urmele fericirii

Întîi fixezi splendida priveliște ca un decor viu lîngă sclipirile entuziasmului dintre paranteze. Evidența imposibilului plutitor undeva în imaginar, în sine, în toate lucrurile (urmele fericirii). De aici haosul subteran (doar ordinea și extremele nu cred că ar avea vreo importanță sau utilitate în context). Îmi place cum raportezi simboluri mărețe în planul uman la cele mai umile ființe și direcționezi ideile înspre gîndul concret (real/imginar). Astfel poezia capătă forță (prin șiroiri/unduiri, translație și suprapunere de sensuri sau contrast).
Descendență lucidă în a simți iar în pielea ridată-n zăpadă fericirea uitată/secată/absorbită-n pămînt din frigul și setea morților. O ușoară doză de ironie ce dezmorțește gîndurile întunecate.
Excepțional finalul. Este ca și cum alergi o viață după artificii și te trezești la capătul drumului realizînd că nu ai trăit cu toată ființa și ai da orice pentru \"restartul iernii de lux\".

Foarte frumoasa, intradevar. Incepe cu o imagine care te agata: \"(urmele fericirii (atît de vizibile cînd totul scînteiază în soare!)\" si se termina intr-o nota surprinzator de profunda: \"îți dai seama că cei din fereastră se uită la tine ca la unul de-al lor\". Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee, n-are nicio rugozitate. Cred ca asta m-a frapat cel mai tare, ca nu are nicio rugozitate.

pe mine finalul m-a impresionat mult. nimic fortat. da, si expresia \"morții îți fură toată căldura de sub picioare\" (numai ca as fi adaugat un determinativ, ceva... intre \"morȚii îȚi\").

indraznesc si eu ca novice... in ale poeziei (si in ale acestui site)
dar nu in ale iernii
si nici in ale uitarii pe fereastra
sa spun ca urmele alea pot fi de la schiuri si, la asa casa frumosa imposibil sa vezi ca se mai si bucucura lumea pe acolo, e prea frumoasa casa, ca sa ma exprim mai clar
si ce senzatie minunata poti sa ai?! nu poti sa ai.. tu stai in casa si te uiti la niste urme noi de parca ar fi de pe vremea dacilor.. parerea mea: nu, nu sint de atunci, doar ca mesajul tau ancorat in realitate, cica, pe ideea ca vezi, este, de fapt, de o banalitate cumplita
da, cumplita si jalnica
desi, sincer, inceputul (adica iarna de lux) ma prinsese

Ecaterina,
Prin acest răspuns la comentariul tău îmi permit să-ți mărturisesc următoarele: după ce m-am convins că exiști în realitate la Chișinău și că nu ești o clonă, vîrsta ta fiind cu adevărat cea de la \"biografie\"; calitatea analizei tale de mai sus mi se pare excepțională. Dacă la Chișinău o generație atît de crudă poate face analize literare atît de mature, înseamnă că nu e totul pierdut. Îți mulțumesc și, cu voia ta și a editorilor firește, voi plasa printre referințele critice în antologie de autor ce urmează să apară(prima mea antologie de autor) și această analiză a ta. Mulțam!

P.S. Da, îți mulțumesc și pentru participare la lansarea romanului.

Draga Nicolae,
am citit si eu, ca de fiecare data, cu placere. si nu o spun retoric, nici ironic... cum, uneori, dai de subinteles. am citit si comentariile. unele, chiar interesante...
draga Nicolae,
vad ca esti o persoana inteligenta si cu talent. sper, inainte de toate, ca tu faci distinctia dintre acele(cam multicele, pe alocuri)... laude care, nu/i asa, te-ar supara etc., vorba poetului, peste masura...
subscriu, de data asta, nu in totalitate, comentariului, pertinent, facut de Alena Haiduc. succes... si sa ne citim cu bine!...

retin, cu unele amendamente:
iarnă de lux în jurul casei tale. Pe zăpadă
urmele fericirii (atît de vizibile
cînd totul scînteiază în soare!) îți amintesc de urmele
rîmei după ploaie: aceleași unduioase linii care nu te ajută
să înțelegi dincotro vin și încotro se duc
să înțelegi la care capăt se îndepărtează de tine...

fara:atît de vizibile
cînd totul scînteiază în soare!)/fara/urmele
rîmei după ploaie:/fara/să înțelegi/fara/si/la constructia -și încotro se duc

cu prietenie,

Aprecierea ta mă onorează și totodată mă ajută să întrevăd în acest text lucruri mult mai subtile decît cele percepute în timpul scrierii. Mai ales că l-am scris cu ceva ani în urmă și nu prea veam încredere în puterea lui de sugestie afectivă, așta decît una cu nuanțe morbide, cum credeam ca prostul. Îți mulțumesc!

Deveni-i foarte atent la această formulare a ta:
\"Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee\"... Sper să mai pot scrie ceva mătăsos! Mulțam!

- versul \"și la care capăt se îndepărtează de tine...\" - salvează prima strofă. Nu prea e natural a se compara urmele lăsate pe zăpadă cu acelea lăsate după ploaie (în plus râma nici nu are cum și pe ce să lase urme).
- \"paloarea zăpezii\" și \"căldura de sub picioare\" se resping: căldură sub picioarele care calcă pe zăpadă este minimalistă
- morții de sub pat, monștrii de sub pat: veche poveste de speriat copiii
- ultima strofă constituie colacul de salvare al întregii poezii - foarte frumos încheiat.

Cu respect,
Cătălin

Am parcurs si eu desul de usor comentariul tau. Chiar ai un foarte subtil simt al poeziei. Din pacate, in jur nu-i decit anti-poezie si anti-omenie... Sper sa mai rezist pe str Am parcurs-o usor, e cumva matasoasa in forma si idee, n-are nicio rugozitate. Cred ca asta m-a frapat cel mai tare, ca nu are nicio rugozitate.