Teatru în oglinzi

\"mi-ar fi mult mai bine dacă aș putea închide ochii, mâinile, scenariul acesta m-aș ridica tacticos salutând actorul principal completul în negru și scaunele goale / rămâne să își umple singuri spațiile albe

fără acestea m-aș putea auzi\"

Sa nu umplem singuri acele locuri goale, spatii in care nici luminile nu se mai astern, ca si cum frumosul ar avea doar atingerea perfectiunii sau doar limitele cunoasterii, sufletul este si el intr-o incercare nesfirsita de a ramine fidel macar lui insusi, macar propriilor sale umbre, penumbre, lumini.
Scrierea ta azi vine peste scrierea mea azi, aproape altfel, cu totul intimplatoare, un sens invizibil le-ar unii, fiecare pe o alta cena, insa fiecare in al ei spatiu mintal si de suflet.
As lasa spiritualitatii singurul sau drept la lumina. macar acolo ceea ce este, cum spunea noica, maladie se poate rasfringe peste timpuri nedefinitive.

Scrierea ta azi, dalba, ma lasa mai departe in coconul meu, ca si cum mi s-ar fi reamintit acum cit de mult fae rau o prea intensa lumina, o prea intensa energie emanata fie ea si din Lumina luminilor.
Ma las spatiilor mele acum.

Ela

Ela, nu simtim uneori nevoia sa ne fie luate din fata reflectoarele? Si cat am vrea sa iesim din aceasta scena, sa nu ne mai fin proprii actori, complet de judecata si regizori... Sa acopere cineva o data toate aceste oglinzi... Ca un firicel de lumina comentariul tau ;-) de zi, nu de reflectoare.

Mihai, vis, iluzie, you name it. Iluzia in care se imbraca mult prea adesea realitatea. Dincolo de care am putea sa fim. Greutatea sustinerii unui rol, dincolo de constiinta... Iti multumesc de apreciere, la buna citire... fara oglinzi.

E chiar frumos aici sau așa se vede din culise. Lucrează finalul, încearcă să găsești o formulare subtilă, poate eviți să spui \"scaunele goale\", încearcă să lași cititorul să aleagă.

Azi joc rolul spectatorului și sunt situații când aceste oglinzi (care uneori sunt de dorit) nu că ne arată, dar chiar ne fac mai frumoși și mai înțelepți. Fiecare trecere pe la tine are același efect. Sau, cel puțin, sper.:) Mi-a plăcut mult.

Cum ar fi ca de fiecare \"data\" sa putem \"stinge\" oglinzile, sa reinventam nisipuri si sa facem altele in care sa ne placa ceea ce vedem?
Eu cred ca se poate.

\"fără acestea m-aș putea auzi\"

e ca un strigat al celui din pustie - psalmistul - poezia ta astazi...in pustia lumii asteia, unde e chiar mai rau decat in adevaratul desert, pentru ca acolo m-ai ai o speranta sa te auzi tu pe tine, pe cand aici, totul iti este sufocat inca din fasa...
cred, insa, cu tarie, ca nu ai nevoie de nimeni sa-ti stinga oglinzile, ia o piatra din tine si arunc-o, dupa zgomotul infernal al cioburilor se va asterne linistea si te vei putea auzi...e doar in puterea ta.

Drag,
Lizush

placut poemul. o tratare originala a unei teme majore vad eu / lumea ca tetru / presarata cu pretiozitati (in sensul bun) ale casei. zambetul din titlu mi l/a produs o amintire de pe nu stiu unde / cica daca lumea e o scena si noi suntem ctorii, unde naiba sunt actorii. o gluma care pica poate ca nuca in perete (da nu m/am putut abtine) in subsolul unei poezii frumoase, care mi/a foarte placut si, spre deosebire de data trecuta, am si inteles pe ici pe colo, prin partile esentiale. (zic eu)
placut

Alma, trecere cu sfat, multumesc mult, ai dreptate, am stat pe ganduri acolo... am sa ma gandesc bine. Din culise, spui? ...

Elena, scriind poezia, nu am avut impresia ca oglinzile ar avea si un astfel de rol... ba chiar le-am urat (cred ca se vede asta), apoi mi-am dat seama ca este asa. in final, nu neaparat mai frumosi, dar macar mai cu ochii deschisi. Doar ca oglinzile mint, reflectoarele creeaza lumini si umbre artificiale, scenariile impun, chiar daca este chiar mana noastra cea care le scrie...

Eddie, da, despre asta este vorba. De oglinzi vom avea nevoie, trebuie sa ne vedem, important este sa schimbam ceea ce se reflecta...Asta am incercat sa spun, iti multumesc ca ai gasit sensul atat de bine... si da, din nisip. nisipul are si astfel de sensuri.

Lizush, daca asa s-ar auzi poezia mea, atunci nu as mai avea nevoie de altceva. iti multumesc mult, macar de as gasi asemenea forta... si... oglinzile... ia gandeste-te: e un teatru de oglinzi cu un actor prezent si unul prezent doar prin celalalt. Cine ar putea ridica piatra? Una dintre oglinzi... si nu pentru spartul oglinzilor. Dar nu mai spun mai mult, fiecare cititor va vedea aici ceea ce cauta, daca va vedea ceva.

Florin, tu stii ca fiecare tema majora incepe de la individ... Iar gluma ta nu-i chiar ca nuca in perete ;-)) Ma bucur ca ti-a placut, stii, ar mai fi un alt moto la care eu as tine mult: I trust I make myself obscure...

Drag si va multumesc de semnele si aprecierea voastra,
Bianca