Bianca Goean

Un gând înapoia fiecărui fir de iarbă: verde. Cel mai bine să mă ascund ieșind la iveală... mă cauți numai în furtunile din care am plecat. Norul acela te apăsa atât de strâns chiar în locul de unde

You say you’ll give me A highway with no one on it Treasure just to look upon it All the riches in the night You say you’ll give me Eyes in a moon of blindness A river in a time of dryness A harbor

era un drum în toată via aceea în care vinul creștea direct pe butuci o altoiseră bine din teamă de ape pe dealuri urcaseră în araci speranțe mai speriau creșterile neîntemeiate ale bobului cu roua

Por una cabeza todas las locuras su boca que besa borra la tristeza, calma la amargura. Por una cabeza si ella me olvida que importa perderme, mil veces la vida para que vivir... despre cum serios

în mâna stânga ceasul ecran ciung de-o aripă cred că era imaginația oricum ne-am oprit la amintire în mâna dreaptă noi cu ce-am mai apucat dintr-o iarnă plină de găuri picura încet streașina casei ai

Mă-nclin. De fapt, nu o fac niciodată pentru că pe-aici nu avem poduri dar așa, pentru apele răsfirate prin stânci am putea fi noi dacă ne-am întinde mai tare te-aș lăsa pe tine pe unde umblu eu de

E un cerc. Sau poate o linie care a tins prea mult cuvintele au uși mai ales cu ochii urechile gura lipite stau prag caut întoarcerea cu degetele aici abis dincolo în spații de tăceri ceilalți E un

Lasă nisipul. Acum scriu. Ochii să fie albaștri pe dinăuntru, așa mă învățau pe mine când eram mică și mâncam bătaie. Pentru minciună. Pentru spoiala de culori mai diluate decât acuarelele de care

dinspre ce parte ar trebui să deșir să ajung un ghem complet călătoriile se scriu pe foi separate numai copiii mai găsesc sub pat câte o roată de pește ceva și-n pereți peșteri adânci cu gura

prea multe nu mai sunt de făcut poate doar cerul rămas nelămurit într-o singură nuanță din poziția aceasta îmbrățișarea ne este inevitabilă câmpurile se ating iluzoriu pentru o imagine trucată

And then she\'d shout down the line tell me she\'s got no more time \'cause she\'s a supergirl, and supergirls don\'t hide. And then she\'d scream in my face, tell me to leave, leave this place cause

În loc de subtitlu m-am cules astăzi din alge mai albastru vântul aiurând drumul de apă m-am rostogolit pe urmele coloșilor am cântat țipăt nu vei putea povesti niciodată explozia mimată a punctelor

noaptea aceasta își închide toți oamenii în vise cu lacătul pus sau noi ne îngrămădim pe marginea întunericului ca la poarta unei închisori dincolo nimeni de vizitat nimeni să primească pachet

despre seară gândurile se aștern limpede în nisip aerul e mai adânc într-o picătură de apă știi doar că tot de mare îți voi vorbi nimic despre sare poate o casă cu mansarda-n pini să mai crească

dacă ne-am întoarce pas cu pas prin iarbă s-ar naște copilăria răsucind o șuviță adormită privește-mă aici mi-au poposit corăbiile pe treptele acestea port în palmă egal sunt culoare și apă lasă-mă

vorbeam despre gleznele noastre astăzi norii au coborât pe pământ aveau urmele călcâiului meu drept mai drept ziua a început invers seara ne-am ridicat tăcuți dintre munți am început pietre

îți aduci aminte firele acelea de iarbă crescând prin gleznele noastre încolăcindu-se lanțuri verde în cer noi sau pământul aveam doar o inimă ceva mai aproape de neîntâmplări aerul respira din ce în

uite cât de lungă îmi este umbra astăzi s-au adunat copacii sub ea într-un amestec de aer încins cu sandale uneori te pierd cu spatele spre atâtea posibilități suntem doar o tendință uite cât de

uneori îmi așez astfel mâna peste gânduri nu te pot lăsa fără chei să îmi vorbești plimbându-te leneș prin clipa aceasta sărată alunecă pe brațul meu stâng dinspre tine am să deschid câteva cuvinte

dimineața își ascunde în palme ochi de spaimă asemenea vise nu le povestești niciodată le taci îmbrățișează-mă nici o adiere de vânt nu mai am pânze drumul se continuă de-aici pe jos undeva alb alb