Poezie
De la fereastra mea
1 min lectură·
Mediu
De la fereastra mea pornește orice stradă,
Și Via Appia și Königstraße,
Champs-Élysées și Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar și Drumul de Mătase.
Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu ochii-nchiși, că le străbat îmi pare,
În juru-mi naște-o lume fiecare,
Ce-și cerne-n vid – de mă trezesc – nisipu-i.
Văd drumuri nostime, cu noduri împletite,
Poteci de țară, bulevarde grandioase,
Strâmtori suite-n munți, vijelioase,
Sau drumuri de oraș, mai liniștite,
Cu teatre, cafenele, cârciumi pline;
Tu ești ca Roma, căci toate duc spre tine.
002.094
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Blesneag Stefan Ionut. “De la fereastra mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/blesneag-stefan-ionut/poezie/14137557/de-la-fereastra-meaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
