Joc de copil

Am sosit, dar sper să nu aștepți cine știe ce comentariu de la mine, că nu mă pricep decăt să spun dacă îmi place sau nu, dacă îmi transmite o stare sau nu...
Zilele trecute mă gândeam.. \"am citit, sau simt eu că poezia este o stare pe care reușești să o transmiți sau nu\"?
Povestea de la malul mării îmi este oarecum cunoscută, numai că fiecare vede prin alți ochi, nu-i așa, și eu văd cum la fiecare răsărit, soarele face dragoste cu marea... Ah, în \"maternitate\" am văzut altfel, marea și cerul - coapsele.. dintre care se naște soarele.. Depinde de starea în care ești, și ce ai văzut ieri , azi devine cu totul altcumva...
Accept ideea ta cu orizontul - amant.. :)
Jocul copilului iar îmi place, deși nu prea văd un copil aici, mai ales când am ajuns la : \"zgribulit,
pe umarul unui trecator
coplesit de sentimentul mersului...\"..
Îl și văd pe trecătorul tău adus de spate, copleșit de greutăți și griji..
Îți recomand cu mare căldură folosirea diacriticelor, pentru a nu se poticni cititorul. Despre virgule, îți voi spune întreaga tărășenie, la subsolul meu.
Mai umblu deocamdată prin borcanele tale.. Caut o linguriță de dulceață... :)

e prima oara cand cineva cu simtire poetica imi vede si comenteaza versurile si mi-a cam fost frica... deasemenea ma ghicesti foarte bine cand scrii despre:\'zgribulit pe umarul...\' e versul care face poezia! fara el aveam o poezie schioapa... cu astfel de versuri, nu dau cititorului nici o sansa in a se sustrge de la o intensa traire poetica... nu ma intelege gresit- ca orice parinte imi laud copiii... cu mult drag, p.c.c.