Proză
În spatele ușilor închise
- 6 -
3 min lectură·
Mediu
In spatele usilor inchise 1
In spatele usilor inchise 2
In spatele usilor inchise 3
In spatele usilor inchise 4
In spatele usilor inchise 5
Își strânge cu gesturi mecanice hârtiile de pe birou, agenda, telefonul. Calculatorul stins, haina din cuier. Abia acum, pregatită să iasă pe ușă, privește pe geam. După-amiaza a lăsat urme cenușii în copacii abia ieșiți din iarnă.
Merge încet, de parcă strada aceasta ar trebui să-i spună o poveste. Dacă s-ar grăbi, cuvintele și frazele ar lua-o razna, sfârșitul s-ar amesteca între personaje și s-ar preface iar început. A fost cald în timpul zilei. Casele pe lângă care trece s-au întins ca niște pisici și așteaptă, cu ochii închiși. Un prânz întârziat la Mon cheri. Urcă scările la fel ca în atâtea alte zile, către masa din stânga, din fundul sălii. Geanta pe un scaun, haina dată chelnerului, apoi îl priveste:
- Bună, Răzvan.
- Diana.
Se intorc anii ca niște copii înspre castelele făcute astă-vară pe plajă, mâncarea stă și acum neatinsă, mainile lor atât de tăcute pe masă, fără să se atingă.
- Nu mai știam să respir, Diana, fără zâmbetul tău. Mai zâmbești?
- Da, am acum zâmbet-marca-Dănuț.
- Câți ani are?
- Trei.
Și dintr-o dată, zâmbetul-marca-Dănuț face cunoștință cu Răzvan.
- Îți seamănă?
- Da.
- Și tatăl? Ești fericită acum?
- Cand nu am fost eu fericită, Răzvan? ochii ei îndepărtează brusc toate umbrele.
- Ești fericită, Diana?
Dacă ar putea, cu pleoapele închise, ar asculta doar Ești fericită fericită ferrricită... Uite, de multe ori și-a spus că îl iubește doar pentru modul în care rostogolește r-ul.
- Ești obsedat de fericire. Oamenii trăiesc, Răzvan. Poate că strâng întunericul în priviri seara, poate că pereții casei se înconvoaie uneori și casa devine cocioabă de tristețe, dar fericirea vine în doze mici: cafeaua amară dimineața, răsăritul soarelui când alergi să acoperi colivia papagalilor – să nu se trezească Dănuț -, îmbrățișarea din care nu te mai desprinzi cand îți lași copilul la grădinița și hohotele de râs în iarbă... crezi că-i puțin?
- Copilul tău mi-l doream, Diana.
Cu mâna pe pântece, îi șoptea blestem, purtând portocala de pe buzele ei peste sâni, peste alunița iubită, peste șold...
- Am să îți spun într-o zi o poveste, cariño.
Cum este să-ți urli spaimele singură într-o sală de operații, cum este să adormi alegând cu grijă gândurile doare doare doare nu doare uite o amintire în care râd e bună de fundal, ca și vocea ta cerșind dimineața.
Mi-era dor de năsucul tău cârn, care nu se potrivește deloc aerului tau ferm, e singurul care mi-a spus din prima zi te iubesc, mi-era dor să îți țin mâna sub palma mea, peste masă, la fel ca acum, să-ți simt fiecare trăsătură, Diana.
Orașul se adună din nou în case, în blocuri, își ia cina zgomotos, în spatele frigului de seară. Ar vrea să se întoarcă să-i spună ceea ce niciodată nu i-a spus, ar vrea să o țină în brațe si să-și mărturisească simplu: Îmi pare rău. Dar Diana s-a indepărtat deja, iar vorbele astea trei despică acum ziua de mâine în fâșii... nu i le va putea spune nici atunci.
In spatele usilor inchise 2
In spatele usilor inchise 3
In spatele usilor inchise 4
In spatele usilor inchise 5
Își strânge cu gesturi mecanice hârtiile de pe birou, agenda, telefonul. Calculatorul stins, haina din cuier. Abia acum, pregatită să iasă pe ușă, privește pe geam. După-amiaza a lăsat urme cenușii în copacii abia ieșiți din iarnă.
Merge încet, de parcă strada aceasta ar trebui să-i spună o poveste. Dacă s-ar grăbi, cuvintele și frazele ar lua-o razna, sfârșitul s-ar amesteca între personaje și s-ar preface iar început. A fost cald în timpul zilei. Casele pe lângă care trece s-au întins ca niște pisici și așteaptă, cu ochii închiși. Un prânz întârziat la Mon cheri. Urcă scările la fel ca în atâtea alte zile, către masa din stânga, din fundul sălii. Geanta pe un scaun, haina dată chelnerului, apoi îl priveste:
- Bună, Răzvan.
- Diana.
Se intorc anii ca niște copii înspre castelele făcute astă-vară pe plajă, mâncarea stă și acum neatinsă, mainile lor atât de tăcute pe masă, fără să se atingă.
- Nu mai știam să respir, Diana, fără zâmbetul tău. Mai zâmbești?
- Da, am acum zâmbet-marca-Dănuț.
- Câți ani are?
- Trei.
Și dintr-o dată, zâmbetul-marca-Dănuț face cunoștință cu Răzvan.
- Îți seamănă?
- Da.
- Și tatăl? Ești fericită acum?
- Cand nu am fost eu fericită, Răzvan? ochii ei îndepărtează brusc toate umbrele.
- Ești fericită, Diana?
Dacă ar putea, cu pleoapele închise, ar asculta doar Ești fericită fericită ferrricită... Uite, de multe ori și-a spus că îl iubește doar pentru modul în care rostogolește r-ul.
- Ești obsedat de fericire. Oamenii trăiesc, Răzvan. Poate că strâng întunericul în priviri seara, poate că pereții casei se înconvoaie uneori și casa devine cocioabă de tristețe, dar fericirea vine în doze mici: cafeaua amară dimineața, răsăritul soarelui când alergi să acoperi colivia papagalilor – să nu se trezească Dănuț -, îmbrățișarea din care nu te mai desprinzi cand îți lași copilul la grădinița și hohotele de râs în iarbă... crezi că-i puțin?
- Copilul tău mi-l doream, Diana.
Cu mâna pe pântece, îi șoptea blestem, purtând portocala de pe buzele ei peste sâni, peste alunița iubită, peste șold...
- Am să îți spun într-o zi o poveste, cariño.
Cum este să-ți urli spaimele singură într-o sală de operații, cum este să adormi alegând cu grijă gândurile doare doare doare nu doare uite o amintire în care râd e bună de fundal, ca și vocea ta cerșind dimineața.
Mi-era dor de năsucul tău cârn, care nu se potrivește deloc aerului tau ferm, e singurul care mi-a spus din prima zi te iubesc, mi-era dor să îți țin mâna sub palma mea, peste masă, la fel ca acum, să-ți simt fiecare trăsătură, Diana.
Orașul se adună din nou în case, în blocuri, își ia cina zgomotos, în spatele frigului de seară. Ar vrea să se întoarcă să-i spună ceea ce niciodată nu i-a spus, ar vrea să o țină în brațe si să-și mărturisească simplu: Îmi pare rău. Dar Diana s-a indepărtat deja, iar vorbele astea trei despică acum ziua de mâine în fâșii... nu i le va putea spune nici atunci.
095.092
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bianca Goean
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 530
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Bianca Goean. “În spatele ușilor închise.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bianca-goean/proza/115256/in-spatele-usilor-inchiseComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CBEu sunt atenta si la partea de actiune, recunosc [o \'meteahna\' a mea...:)].
Dar, recunosc, sunt din ce in ce mai atenta la partea de poezie si cred ca textele tale, Bianca, incep sa imi influenteze propriul stil, incep sa caut si eu in mintea si sufletul meu fel si fel de sintagme dintr-o categorie a sensibilului care, pana acum, credeam ca nu preocupa foarte mult si nu ma caracterizeaza.
Dar, recunosc, sunt din ce in ce mai atenta la partea de poezie si cred ca textele tale, Bianca, incep sa imi influenteze propriul stil, incep sa caut si eu in mintea si sufletul meu fel si fel de sintagme dintr-o categorie a sensibilului care, pana acum, credeam ca nu preocupa foarte mult si nu ma caracterizeaza.
0
EL\"Cum este să-ți urli spaimele singură într-o sală de operații, cum este să adormi alegând cu grijă gândurile doare doare doare nu doare uite o amintire în care râd e bună de fundal, ca și vocea ta cerșind dimineața.
Mi-era dor de năsucul tău cârn, care nu se potrivește deloc aerului tau ferm, e singurul care mi-a spus din prima zi te iubesc, mi-era dor să îți țin mâna sub palma mea, peste masă, la fel ca acum, să-ți simt fiecare trăsătură, Diana.\"
cel mai mult impresioneaza in proza ta imbinarea intre sensibil si ratiune, felul aparte in care te lasi in ambele fara teama ca una ar umbri-o pe cealalta. Te lasi sa curgi liber, pentru a atinge la un moment dat condeiul cu un fir de intelepciune si maturitate.
Dalba, eu am aici ceva sa iti spun: lasa-ne nu fragmente scurte, ci incearca sa ni te asezi mai desfasurat, ca un capitolas de mini-carte. Sau poate sunt eu in asteptarea nerabdatoare a ceea ce urmeaza sa citesc? :))
Ma bucura aceste fel al tau de a scrie.
Drag, Ela
Mi-era dor de năsucul tău cârn, care nu se potrivește deloc aerului tau ferm, e singurul care mi-a spus din prima zi te iubesc, mi-era dor să îți țin mâna sub palma mea, peste masă, la fel ca acum, să-ți simt fiecare trăsătură, Diana.\"
cel mai mult impresioneaza in proza ta imbinarea intre sensibil si ratiune, felul aparte in care te lasi in ambele fara teama ca una ar umbri-o pe cealalta. Te lasi sa curgi liber, pentru a atinge la un moment dat condeiul cu un fir de intelepciune si maturitate.
Dalba, eu am aici ceva sa iti spun: lasa-ne nu fragmente scurte, ci incearca sa ni te asezi mai desfasurat, ca un capitolas de mini-carte. Sau poate sunt eu in asteptarea nerabdatoare a ceea ce urmeaza sa citesc? :))
Ma bucura aceste fel al tau de a scrie.
Drag, Ela
0
BGBursucel, am sa iti spun un secret: \"interludiile\" de care vorbesti sunt partile prin care respira aceasta proza. Fara ele nu as putea scrie. Si mie imi sunt la fel de dragi.
Carmen, ce spui tu aici e mai mult decat un compliment. Stilul tau este atat de \"al tau\", incat cu greu as putea crede ca ar merita sa il schimbi. Dar, pe de alta parte, cred ca este inevitabil sa simti la un anumit moment nevoia sa scrii si altfel, iar poezia va ramane mereu o fascinatie... Te poti scrie oricum, de asta sunt sigura.
Ela, cum vii tu si prinzi in cateva cuvinte totul? da, sense and sensibility ;-) cam asa ceva am dorit... cat despre dorinta ta... mie nu mi-ar fi greu sa le adun impreuna mai multe (desi acesta nu va fi o \"carte\", nu, nu), ma gandesc la doua lucruri: va fi mai greu pentru unii sa citeasca (sa nu uitam ca multi dintre noi citesc si de la birou, printre picaturi, sau serile acasa, dupa o zi de lucru), nu multora le este confortabil sa citeasca pe internet (eu marturisesc ca raman fun al cartii tiparite), si apoi... pauza intre doua \"capitolase\" ar fi si mai mare decat atat... ei, nu m-ati certa atunci? ;-)))))))
Drag, draga mea...
Carmen, ce spui tu aici e mai mult decat un compliment. Stilul tau este atat de \"al tau\", incat cu greu as putea crede ca ar merita sa il schimbi. Dar, pe de alta parte, cred ca este inevitabil sa simti la un anumit moment nevoia sa scrii si altfel, iar poezia va ramane mereu o fascinatie... Te poti scrie oricum, de asta sunt sigura.
Ela, cum vii tu si prinzi in cateva cuvinte totul? da, sense and sensibility ;-) cam asa ceva am dorit... cat despre dorinta ta... mie nu mi-ar fi greu sa le adun impreuna mai multe (desi acesta nu va fi o \"carte\", nu, nu), ma gandesc la doua lucruri: va fi mai greu pentru unii sa citeasca (sa nu uitam ca multi dintre noi citesc si de la birou, printre picaturi, sau serile acasa, dupa o zi de lucru), nu multora le este confortabil sa citeasca pe internet (eu marturisesc ca raman fun al cartii tiparite), si apoi... pauza intre doua \"capitolase\" ar fi si mai mare decat atat... ei, nu m-ati certa atunci? ;-)))))))
Drag, draga mea...
0
BGEvident, astazi este ziua eratelor, de la primavara si pomi infloriti mi se trage ;-) poate sunt si indragostita, mai stii? ;-) Raspunsurile erau,desigur, pentru \"Bursucel, Carmen, Ela\"
0
ELUite la ce ma gindeam: sa scrii la dimensiunea a doua fragmente de marimea celor postate pina acum. Nu este nici prea mult, nici prea putin. Nu ia nici prea mult timp. Si mai ales ca ai deja experienta de la seria Cherry. Cu cartea am glumit seris, fireste ca nu se poate aici, Doamneeee.
Evident ca este alegerea ta felul in care aseyi fragmentele si momentul aparitiei lor.
Mi+am dat si io cu parerea. Si... nu imi aminti de timpul avut la dispozitie pt poezie ca... prietenii stiu de ce. :))
Drag, ela
Evident ca este alegerea ta felul in care aseyi fragmentele si momentul aparitiei lor.
Mi+am dat si io cu parerea. Si... nu imi aminti de timpul avut la dispozitie pt poezie ca... prietenii stiu de ce. :))
Drag, ela
0
BGEla, ma gandesc... sa vedem ce se mai intampla. Sincera sa fiu, textele astea asa se scriu ele, atat, la o singura suflare. ma gandesc la ce mi-ai spus, stii bine.
ha ha ha, am zambit scriind chestia cu timpul, ce am mai zambit... da, stiu prietenii ;-)))
Drag, Dalba
ha ha ha, am zambit scriind chestia cu timpul, ce am mai zambit... da, stiu prietenii ;-)))
Drag, Dalba
0
SMDistincție acordată
Citesc rar proză pe site, mă întreb acum că dacă aș face-o mai des aș ieși în câștig. Găsesc la tine o mică fotografie în care ai imortalizat o stare atât de firească, o non-fericire care se pierde în noi toți printr-un lung șir de situații asemănătoare. E ca și cum ai descoase fericirea descoperind că are limite, rațiuni și tabieturi lente de bătrână arțăgosă.
Foarte bune inciziile de gânduri, încordarea e introdusă brusc, fără a menaja cititorul, automatisme aproape dezumanizate prezintă personajele într-o lumină mai degrabă gălbuie și putrezită decât crudă.
Bariere transparente între un ce-ar-fi-putut-să-fie și prezentul cu zâmbet marca Danuț, fac din lectura textului tău o alunecoasă insomnie printre amintiri și curajoase realități.
Îmi pare bine că te-am citit.
Foarte bune inciziile de gânduri, încordarea e introdusă brusc, fără a menaja cititorul, automatisme aproape dezumanizate prezintă personajele într-o lumină mai degrabă gălbuie și putrezită decât crudă.
Bariere transparente între un ce-ar-fi-putut-să-fie și prezentul cu zâmbet marca Danuț, fac din lectura textului tău o alunecoasă insomnie printre amintiri și curajoase realități.
Îmi pare bine că te-am citit.
0
BGSimona, chiar ma gandeam, citindu-te, ca tu faci o altfel de poezie, si esti mult mai aproape de proza decat crezi... nu in stil, dar in claritatea si forta cu care abordezi versul. Nu pot decat sa ma bucur, prin urmare, vazandu-te aici. Asta face mai mult decat toate stelutele, asta si modul firesc cu care te-ai aplecat asupra acestor texte. este ca si cum as fi facut-o chiar eu. Mie imi pare bine ca esti aici, come again, Miraj.
0
Poate că strâng întunericul în priviri seara, poate că pereții casei se înconvoaie uneori și casa devine cocioabă de tristețe, dar fericirea vine în doze mici: cafeaua amară dimineața, răsăritul soarelui când alergi să acoperi colivia papagalilor
mai vrem :)