No memory, no time to fall

Ela, cred ca e una din poeziile cu cea mai mare \"atmosfera\" pe care le-am citit la tine. Serios, nu m-am putut desprinde. Poate si unde ai reusit sa simplifici pana la esente, si ai gasit si ritmul potrivit... Nu stiu, imi place mult, am o singura obiectie la ultimele doua versuri din prima strofa, care nu-mi par deloc \"de-acolo\", desi probabil ca te-ai lasat dusa de \"imagine\" (faldurile se cer acolo, dar cuvantul si perdeaua uitarii nu prea merg).
Zic si eu :-))
PS aaa, as lasa \"povesti cu ondine\" (neaccentuat), ca si mai sus ai \"meduze\".
Frumos de tot, e si un film, si ca un basm.... mai c-as deschide fereastra.... nu e frig, Ela?!
Drag, Bianca

e ceva între vis, fantezie, film și fabulație, e ca și cum te lași prins doar de câteva imagini și le lași să se deruleze. Da, povești. Am schimbat, și eu am văzut înainte. Perdeau rămâne, ca așa sunt întîmplările, ascunse fald cu fald în uitare, la o fereastră. Mulțumesc, citește basmul. Nu e frig. ;)

Ela

...clamoros mă exprim:Iată încă una foarte faină!Și eu \"ascult lumea ca peștele fără ape\".Nu vreau deloc să comentez ideile frumoase și figurile de stil ale poeziei tale.O vor face alții,poate mai bine ca mine.Ce vreau să-ți spun e faptul că m-am regăsit integral în versurile tale.E noapte, te citesc, și îmi pare că cineva mă povestește.Și eu mă ascult, dorind să am dreptul la replică. Știi ce acut simt \"liniștea mișcării\"?!Și hai să spun ce înțeleg eu prin sintagma ta, ca să mă corectezi dacă greșesc.În momentul când intri în \"mișcare\", toate cele din jur încep să tacă, nu pentru că nu ai avea \"ureche\" la dispoziția lor, ci pentru că în \"mișcare\" tu grăiești cu alte modalități de exprimare.E o altă dimensiune \"mișcarea\".E o lume în care tu ești Dumnezeu!Dumnezeul faptelor sau gândurilor tale!Deoarece și \"a gândi\" e o \"mișcare\".Corectează-mă dacă greșesc!Mulțumesc pentru că mi-ai amintit de mine!

Primele trei strofe mi-au plăcut în mod deosebit. Ultima parcă se diluează puțin, sau poate că mesajul ei n-a ajuns la mine. Mi se pare cam prețios ultimul vers. Și mai este un vers care mi se pare oarecum în plus, versul 4 din strofa a treia. În concluzie un poem bun la care am intrat dis_de_morning cu gîndurile mele și am ieșit cu altele.

Paul, ai simțit liniștea mișcării în tine, cel puțin o singură dată, fiindcă o descii ca și cum o cunoști din tine, nu din afara ta. Și cred ai putea spune mai multe despre această stare. Fiindcă asculți lumea \"ca un pește fără apă\", așa cum ai ascultat aici povestea. Mulțumesc, voi aduce aminte.

Liviu, utlima strofă este finalul poveștii, care conține un în loc de \"a fost odată\" un fel de îndemn însă altfel: (să) ne amintim dumnezeirea - este simplu, oricât de îndepărtați de noi înșine sau de Domnul ne simțim uneori (de aici am plecat d efapt atunci când am început poezia.) Eu în mine nu simt versul prețios, nu în sensul exagerat al cuvântului. Versul \"al oceanului\" este bine încadrat fiindcă în scenariula acesta semi-oniric fiecare este cu apele lui: el este la ultimul etaj al oceanului destrămând meduze, ea tânguie marea în lumea ei, sunt îndepărtați așa cum s-au născut. Mă bucură că ai dansat pe acest țărm.

Ela

si poezia aceasta este frumoasă, Ela, ca un dans al mării ce dansează în inimile noastre \"ne-am născut îndepărtați
din aceeași uitare \" având aceeasi credinta in bine
\"noaptea în care / să ne amintim dumnezeirea \"

cu drag si admiratie în tânguirea mării,

În două locuri aș modifica în poem: \"ultimul etaj\" (pare prea urban) și \"de atunci ne căutăm inocenți\" (fără \"ne\"). Altfel, e deosebit cum curge poemul, ca valul spre țărm sau adâncul oceanului. Dacă așa ai vrut să fie, ai reușit atmosfera unei limite a liniștii, străvezie, ca un voal care te înconjoară atunci când simți gândul cuiva în aproape.

iubitii adevarati sunt cei care se nasc indragostiti unul de altul... iar ei bantuie fara sens pana in momentul in care se intalnesc... aidoma unor meduze firave ce se lasa in voia valurilor... Marea ascunde in abisul sau raspunsurile pe care oamenii le cauta... Insa cei mai multi nu stiu unde sa caute...

Poezie abisala... azur stralucitor...

Numai bine
Petre

Gabriela, e un poem ca o desprindere de ceva real spre ceva mult mai real. Dintr-o iluzie într-un autentic. De la a fost odată, la ceea ce este de când lumea. Mulțumesc, cele ce se întâmplă au întotdeauna un sens.

Alma, desigur acel \"ne\" chiar ne încurcă. da, căutăm inocenți, ceea ce găsim adesea nu are decât superficial strat iluzoriu. Oceanul, marea, colina, toate sunt lumi în aceeași lume. În noi sunt alegerile. Iar orașul de sub ocean are clădiri cu etaje, cumva. Acolo se destramă iluzii. Mulțumesc pentru că ai căutat inocența.

Petre, aș dori să întâlnesc acești iubiți adevărați născuți fărădeuitare. Până atunci, povești, povești. Basme, basme. Și câțiva stropi de cerneală, ca un fel de realitate interioară. Mulți nu știu să caute, alți mulți nici nu caută. Cei aleși sunt cumva fără de căutări. Ei doar sunt. Mulțumesc pentru că ai văzut azurul strălucitor.

Ela

Și acum văzând cum tu ai ascultat tânguirea mării și din liniște ai pășit spre mine, îți mulțumesc. Într-un fel de lumină a zâmbetului.

iata ce mi-a placut - mult! -, ar putea exista separat:

mă pierd cumva
de la o mână la alta
ca și cum trupul meu
s-ar descompune în secunde

Interesant este că aceste versuri ce ție ți-au vorbit îndeaproape sunt cumva miezul sensibil al poeziei; și cred, da, că ar putea sta într-un minipoem. Mulțumesc, e timp să ne regăsim de la o \"imagine\" la alta.

Ela

vreau doar sa ma alatur si eu vorbelor de bine care insotesc aceasta minunata poezie.
remarc un vers, pt. mine, complicat
\'neatinsă de vânt caut liniștea mișcării\'
linistea si miscarea, alaturi...prea pretentios pt. mine(am citit com. tau adresat lui paul).
subliniez versurile care m-au incantat:
\'întâmplări
ascunse fald cu fald
ca o perdea de uitare\'
si
\'ne-am născut îndepărtați
din aceeași uitare\'
cu prietenie, petru

Să simți liniștea mișcării atunci când nici vântul nu te atinge, e ca și cum te-ai auzi cumva pe tine, cel ce abia apare, cel nemanifestat până în acea secundă, cel în devenire. Și așa mai departe. :)
Te-au atins versurile cu uitarea, cea din care unii ne naștem. Mulțumesc.

Ela