Bianca Goean

Andrei, marturisesc ca le-am citit pe toate o data. Si de bine, si de rau. Rau, ca internetul (cat mi-ar placea si cat de bun ar fi, ca uite, altfel cine stie daca te citeam) nu-i si nu va fi cea mai placuta metoda de citit.
ce-i lipseste textului tau: hartia si copertile. nu rade. e un text care merita citit pe indelete, si luat de la capat. nu-i usor, si, in graba mea simt ca nu am digerat cum se cuvine tot.
Prima parte: atmosfera de cosmar. foarte bine redata. daca vrei sa revii insa, acolo trebuie sa o faci. pe alocuri se rupe filmul. ce-i drept, nici cosmar cu scenariu nu am vazut, asa ca nu stiu ce sa zic. copiez tot pe hard deseara, recitesc si revin la partea respectiva.
partea a treia imi pare cea mai reusita, ce mai inchegata.
hatisurile temporale se mai lumineaza acolo si cititorul simte putin pamant solid sub picioare.
Alineatul care incepe cu \"Camera se încălzise destul ...\" este preferatul meu. Fantastica forta de manuire a cuvantului ai reusit aici. Asa, si, desigur Toate poveștile astea mergeau la Poiana Țapului, Oradea, Iași, Brașov, Târgoviște, bar, bere, biliard, Praga, Hotel București, atâta umezeală în atmosferă ca și când ar respira vapori de sânge încins..
Felicitari, o proza care te bantuie ca un viscol intr-un camp deschis. Asa am avut sentimentul citindu-o.

De ce imi place: pentru ca are suflu, pentru ca te tine legat sa citesti, pentru ca e un amestec ciudat, pentru ca trecerile si schimbarile de ton sunt remarcabile, pentru ca suprafata nu se lasa zgariata usor, si cand se lasa, dai peste alta suprafata si trebuie sa poti sa mergi mai adanc, pentru ca e indrazneata si, cum m-am obisnuit, pacalitoare.

De ce m-a socat? Pentru ca mi-a placut :D

Acum serios... probabil ca dc nu era scrisa de tine nu o citeam pana la capat, pentru ca nu as fi stiut ca nu e ceea ce pare :) Nu am citit mult in genul in care tu ai intrat, parodiat, depasit si clasat cu brio, dar sa stii ca daca ai pus vreun pariu, e bine castigat.

Felicitarile mele, mon cher!

Nicolae, multumesc, imaginea aceea nu e facuta sa zgarie, ai prins ideea asociativa, inseamna ca e vina mea. si totusi nu mai schimb nimic aici.
Carmen, de doua ori cred ca ar fi prea mult sa lipsesc, iti multumesc ca i-ai cerut din partea mea scuze de gazda nepoliticoasa Dlui Nicolae, dar stii ca raspunsurile nu vor mai veni aici. Pe ici si pe colo, e adevarat, dar tot eu. Gasim noi o modalitate, prin si eu o mierla ceva sa-ti trimit :-)
Aceeasi, Bianca.

Uite că dragostea este deasupra legii. Așa că numai o poezie scrisaă de tine, și numai poezia asta, mă putea scoate din tăcere. Carmen, ți-am spus demult că aștept o anumită poezie de la tine. Nu-mi vine însă deloc să râd. Aș spune că abia acum, după îndelung urcușul, te-ai așezat și, recăpătându-ți răsuflarea, ai lăsat poezia să crească. Știu, ai să-mi spui că nu era vorba de un urcuș, ci de o coborâre, iar eu am să-ți răspund că totul e mult prea relativ. Nobody knows, Carmen, nobody really knows. Nici chiar ea.

Carmen,

pune zarul pe toate cele șapte fețe răstoarnă
timpul apucă-l bine de oase de muchii de scarabeii albaștri
povestește-mi despre împărțeala neîmpărțită a ierbii
crescute obraznic drept în pavajul din piața victoriei
sau undeva într-o cană de ceai
tu alegi alegi alegi și aici se stârnește furtună
cu noi cu tot
lumea se deschide la butonieră
tu știi cum


Monica, sing for the moment. Mai potrivit decat atat nu puteai sa urezi. Frumos, pe sufletul lui Carmen :-)

Ela, inspaimantator de frumos raspunsul tau, chiar crezi asta? :-) ai prins toate intrebarile in palme, ma bucur. Inseamna ca, at leat, nu sunt singura :-)

Linea, uite numai tu puteai sa imi deschizi ochii asupra acestor aspecte. Eu ma tot straduiam sa gasesc sensurile acestui amestesc, iti multumesc, de multe ori intuitia nu-i de ajuns...

Drag, cu bucuria de a va gasi pe-aici.

Adina, bine ar fi uneori să fie un oraș de doi... fie el și-un glob de sticlă. Deși nu știu, serios, cam câte... secunde am rezista. Dar este ceva și de sticlă acolo, adică... știm doar din ce-i făcută sticla și cam ce se întâmplă cu ea. Mulțumesc pentru modul în care știi să lași semn acolo și atunci când am nevoie.

Dorin, una dintre cele mai frumoase îndemnuri pe care le-am primit în ultima vreme, și aș putea spune că ai prins bine atmosfera și tonul acestei poezii. Mulțumesc și ție, mai ales pentru ridicarea mănușii.

Linea, mai că-mi vine unoeri să îți scriu numai în semne de exclamație :-) Ai dezlegat și ce căutau mașinile, drumurile, între pereții aceia, iar ploaia... ce mă fac eu? Parcă spuneam că nu plouă... s-ar amesteca acuarelele și atunci chiar nu ar mai știi nimeni să refacă acel puzzle. Am glumit. Dar scriu despre ploaie.

Mult drag, Bianca

În egală măsură discurs poetic și partitură de jazz... Știi ce apreciez în poezia ta foarte mult, Adina? Că ai în doze necesare limpezime, sarcasm și curajul contemplației. Și scrii ca și cum te-ai lupta.
tac și eu, ascult cutremurul acela...
PS oricum, mai mult de urme nu putem păstra. Și acelea cu grijă.

Alma, ca de obicei, scurt si la obiect :-) am modificat versul cu lumina, aveai dreptate, nici eu nu eram multumita (cred ca pe undeva chiar eu am mai folosit asta), dar imi trebuia ceva care sa aiba legatura in egala masura cu ceara si cu lumina... cred ca am gasit ceva mai potrivit, daca nu ma trageai tu de maneca mi-ar fi fost lene sa mai caut!
Cu \"ascutite de treceri\"... ai sa razi, exact asa scrisesem prima data, mi-a parut insa prea facila continuarea, prea \"logica\", am schimbat. cred ca las asa, am schimbat insa prepozitia, cred ca merge mai bine.
Asa, cu masinile! Ai perfecta dreptate, masinile si orasul nu au ce cauta acolo, cu toate acestea chiar acolo sunt! Ce pot eu sa le fac? Tocmai aici paradoxul, puzzle din care bucatile se aduna singure. Daca asa ai simtit, atunci sunt multumita chiar, poezia nu trebuie sa fie curgatoare intotdeauna (de aici si subtitlul...), cat sa transmita.
Multumesc mult de idei...

Ela, cred ca e una din poeziile cu cea mai mare \"atmosfera\" pe care le-am citit la tine. Serios, nu m-am putut desprinde. Poate si unde ai reusit sa simplifici pana la esente, si ai gasit si ritmul potrivit... Nu stiu, imi place mult, am o singura obiectie la ultimele doua versuri din prima strofa, care nu-mi par deloc \"de-acolo\", desi probabil ca te-ai lasat dusa de \"imagine\" (faldurile se cer acolo, dar cuvantul si perdeaua uitarii nu prea merg).
Zic si eu :-))
PS aaa, as lasa \"povesti cu ondine\" (neaccentuat), ca si mai sus ai \"meduze\".
Frumos de tot, e si un film, si ca un basm.... mai c-as deschide fereastra.... nu e frig, Ela?!
Drag, Bianca

Lucian, in egala masura purtam departarile si casa in noi. Iar uneori, cand deparatarile urca prea aproape, drumul spre casa e singura asteptare posibila.
Ma bucura revenirea ta. Si da, poate de aceea s-a \"ales\" singur versul pentru paginile acestea de jurnal.

Liviu! Nu sunt chiar la prima \"abatere\" de acest gen, but... good is not enough :-) Multumesc de incurajare, oricum. Am retinut, who knows...?!

Nicolae, e un spatiu lenes aici, in care am incercat sa pun cateva reflectoare (sunt si cateva idei pentru care conexiunile ar trebui cautate in pagina precedenta de jurnal... Amsterdam imi pare un oras in care se simte excesiv nevoia de iluminare artificiala). Iti multumesc de aprecieri, ma onoreaza, ca si patrunderea ta intre ape.

Drag, Bianca

O promisiune implinita. Si stim noi despre ce vorbim, nu? :-)
Caci unde ne vom fi strans oare si pentru ce ne-om fi adunat? Si raspunsul e aici, chiar aici.
On the other hand,
Sunt zile de cand nu mai aud ascutit de gheare si asalturi.
Am uitat cum miroase sangele fierbinte si mi-e pofta.
Linistea asta corectionala ma roade ca un cancer.\"
Cine are urechi de auzit, sa auda :-)))
Multumesc, Sache. Costin e aici, normal. Whatever!

Ela, cu intrebarile nu ne putem impaca, si asta inseamna ca pana ce nu vom vedea la fiecare colt de strada minunile asteptand cu lumini aprinse, nici drumurile nu ne vor fi cu noroc. sau cu stea.
Nimic nu-i intamplator, cumva am facut o alegere. De data aceatsa ai ales versurile semnificative, nu pe cele de suflet, asa ca da, tind sa cred ca ai fi scris cam la fel :-)

Linea, sunt fascinata sa descopar in tine cititoarea ecourile versurilor mele. Da, suntem noi aceia nemuritori cei care nu putem fi supusi experimentelor. Iar drumurile pe care crezi ca o poti lua fara sa te uiti inapoi sunt mincionase, pentru ca sunt numai exterioare. Multumesc de semnul tau...

Carmen, nu stiu, e doar o pagina de jurnal, asa am simtit-o, a iesit in versuri, can\'t help it, am spus eu ca scriu numai cand altfel nu mai pot... dar sunt bune si telegramele, din pricina chestiei cu esenta.

Magdalena, tu stii sa intri cu totul in lumea mea. eu raman uimita si bucuroasa, si deseori fara cuvinte. Este inchis, nu-i asa, orasul acesta, si ma intrebam noaptea, cand totul este atat de risipitor luminat, parca de un fel de teama... ce s-ar intampla daca cineva ar stinge TOT? Oare nu cumva totul ar ramane suspendat?
Think.

Drag, Bianca

Dana, frumoasa revenire, si cu placere iti spun ca recunosc glasul si... mana care scrie. Nu biletele.
Numaratoarea inversa nu-mi place, dar e ceva personal. Gives you time to change your mind, or invites the unpredictable to happen :-))).
Asteptam.

Lucian, titlul m-a dus spre o amune intrepretare a poemului, nu stiu daca a fost voita trimiterea ta catre acel moment al Sfintei Liturghii anterior spunerii Crezului, dar mi-a fost atat de frumoasa intelegerea aceasta, cu extrapolarea sau, daca vrei, paralela crez/poezie, credincios/necredincios afara/inauntru versus iubitor/neiubitor de poezie, sufletul poeziei pentru care nu mai exista praguri si usi acum, dupa cum nici acel \"usile, usile\" nu mai semnifica acum altceva decat ca Dumnezeu este in inimile noastre, si inauntrul, si in afara bisericii...
Sa ma ierti de divagatie, daca toate acestea nu sunt decat o intamplare, mie personal nu-mi confirma decat doua lucruri: ca nu exista intamplari si ca imi plac nespus \"bagatelele\" tale.

Ela, cu tot riscul unui OT, spun: sunt inca o data uimita de mersul nostru pe marginea acelorasi semne, adancirea inspre aceleasi ape :-)
Si, in acelasi timp, admir \"atingerea\" deja inconfundabila a mainii tale pe cuvant.
Despre alte cele vor spune altii, eu sunt inca uimita... :-)
Drag, Bianca

Eddie, m-am facut mica-mica, nu stiu eu ce spui tu acolo, dar sper din toata inima sa fie macar spre mai bine, sincer asta o simt si eu.
Cred ca patrunderea tine si de stil, incerc inca...
Multumesc, Bianca

Linea, intre noi si realitate de obicei se interpune iluzia, fie ea vruta, fie ea fata morgana a desertului. Si atunci ma intreb daca mai putem cu adevarat comunica altfel decat prin iubire, si altfel decat prin poezie... daca nu cumva a doua face parte inevitabil din prima, iar ea, prima, este mai presus decat orice, chiar si asupra unui adevar lipsit de iubire.... si-atunci in pumn trebuie sa ramana intotdeauna iubirea, ca singura cale de a dezvraji, de a masura infinitul punctelor din noi si dintre noi, marea, desertul, barca, adapostul.
Cu drag pentru modul in care esti mereu, Bianca

Carmen, parol, n-am vorbit cu nimeni, iar ieri am ocolit oglinda, ma astepta cineva acolo :-)
As vrea sa iti fur finalul, l-ai prins tu in pumn si i-ai facut ceva... mai ceva! :-) Multumesc de timbru... timbrat, stiu eu ce-as face cu el...

Linea, ma uimesti, cum ai vazut casa cu cerdac si scrisoarea? Ma faci sa ma uit peste umeri de-acum cand scriu, sau mai bine spus in suflet :-) ca pe-acolo trebuie sa fii, de stii sa citesti ca si cum as fi pus si explicatiile!
Multumesc mult, acum am un adevarat zambet.

Lucian, stiu cartea, a fost o trimitere neintentionata, am avut la un moment dat de a merge si mai departe cu jocurile de cuvinte decat am facut-o in text si sa-i spun \"colectionara\".... abia m-am abtinut :-)
Despre colectii si pumni stransi... cred ca stim fiecare nu? Multumesc de semnul luminat, venind de la tine a fost o bucurie in plus a acestei poezii.

Miruna... fluturii... da, la un moment dat colectionarul acesta lasa sa zboare piesele din colectie, dar raman urme. Poate sa fie vazut si asa, iti multumesc si tie de gandul lasat aici.

Drag, Bianca

Adina, imi aduc acum aminte de o conversatie cu o tipa suuuper desteapta despre ce orizonturi si moduri de intelegere poate defini o anumita educatie :-) la vremea respectiva, raspunsul a fost un pic in zambet, eu una acum nu mai am nici un dubiu (bine, categoric depinde de bagajul cu care vii de acasa).
Da, Adina, este o barca acolo, iar cortul se tine ascuns adanc. Pentru ca bruma este pe dinauntru, ca si desertul. Pe afara sunt ape, si pentru acestea avem nevoie de O BARCA.
Si.... nu e pictura, stii? :-) iti multumesc, Adina, este de o reala placere si bucurie (doua lucruri distincte this time) vizita ta aici, stii bine.
Bianca