Echilibristică

Am putea să ne imaginăm că mergem pe margini zimțate de zile (da, în ultimul timp s-au cam zdrențuit zilele, nimeni nu mai taie frumos bucăți din ele), cu picioarele goale, (eu aș merge în mâini, dacă mi-ai da voie da???!!! Thanks!), ne-am uita în voie la culorile zilelor ieri și am trage în piept orizontul albăstrui al stâncoaselor –așternutelorne-deșerticelor-mări-mâine.
Ce faci nu ține ochii închiși scenariul acesta s-a amestecat în cartea pe care o scriu pentru tine și prin urmare a devenit real, se anunță pe stânga amintiri în prăbușire liberă, cu mâinile întinse, pe dreapta avem o pădure în construcție, o vară numai dimineți serile abia înmuguresc, ne ținem de dunga aceasta culoarea știi-tu-bine-care pentru moment ne vom preface că avem numai prezentul în care mâna ta desenează asfințituri cu acuarele în ploile care ne delimitează în umbre trupurile.
Sub pașii noștri ca niște aripi mai moi zilele se transformă, se înlocuiesc ca într-un domino două puncte cu trei alb lângă alb, eu mai alerg, tu mai modifici libertățile unui trecut pătruns mai adânc în drumul nostru, adormim uneori și ne visăm furați de-o parte și alta potrivind oglinzi înspre soare. Þi-aș spune că poate unul din noi ar trebui să rămână mereu treaz, dar cui îi pasă dacă povestea aceasta respectă anumite reguli?

Am putea să închidem ochii acum și să ne privim viețile subțiindu-se pe margini. Unii dintre noi s-ar speria ar lua pensule și creioane și-ar încerca să-și întărească limitele ar fi însă câțiva i-am recunoaște după culoarea ochilor pe care i-am vedea desfășurându-și tacticos aripile și zâmbetul... mergând drept înainte.