și simplu mi-am dezlănțuit imaginația fără să mă gândesc prea bine unde vreau să ajung. Și a ieșit ceva oricum mai natural și mai bun. Am să revin asupra textului poate devine ceva mai mult de o parodie la un poem nereușit. Mulțumesc pentru sfaturi!
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
de corectat în text cuvântul \"confortabil\"...
acest text nu mi se pare o \"parodie\" ci un text inspirat de realismul magic al romanelor lui garcia marquez si nu numai el...
poetul apare între doua lumi,pluteste ,se pierde în straturile civilizatiilor lumii,fascinat de o lume care-l vrajeste ,îl paralizeaza cu imensele -i taine poem livresc ,grefat pe o lume ancestrala,autorul amesteca universul rural autohton cu cel \"mexican\" si rezultatul este o veritabila hora a simturilor care ating o temperatura emotionala \"caniculara\"(america centrala si solara)
un poet \"spiridus \"care \"fierbe\",surprinde si\" bate cu degetul în masa spiritelor\"
0