Uragan

Lasă nisipul. Acum scriu. Ochii să fie albaștri pe dinăuntru, așa mă învățau pe mine când eram mică și mâncam bătaie. Pentru minciună. Pentru spoiala de culori mai diluate decât acuarelele de care trăgeam în ultimele ore de desen din an tot adăugând apă. Pentru geamurile pe care le puneam pe deasupra caselor. Pentru antifonie la noi în casă nu se vorbește se urlă. Pentru uitările halucinante dacă nu am secretară acum am outlook express. Și o repulsie cumplită față de taskurile neterminate.
Nu înțelegi că acum ne ocupăm de mlaștini? Aici nu a fost niciodată deșert, te înșeli! Și ce te preocupă pe tine viitorul? Nu ne-am lămurit încă de unde facem rost de izvoare și cum respirăm ceața, lasă-mă cu destinațiile.
Știi că în mlaștini nu bate niciodată vântul?
Dorm uneori. Mai ales în copilărie. Cu cireșii despre care am promis să nu vorbesc cu adevărat niciodată. Aceia care se taie din cauza furnicilor. De ani mai visez uneori, de anii care îmi lipsesc pentru a-l întoarce pe tataie. Niciodată nu am avut un câine, dar îmi povestea el. Cu litere mici, cu mâna scrâșnind pe foaia de hârtie liniată. O mie și una de nopți în ediție de colecție. Eu, care știam să citesc și nu vroiam să scriu. Acum dorm uneori și-i scriu.
Alergi degeaba. Întotdeauna uităm drumul înapoi. Și înainte, dacă tot am început să-ți vorbesc despre mine. Deschide ușa nu auzi cum bate? Pe-aici se umblă desculț. Printre firele de nisip. Da, dar numai când spun eu, altfel te vei scufunda pentru totdeauna. Sau pentru o clipă totuna cu aceleași noroaie și fără amintiri. Spune-mi acum despre zgomotele de fond.
Apoi despre ratări. Ca atunci când te adăpostești în cruce cu pământul. Ca atunci când culegeai ghinde și le prindeai cu plastilină. Ghindele plantate în spatele casei pe care încă nu ai construit-o. Þi-am spus să te oprești o dată.
N-am uitat nimic. Așa trebuia să încep. Numai că asta nu este o poveste și se continuă.
Bântui cu mâinile goale. Buzunarele nu sunt făcute să îndeși în ele tot ce găsești. Tu nu te uiți la tine cum arăți? Fă-ți bagajele, fă un ceai, fă si tu ceva, fă-te utilă.
Prin mlaștini nu bate niciodată vântul iar uraganele se pierd. Ai să-mi mulțumești cândva că nu te-am lăsat să ne construiești un deșert. Ne-am fi schimbat complet geografia. Cine vrei să fii? Eu.