Oana R.

Dorurile sunt albastre și moi, de cerneală... Picură în sânge chinezește, iar eu devin Alteță.

Mâna Maicii Domnului stă asupra-mi ca o pleoapă. Miroase a Casă și a Biserică. Degetelei ei îmi împletesc amintirile-n cosițe.

Mă simt un om fără memoria timpului în care trăiesc. Amintirile mi se scurg banal, ca o ploaie torențială într-un oraș civilizat. Mi-au rămas doar senzații, ca niște troițe la răscruce de

râd mic și în palmă... miroase a somn, a mamă... aud zânele cum foșnesc praf de stele.

Seara miroase acum a palton, din ce în ce mai rece. La echinox apar frici, pisicile se mută pe calorifer. La mansardă piticii desfundă chiuvetele. Mă scurg înăuntru.

Mă ții puțin sub pleoapa ta stângă, acolo unde și-au lăsat fluturii urma...? Să nu plângi, pentru că am să mă scurg, așa cum se scurge pe pulpele mele fiecare îndepărtare... Clipește-mă în

Infinite tristeți și melancolii tocate între clape de șah mă aruncă în brațele vânzătorului de fructe. Fluiere din lemn de tisă șuiră apă printre degete. Mi-e frică...

Încet și sigur, o peliculă gri, lăptoasă, îmi coboară peste ochi, ca o cataratcă. Pe raft, o retortă lucrează: respirația și praful se amestecă, se amestecă... aproape efervescent, ca nisipul

Mi se zbate inima ca o aripă când trec pe unde ai trecut tu sau prin locurile în care ai respirat... Palpită ca o floare de tei adiată de briză, ca un val verde-albastru care-ți lasă la

Uită-ți fricile în dintre-le aromat cu iasomie, culcă-ți fruntea între sâni crescuți astă vară... Îți vor înflori aripi ce vor adia curcubee pe bolta mării, iar briza va fremăta de

Poezia este o secreție a sufletului, asemănătoare secrețiilor organelor sexuale: are mirosul acela dulceag care-ți rămâne înfipt în piele zile-ntregi și pe care ți-e frică să nu-l simtă și

Am visat că mă iubești și că îndepărtarea dintre noi este exact așa cum trebuie să fie, o respirație, o ploaie de aur, un semn al exclamării deasupra capetelor noastre, un lucru

...că aveam în burtă o jumătate de lună care fâlfâia din inimă. Tu, îți așezai tandru și spre odihnă fruntea, apoi tâmplele, peste abdomenul meu puțin umflat, bucurându-te de mica noastră

Ploaia calcă repede și mărunt printre genele ochiului dincătre cer și lasă în urmă un cearcăn-curcubeu, pârtie pentru îngeri...

Mă învăluiesc de tine, ceață sărată cu petale de curcubeu... Roua visului mi-o bei tu dintre gene?

Să te prăbușești în cineva... și să trimiți spre în afară un infinit de cercuri concentrice... îmi doresc să devin linia vieții din palma ta stângă. M-aș întinde atunci dinspre încheietura

vă transcriu pe curat: 1. Trimite-mi un escadron de pescăruși să-mi amintească de ce nu ești... Întinde-mi mâna cu care ai construit nave ca să poți trece prin sufletul meu,

Suntem doar noi doi.

îmi dorm diminețile în care nu aud prin pernă pașii tăi, bătăile inimii mele. îmi beau nopțile-pastile efervescente- pe care le piș repede și auriu când mă trezesc la amiază...