Li e cea care știe să inginereasca fiecare cuvânt, astfel să-i dea mereu o nouă și originală utilitate, chiar dacă uneori poate părea incomodă, asta e doar pentru cei care nu au un antrenament al
primăvara iau pielea mânzului
și zburd
pe-acolo unde este gândul mai nebun
nu te îngrijora
mersul
e un fel de a evita întrebările
pământului
nu te opri
satul pustiu de pescari
e albia
eram un cunoscut
al lumii gângăniilor de sub pietre
mereu le dădeam cerul
la o parte
cu buzunarele pline de nuci
moșteneam toamna
îmi plăcea să adun
vântul
în palmele ținute căuș
azi
doar odată în viață
întâlnești acel bătrân
care să-ți ceară
apă
din fântâna sufletului
într-o amiază
ce usucă venele drumului
tu
călător obosit
mergi mai departe
și lași
Trenurile nu duc oameni
ci poveștile lor
mai departe...
astfel
în fiecare gară se află
că bătrânei Leonora
i s-a măritat o fată
cu poștașul din sat
că seceta se face
din cauza
Fiecare om poartă în suflet
o aripă
care nu mai folosește azi la nimic…
Am învățat
să dăm mâna unii cu alții
în loc să ne înălțăm de la pământ
ca semn de respect
măcar câțiva
Ne ținem de urât
unii la alții
cu laude
precum pușcăriașii
cu faptele
-am construit o casă
mie mi s-a născut un copil
-am omorât o babă
eu am ușchit un portofel
Eu când zâmbesc-
zâmbesc!
unii îmi arată în schimb
doar o față crăcănată
de parcă
sub pielea lor
odihnesc
picioarele tătarului
ce-a străbătut lumea
pe cal...
Brațele le ridic în lateral
și astfel
îmi dezvălui pânzele umflate
gata de drum.
Aș fi corabie
dacă sufletul
nu și-ar aduce aminte
că-i răstignit
de ciolanele mele…
Când am chef
îmi place
să cutreier drumul razelor
înapoi către soare
fac
planul unei lovituri de stat
undeva în Calea Lactee
las
privirea să judece norii
după culoare
iar noaptea mă
Cioran? Un călau modern! Atâtea entuziasme scurtate…
Dacă aș fi rege, aș interzice prieteniile!
Fericirii mele se opune altă fericire, cu colții și mai mari!!
Ca ultimă dorință, condamnatul
Niciodată n-am dat importanță sprâncenelor pâna în clipa când, cu groază,le-am descoperit încruntarea.De-atunci mă port tot timpul asa. Uneori mai zâmbesc carnivor…
Tristețea-un gol in burta
Privindu-i
simteam cum crește poezia-n mine
prin porii dilatați de fericire
si
îmbătrânite ore aleargă parcă-s clipe
Privindu-i
acești
mici sori ce ard sub mângâieri de
PC