Vămi de pustiu

frumos poem de departe. heiddeger spunea ca \"omul e o ființa a depărtărilor\". e plăcut să ai un jurnal în versuri, e mai multă larghețe în interpretare.

rosinante

Ce să spun? văd că te inspiră Amsterdamul și probabil și alte locuri. Adună mai multe astfel de personale/jurnal și poți face un volum de versuri bun.

O lectură cu reveniri la fiecare vers, cu decupări-memorizări selecte (blitz pe: alunecă-mă-ncet pe canale”, „pedalând o iubire ieșită din uz”, „cărți cu mâinile ude-n culori”, „învăț înaltul”, „ în clopote mari căutăm / pâș-pâș / spații liant”) face ca acest poem să dea un anumit tonus selenar acestui început de zi-navigare pe site. Admir mai ales „spațiile liante” dintre prezență și absență, dintre real și imaginar, dintre mersul pe ape și scufundările în orașul de sub ape...

Lucian, in egala masura purtam departarile si casa in noi. Iar uneori, cand deparatarile urca prea aproape, drumul spre casa e singura asteptare posibila.
Ma bucura revenirea ta. Si da, poate de aceea s-a \"ales\" singur versul pentru paginile acestea de jurnal.

Liviu! Nu sunt chiar la prima \"abatere\" de acest gen, but... good is not enough :-) Multumesc de incurajare, oricum. Am retinut, who knows...?!

Nicolae, e un spatiu lenes aici, in care am incercat sa pun cateva reflectoare (sunt si cateva idei pentru care conexiunile ar trebui cautate in pagina precedenta de jurnal... Amsterdam imi pare un oras in care se simte excesiv nevoia de iluminare artificiala). Iti multumesc de aprecieri, ma onoreaza, ca si patrunderea ta intre ape.

Drag, Bianca