Orașul de jad

Plecarea si poezia pornesc mereu din alb, alb-verzui, din semipretios, din acest “Jad” al existentei care deja contine pretiosul invaluit insa in surplusul altor componente care nu intotdeauna aduc clarul si limpedele. Prin simboluri se incepe reliefarea acestei Esente si Poezii in spatele mastii imaginatiei, care ia calea succesiunii secventelor de real tinzand spre inaltare: astfel copiii sunt fara “plans in buzunarele” inimii si batranii nestingheriti in fata mortii datorita acestei intrari a spiritului (pregatit, trecut peste pragurile parcurgerii) in “orasul de jad” luand cu el parti uneori ale vechiului, ale amintirii, insa intotdeauna in alb. Pentru Om poate fi pasirea mai aproape de Ideal, pentru Scriitor pasirea mai aproape de Ea, de Poezie, tocmai prin folosirea acestui Jad (de un luciu sticlos, folosit la confecționarea unor obiecte de artă). Textul curge natural si nu se impotmoleste in imagini care sa abunde in explicarea acestui inefabil sau care sa scoata din taina intentia poetica; deasemenea nu simt versuri care sa necesite slefuirea, revenirea asupra lor. Poezia este condusa de o atitudine care se simte pe intreg parcursul si devine categorica, grava, sau revoltata la simtirea surplusului (pamantescului, vechiului) ce poate interveni in creatie (“nici un ban de irosit pentru ziua de ieri” / “am plecat fără să întreb”), tinzand doar spre desavarsirea Jadului.
O poezie care se citeste invers omenescului.