Reportaj despre pantofii roșii ai Anei

această senzație creată de poezia ta...îmi amintește de o fată de 20 de ani care a murit de cancer. era singura fiică, cea mai bună stundetă și îmi spunea cu 1 an înainte de a deveni înger că vrea să învețe cât mai multe, să le reușească pe toate să iubească, să cânte la pian, să danseze și să fie miss Boboc...
dacă este undeva sus și vede poezia ta - se bucură.

și mama ei e întotdeauna aici

se preface-n lupoaică
să strivească iar cerul în colți

e doar o personala pe care trebuia sa o scriu. trebuia.

Frumoasă pereche pentru \"Crepuscul asincron...\", scrisă cu același suflet sensibil, despre aceeași mare a suferinței punctată de izolate insule de speranță. Interesant cum portretul Anei se conturează, de fapt, prin desenarea portretului mamei. Acesta din urmă e relizat prin asocieri de mare efect poetic, gesturi tăcute dar definitorii, uneori aproape violente, prin aceasta cu atât mai sugestive. M-a impresionat foarte mult.

Din punctul meu de vedere un text foarte bun. Ai imagini exclente, ca lumea care incape intr-un sin si strofa a doua sau ultima. Tensiunea e bine stapinita, vocea aproape narativ-confesiva, aproape secretoasa. La final cerul strivit in colti inmoaie putin imaginea de ansamblu. Mi-ar fi placut sa fie strivit altceva intre colti, dar nu ma deranjeaza prea tare. Tot in opinia mea, vocea interioara nu e de reporatj, e mai mult de poveste, pe alocuri impresionista, cel putin asa vad eu. Dar, pentru mine, e un text foarte bun si tu stii ca, de regula, las semne acolo unde consider ca se merita.

ana mea are mere, nu pantofi rosii.ea musca din mar, coaja scrasneste incet, miezul se supune , pana in miezul lui, adica pana in sambure.samburele lui poate avea pantofi rosii, poate avea o scara rosie, cu care sa coboare in fantana.si-n biserici, cand aprinde stelele pana la nove si-napoi.ana mea nu mananca tort de nunta, nici nu poarta rochie de mireasa. e o ana cu care ana ta nu s-ar fi jucat niciodata, doar ar fi citit despre ea, la capatul ghemului.

dar astazi, crinul luminos e al tau . ca sa musti din cer, ca ana din coaja marului, cu ura senina de sine

Excelent, felicitări! Poezia a intrat la recomandate, așa cum merită, iar acum pot să scriu în voie despre ea.

În primul rând mi-a plăcut \"împerecherea\" cu mai vechea \"Crepuscul asincron. partitură pentru singurătate și orchestră\", despre care, în alt loc, spuneam că este una dintre cele mai bune poezii pe care am citit-o vreodată. Și aici poezia începe să se construiască dintr-o inițială enigmă, cele \"douăzeci de inele de pe deget\".

\"Reazemul\" acestei poezii este o suferință venind de departe. Suferința Anei, despre care ni se spune exact atât cât trebuie, o înțelegem, frumos artificiu, din portretul mamei ei. Este un portret extraordinar, conturat din asocieri de o mare sensibilitate: începe cu povestea aceea despre sângele ei care trebuie \"dat fluturilor\". Și m-am gândit imediat că Ana s-ar fi putut întoarce împotriva nevinovăției lor. Dar n-a fost așa. Mama devine \"mai tăcută decât păpușile ei\", iar mai târziu aflăm despre \"tabletele din cutia de plastic\", apoi despre faptul că nu are voie să intre apă din cauza stelelor din ea. (Aici mi-a venit în minte superbul film \"La vita e bella\" construit tot pe ceva asemănător.) Acel \"doar puțin\" cuprinde în sine întreaga periculoasă concesie pe care o face iubirea de mamă între refuzarea copilăriei fiicei ei și grija pentru sănătatea acesteia. Reușești să exprimi asta în două cuvinte!

Ceea ce Ana nu află niciodată, și ceea ce constituie momentul de cea mai mare încărcătură dramatică, primește o formă poetică extraordinară: Ana avea 14 ani și \"în noaptea aceea mama ei a ridicat o biserică s-a închis între ziduri apoi i-a dat foc\". O altă Ană a lui manole, o Ană a unei Ane. Simplitatea, puterea de expresie, tragismul și fina frizare a ceea ce poate fi numit \"reportaj\", cum spui în titlu, mi-a câștigat definitiv toată admirația.

Apoi cusutul rochiilor de mireasă și mai ales stomacul transformat în \"ghem pentru ghearele pisicilor\" întregesc portretul unei mame ce-și coase cu lacrimi de \"voal, atlazuri, organza și perle\" speranțe pentru mai târziu. În final, la cei douăzeci de ani, și parcă toți anii de până atunci au trecut într-o clipă, rămâne aceeași amprentă puternică a așteptării și totodată a fugii profund umane din fața unui deznodământ amenințător. Încă n-am citit o expresie mai adecvată a blândei revolte, decât \"se va preface-n lupoaică/ să strivească iar cerul în colți\".

Întreaga poezie respiră un aer amar-tragic, dar bine strunit, împletit printre imagini de excepție, gesturi, sentințe ori sumare explicitări, exprimate toate cu o mare delicatețe poetică, o aplecarea lucidă, echilibrată și plină de iubire asupra momentelor dramatice ale vieții. Poezia păstrează peste tot un echilibru bine temperat, dar amărui la gust, între speranță (firimituri pe pervaz, ceaiul, scrie compuneri, rugăciune, rochia de mireasă, garoafe, pantofii roșii și disperare (sânge, tăcere, acel \"doar puțin\" amintit mai sus, zid, foc, dinții, înghite, gheare, lupoaică), pentru ca imaginea finală a cerului strivit între colți să fie ultima expresie a unei dureri mocnite și surde, mereu prezentă și care se vrea mereu alungată cu încă puțin mai departe.
\"Pantofii roșii\" înșiși sunt aduși în atenție strident și revanșard, ca o dovedire față de tine însuți a puterii supraumane de a împinge o viață încă puțin mai departe.

L-aș muta de la \"personale\" la poezie adevărată. Aș mai da din toată inima o stea, dar mi-e teamă că două stele consecutive aceluiași autor va isca discuții neavenite, însă trecerea lui la recomandate face, oricum, mult mai mult.

Spui că e o personală care \"trebuia\" să o scrii. Îndrăznesc să spun că știu de ce și este totodată motivul pentru care am revenit. E cam mental și prea tehnic acest comentariu detaliat, nu sunt mulțumit de el dar poezia de față merită toată atenția. Ia-l mai mult ca analiză, decât comentariu personal. Îmi place mai mult să o fac mai cu inima, așa ca la \"ora cocoșului\".

dupa ce am terminat de scris textul, am ezitat ceva vreme inainte de a-i da drumul pe situri. pana la urma am apasat SEND \"cu ochii inchisi\". nu pentru ca n-as fi avut incredere in valoarea lui - nu acest aspect era prioritar - ci pentru ca el nu face decat sa redea o poveste adevarata. o poveste care ma ardea de multa vreme si de care nu indrazneam sa ma apropii. ma intrebam insa daca am reusit sa-i surprind dramatismul, daca am reusit sa creionez cele doua portete fara sa le deformez. cititorul de azi nu prea mai are apetit pentru adevaratele drame. inchidem ochii si trecem mai departe. divertisment, divertisment! ne aruncam in el ca sa putem respira.
tocmai de aceea m-au uimit si m-au bucurat enorm reactiile voastre. e greu de descris ce simt acum :)

va multumesc. in numele lor. chiar daca ele nu stiu.

D-le Samarghitan, dumneavoasta un buchet mare multumiri in plus pentru timpul pe care l-ati acordat acestui text. chiar sunt impresionata. :) imi imaginez ca nu va prisosesc minutele libere.

ii voi schimba incadrarea, d-le Samarghitan. intr-o zi. :) acum nici macar nu indraznesc sa o recitesc. derulez repede pagina pana la comentarii. :)

un refugiu al zilei

din interiorul acestei poezii răzbate o strălucitoare lumină

o fi o taină? o fi aura sensibilului feminin?

până la urmă feminitatea e o taină...


da, o poezie limpede și frumoasă


P.S.: despre pantofii cei roșii nu mai spun nimic...îi consider geniali din start

salut

mi-a plăcut, adriana. tin minte si eu ăprimul meu spital, cind mi-am rupt mina dreapta si ma hraneau si pe mine cu covrigei mari dulci si lapte si pasarile vrabii de dupa geam erau singurii mei prieteni. aveam degetelele acoperite cu gips atunci ca sa mai port si inele. maaaaaaaaaami ce vremuri. frumos ai scris soro.

ec

Un poem pe care îl citești cu sufletul la gură. Și te întristezi cu fiece vers, te revoltă și te atrage în același timp. De mult nu am mai citit așa ceva, atîta tensiune interioară, iar la sfîrșit disperare și neputință. Dacă poezia naște stări, aceasta pentru mine a fost o poveste întreagă. Felicitări.
L.I.M.

ma bucur ca ai trecut pe aici...cred ca e a doua oara, nu? oricum, nu uit primirea facuta.:)
multam si ne vedem joi la Brasov, sper ca vii!

bucuroasa de oaspeti. va mai astept.

Este un poem bun, editorul care l-a recomandat a fost la fel de inspirat ca autoarea. Sunt imagini clare, sensibile și construite cu talent, dar importante sunt imaginea de ansamblu, mesajul...
Dacă autoarea îmi permite, am și două sugestii, care oricum nu schimbă valoarea poemului.
Aș renunța la \"vreo\" din versul 3, duce la ambiguitate, iar aici mesajul trebuie să fie cît mai limpede
aș schimba \"pe_pervaz\" cu altceva, pentru a evita pepe
Cu scuze pentru deranj
al 424-lea cititor
anton

Domnule Nanu, dati-mi voia sa fac o plecaciune, tulburand cu panasul praful podelelor, in semn de salut. :)
daca nu ma insel, e prima dumneavoasta vizita in coliba mea virtuala.
da, si mie mi-a tremurat mana cand am scris \"pe_pervaz\", dar, cum o idee mai inspirata nu mi-a tremurat sub frunte, am lasat sa treaca asa...
ma voi gandi. noaptea e sfetnic bun, se spune.

parca sunt doua poezii in una. la prima vedere. poezia isi schimba centrul de greutate de la ana la mama anei.
/în noaptea aceea mama ei a ridicat o biserică s-a închis între ziduri apoi i-a dat foc.
Ana n-a aflat niciodată.

mama Anei coase rochii de mireasă/
frumoasa trecerea. ca si cand ai trece apa dintr-un pumn in altul.
mie nu imi place titlul. in special \"reportaj\". poti spune simplu\\
despre pantofii rosii ai anei

cred ca ne-am comentat reciproc-simultan. :))
multumesc.
nu-mi mai repsrosa titlurile, am tot spus ca asta e unul din punctele mele slabe. se pare ca nu sunt sanse sa ma indrept.

placuta surpriza!
bucurandu-ma de impactul creat, fac o pirueta si semnez pe-o frunza

o alta naiva
:)

multumiri.

uf, adriana.
uite c-am ajuns si eu pe pagina ta, desi ma simt putin inghesuit, primesc picioare-n burta si pumni dupa ceafa.
este primul meu semn la una dintre poeziile tale. nu stiu ce val te-a apucat de ai scris poezia de fata, dar mai uita-te dupa el sa te mai apuce. mi-a placut, desi ne-ai predispus pe toti la un plans de interior.

cu prietenie,
lau`

pai ia trage-ti tu palaria pe ceafa, aprinde trabucul si desfa haina cat sa se zareasca pistoalele - sa vezi cum se da toata lumea la o parte. :)))
la cat de vijelos ai intrat, mi-am zis: \"hait! praful si pulberea va ramane din textul meu si vanturile preriei or sa-i stie de soarta...\"

ma bucur ca ti-a placut, regret ca \"te-am facut sa plangi launtric\" si te mai astept.
nu mananc poeti decat in zilele de 29 februarie. :D

Adriana,

a fost uimitor sa va descopar talentul strans in calapodul pantofilor rosii, poezia asta e adevarata ca viata insasi, minunata si amara tot ca ea

S-a tot comentat, însă nu am putut să trec fără să las un semn de bucurie că am intrat în pagina ta.
Un text curat și profund.
Ca o lacrimă!
tincuța

\"astăzi mama o să-i cumpere tort
douăzeci de garoafe
și pantofii roșii pe care i-au văzut în vitrină
îi va cânta la mulți ani va deschide o sticlă cu vin
la noapte va strânge paharele
și se va preface-n lupoaică
să strivească iar cerul în colți\"???????

dincolo de aparența cuvintelor văd colții suficienței...când autorul doar scrie cititorul doar citeste...și, cu siguranță, undeva, cândva, cineva e bolnav...

\"să nu uite că ziua\" (lui/ei) \"cuprinde o noapte o dimineață amiaza
și tabletele din cutia de plastic\"

eu ce ar trebui sa inteleg din comentariul tau?
poate imi dai o mana de ajutor.

multumesc de semn, doamna.
P.S.mi-e dor de lumea poeziilor tale.

Mi se pare un text sensibil și luminos, printre randurile căruia se țese o poveste cinematografică.
Mi-a plăcut. Bravo!

doamne, adriana, ce noroc pe noi ca nu ti-ai ascultat ezitarea si ai pus poezia pe site! dupa atatea comentarii atat de semnificative, nu vad ce as putea adauga decat ca iti multumesc ca mi-ai oferit oportunitatea sa citesc asa ceva.

exista mai multa poezie in talpa doar unuia dintre pantofiorii rosii ai anei decat in jumate din volumele care se publica acum in Romania, si decat in tot ce am reusit eu sa scriu pana acum :)

mircea

ma bucur ca ati trecut pe la mine. atatea aprecieri incep sa ma sperie, va spun sincer! :)

va mai astept.

drept spun ca nu ma asteptam la suvoiul acesta de reactii. dar e minunat sa vezi ca oamenii INCA mai simt. si mai pot rezona.
cuvintele tale ma incanta cu o masura in plus fiindca, din cate am vazut, suntem concitadini.

sa ne citim cu bine.

raspunsul tau \"e minunat sa vezi ca oamenii INCA mai simt. si mai pot rezona. \" m-a incurajat sa las si eu un semn de lectura, altfel nu as fi indraznit

m-a impresionat atit de mult poezia, incit dupa un timp a trebuit sa ma intreb de ce simt asa de puternic (pt a regla un pic tensiunea), mai ales ca \"povestea\" in sine nu imi spune foarte mult in plan personal (empatie, ok, dar tot e prea putin pt o astfel de traire)

si am aflat: este vorba despre imaginile create de text! ca sa dau doar un exemplu, la primele doua versuri am stat secunde pline, fara sa pot citi restul, mi s-a perindat prin fata ochilor un film intreg (cu tot cu scenariu, regie, cu tot), un film in care m-am regasit, desi initial nu as fi facut parte

iti multumesc ca mi-ai oferit aceste momente

m-a pus pe ganduri titlul comentariului tau.
adica de ce sa nu indraznesti? Cum spunea si Ioan Jorz, scriem pentru oameni...
Ma bucur ca am reusit sa transmit ceva. Mi s-a mai spus ca, atunci cand scriu texte ceva mai ample si mai putin incifrate (decat o fac de obicei...) acestea capata valente cinematografice; desi cred ca, daca as incerca sa scriu scenarii, ar iesi catastrofice!
ma bucura popasul tau.
si poti indrazni oricand...nu doar cu opinii apreciative, ci si cu critici.
eu iti multumesc.

ai scris cu sufletul. si se vede.suflet intre degetele de la mana dreapta.pana se face creion ascutit.pana devine marmura alba din care ti-ai crestat imaginile.

poate fiecare pasare de la spital,fiecare fluture cu aripi colorate cu sange,fiecare cutie de plastic,fiecare zidire, isi merita o noua continuare.mai multe povesti.rostite parca un pic prea repede.
ca si cele douazeci de inele in care se ascund degete.
si un ritm cadentat superb.ca o broderie.

minunat!