Bianca Goean

vezi e ca și cum am tăia drumul acesta în două și-am rămâne fiecare cu câte un capăt în mâini în fața noastră s-ar deșira infinitul cu aripi în zdrențe ar pieri încet visele neluminate, ascunse în

era un drum în toată via aceea în care vinul creștea direct pe butuci o altoiseră bine din teamă de ape pe dealuri urcaseră în araci speranțe mai speriau creșterile neîntemeiate ale bobului cu roua

Ai observat cum uneori timpul se adună picătură cu picătură, cuvânt după cuvânt, ca și cum ai întoarce ușor o frunză în urma ploii, ți-ai strecura cu nesaț fața sub ea si ai prinde între buze

Un gând înapoia fiecărui fir de iarbă: verde. Cel mai bine să mă ascund ieșind la iveală... mă cauți numai în furtunile din care am plecat. Norul acela te apăsa atât de strâns chiar în locul de unde

You say you’ll give me A highway with no one on it Treasure just to look upon it All the riches in the night You say you’ll give me Eyes in a moon of blindness A river in a time of dryness A harbor

dacă ne-am întoarce pas cu pas prin iarbă s-ar naște copilăria răsucind o șuviță adormită privește-mă aici mi-au poposit corăbiile pe treptele acestea port în palmă egal sunt culoare și apă lasă-mă

uite din pocnetul degetului mic promit să îți spun toate istoriile cu toate acestea vine și tu îmi spui rezistăm stăm zidiți în tranșee mă gândesc undeva am greșit proiectul ca să nu mai spun c-am

Să-și regăsească între toate aceste cărți hârtiile pe care își scrisese visul. Mâna i se abate tăcut pe o copertă dragă uite citeam asta când m-ai sunat să-mi spui că vei avea un copil, pentru a

Am prins un fir. Cum ce fel de fir? de poveste. Lasă-mă, nu-mi da peste mână, e subțire și alunecos de șarpe cum sunt toate poveștile adevărate. Ai să-mi spui acum că poveștile adevărate nu mai

torn în grabă cuvinte în ceașca noastră de iunie dă-mi te rog o amintire pai îi voi face două capete unul de pasăre altul de apă te voi pune să alegi în fiecare seară cu mâinile la ochi adulmecând

Mâinile noastre prind ambră în arcada învechită a gândului casa sub care am zidit luna răsărită stângaci din mare chiar în mijlocul pieptului tău hăituit de vânt crește rotund ca într-o șansonetă

Partea a doua - Tamara, dar plouă, cum vrei tu să ieșim pe acoperiș? Ochii risipiți în toate adâncimile și înălțimile: - Să nu îmi spui că și ție îți este teamă de ploaie! Îi ia din nou mâna și-o

Uneori timpul se apropie de noi pe șoptite târându-și spațiile făcute covrig se apleacă peste umerii noștri lipiți unul dintre noi se înfioară întotdeauna altul mai aproape ne-am putea împleti visele

ia-mă cu tine îmi spuneai alunecă-mă-ncet pe canale cred că pregăteam amândoi obsesiv ieșirea în port cu umbrele și biciclete în buzunare pedalând o iubire ieșită din uz aș fi putut să-ți povestesc

o după-amiază care se prelinge peste farfuria cu cireșe am uitat gustul nu mai pot alinia în zilele acestea diluate perspective cu capul în mâini peste marginea patului tresari undeva ard

hei hei cu gust de ceară fericirea ta astăzi așa m-am hotărât că-mi place frigul ce-i drept spune-mi nu-i așa că nu plouă prin pereții camerei noastre trec însă mașini pe sub uși se strecoară un