Povestea femeii care desena

Bianca, se pare ca mi-a placut cum vezi tu mitul vaduvei negre, care, a propos, nu e un mit.:))
Eu am alta viziune a ei(vaduva neagra), o vad ca o criminala(ucigatoare de sentimente), dar plina de iubire neimpartasita.
drag, dana

Dana, inainte de a posta, am dat o cautare sa vad, cel putin pe internet, cam cum si ce s-a mai scris pe tema. Asa ca am vazut si ce viziune ai tu ;-))
Iar eu m-am referit mai mult la sindromul vaduva neagra, pe care am incercat sa-l transform in altceva, pentru ca, nu-i asa, cine ar vrea sa citeasca aici despre cazuri patologice. Se inscrie oarecum in anumite preocupari pe care le am de la un timp in aceste directii. Ma bucur mult ca ti-a placut, este o viziune destul de personala si-mi este oarecum teama de cum va fi primita. iti multumesc ca ai spart gheata.
Bianca

\"În jurul lor zâmbetul ei se răsfira ca un clopot, gândurile intrau în rezonanță pe aceleași traiectorii, viețile lor se ordonau cuminți șiraguri de ață împletită în trei: una albastră, una fremătând, dar strânsă bine la mijloc, și una pentru noroc. Iar ea desena fără creion fără lumini fără linii dorindu-și ca oamenii aceia să își întoarcă fețele\"...

Ce gasesc aici sunt fire impletite din tine, din poveste, din mit, din cele intimplate cindva, acolo unde oglinzile Marii Mirate se lasa doar privite. Mie asta scriere imi spune ceva de demult, ca si cum orice am face, oricind am trai, ducem in noi profund, indelebil, demultul. Intotdeauna am admirat versiunea originala a unui mit, atunci cind in acea versiune nimic nu friza epatarea sau alambicarea. Acea viziune care sa dea alt sens, alta descifrare, indeosebi din sine insusi. Ca si cum, ori de cite ori scrie, rescriem. Si asa este, intr-un fel, ne re-scriem.

\"Femeia se ridica atunci lăsând în urmă un parfum ușor de busuioc... Lângă noi, o grămăjoară de nisip.\"
Ma bucura aceasta intelepciune.

Ela

Ela, sunt intr-adevar fire ale unui demult, si se vrea o altfel de re-scriere, am pornit doar de la o idee si am incercat sa o transform. Felul in care ai prins tu firul acestei povesti, in care ai privit in acele oglinzi ma bucura, inseamna ca a iesit ceva de-aici. Ai subliniat si ideile cele mai dragi mie ;-)
Cred ca am sa mai incerc astfel de povesti... (ei, ok, e cam a doua, tu stii deja, prima fiind Povestea cu tei).
Multumesc, Ela.

e foarte cald si placut tabloul ce randurile tale-l fac :)

Octav, uneori trebuie sa dai atentie mainii care deseneaza... altfel senzatia de caldura te poate coplesi... asta ca sa nu spun mai mult, ca si-asa ma gandeam ca si subtitlul e prea explicit! ;-)

ea desena fără creion fără lumini fără linii dorindu-și ca oamenii aceia să își întoarcă fețele

Din tușă in tușă și pată în pată se face totul cuvânt. Și din cuvânt în trăire si semne de viață. Imaginea pe care o am e de femeie singură, pierdută printre grămăjoare de nisip auriu si tălmăcitoare de multe limbi. O femeie ce își țese în jurul ei cu andrelele timpului o plasă de neînțelegere și apoi cu uși mii și deschidere după deschidere o mare de nisip la Marea Moartă și un popas de tragere de inimi cu creioane și culori ce de fapt nu sunt prelingeri de tușe in curgeri de valuri. Chiar daca am o sete de marmură în urma citirii poemului, nu îmi pot lua gândul de la atingerile nuanțelor si de la jocul de vieți, glasuri si zarva din jurul văduvei negre.
Plăcut.

Ana, simplu, ochiul tau s-a deschis, chipul tau s-a intors, dinspre Marea Moartă inspre Marea Mirării, acest tablou a prins si glas, dar numai pentru cei care stiu sa asculte, s-ar putea ca ghemul sa inceapa sa se desire, dar tu esti fata in fata cu ea, si poate ca acum nu mai exista nici o vaduva neagra, poate ca singura izbavire i-a fost un om care sa o auda.
Cu bucurie,