In spatele usilor inchise

Să-și regăsească între toate aceste cărți hârtiile pe care își scrisese visul. Mâna i se abate tăcut pe o copertă dragă uite citeam asta când m-ai sunat să-mi spui că vei avea un copil, pentru a aluneca apoi mai departe, răsfoind și răsturnând după afurisitele acelea de hârtii. Părul îi alunecă pe față, cămașa este inchisă doar în doi nasturi de jos, de sub pantalonii scurți picioarele îi apar albe, încălțate în șosete, toată este imaginea dezordinii. Curată ca un pahar, așa trebuie să fie casa ta după cât de frumos și elegant scrii îi spunea Madam Preda, profesoara de la trei, cu care bea din când in când câte o cafea, discutând despre ultimele tendințe în gramatica limbii romane, arta persuasiunii in conversație și, mai nou, despre mâncăruri de post.
In noaptea care trecuse visase o întoarcere într-un loc rotund, albastru luminos; se văzuse singură, liniștită, odihnită, în ciuda urcursului epuizant. Stia că, în urmă cu mai multe luni, visase ceva asemănător, dar vroia să vadă exact in ce măsură se continua visul. Terapie...
Renunță în cele din urma. Va întârzia iar, ca în fiecare dimineață. Trezită cu greu, diminețile fug dezolant înaintea ei, în timp ce își bea cafeaua neagră, mănâncă o salată și discută, împreună cu Dănuț, amănunte zilnice, pe care el le uită apoi pană seara.
- Te-ai imbrăcat?
- Acum, acum. Sare in picioare și se repede pe ușa băii, tocmai la timp pentru a-i tăia calea lui Dănuț. Cu un zâmbet pe care el nici nu-l mai zărește, îi inchide ușa în nas. Se întinde tăcută sub apa șiroind. Dușul are calitatea de a-i extinde spatiul intim, are senzația că împrejurul ei se creează un nou univers de apă, în care ea poate să respire cu branhii noi.
Ieșind din baie, trage din dulap o cămasă albastru deschis și un costum gri cu pantalon, mai petrece doua minute cu pieptănatul, alege parfumul acelei zile, își smulge cu un suspin geanta neagra, mare, de pe marginea cuierului și strigă:
-Vii?
Se îndreaptă mână în mână către mașină, spre același Bucuresti mirosind a canale, câini, scursuri și resturi menajere, vag dezghetat, așteptându-și primăvara unei aparențe de prospețime.
Telefonul bâzâie surd în geantă. Intr-un gest reflex, apucă sa vadă numele înainte de a-l deschide, dar aerul se îngustează deja, iar mâna care ține telefonul, deși nu tremură, este albă și transpirată.
-Mai trăiesti, Diana?