descătușare
- Spune-mi Tu Doamne oare ce face toamna când nu mai poate-ncăpea în ea însăși? - se încrustează auriu în frunze și se nemărginește în tandrețea poetului.
ALAdriana Lisandrutrio
tristețea suspină și își șterge obrajii zâmbind nu mă luați în serios nu mă luați în serios… fericirea vine ca o inundație devastatoare se refugiază în ea însăși râzând nu mă luați în
ALAdriana Lisandruhrană vie
uneori totul pare absolut inutil. nu îndrăznesc să îmi întorc privirea. mai bine să nu știu mai bine să nu văd cum timpul își crește copiii hrănindu-i cu felii sângerânde din cuvintele
ALAdriana Lisandruarămie
ce nostalgie trasă prin inel, septembrie!...
ALAdriana Lisandrufruct
august deplin. seninul tremură ca buzele unei femei în așteptare.
ALAdriana Lisandrualb
dincolo de borealul cuvântului împrejurându-se învălurindu-se doar alb potopindu-se-n alb ca un imn adus jertfă tăcerii
ALAdriana Lisandrumai mult ca perfectul
dacă înfigeți cuțitul în pieptul femeii puternice, nu sânge-i va curge din trup, vor curge așteptările voastre. ea doar certitudine inspiră și expiră numai optimism. femeia puternică nu naște,
ALAdriana Lisandrude ce nu mai scriu poeme lungi
când credem că am reușit să dezlegăm ghemul acesta mare și-ncâlcit vine Ea toată zâmbet ne bate pe umăr și ne spune în șoaptă Amin
ALAdriana Lisandruportret pe un geam înghețat
va fi iar ziua ta și-ntre noi e tăcere de smoală. nu e strigăt să treacă. mai încerc uneori, când nesomnul mă strânge convulsiv în cearșafuri, îți mai scriu, ca și cum mi-aș face portretul pe
ALAdriana Lisandruascunzișul din urmă
în fața ferestrei, un perete de stâncă. deasupra, doar cer și tăcere. n-ai unde să pleci. când fugi, zgomotul tălpilor tale te ajunge din urmă, respirația, frica îți sunt
ALAdriana Lisandrucreanga de aur
Primul meu pom de Crăciun (să fi avut trei sau patru ani) a fost o creangă uscată de măr. Bunicii o așezaseră pe pat, sub icoană. Încerc să-mi amintesc cum o împodobiseră (parcă ceva beteală și
ALAdriana Lisandrunu căuta aici poezie
tu dormi împăcat umărul tău răspândește lumină între noi tot trecutul jucărie de pluș și liniștea asta îmi trece prin inimă ca un tren cu ferestrele sparte
ALAdriana Lisandruhiatus
când toate se retrag rămâne timpul pietriș cât vezi cu ochii în mijloc tu și gaura de șarpe nicăieri.
ALAdriana Lisandrupicătură
sunt numai un om sub frumusețea acestui cuvânt sângerez ca un semn de-ntrebare scris în cer aruncat spre pământ
ALAdriana Lisandruultima oglindă
umbra ei - limpezimea fântânii cât de puțin și tremurător chipul de om acolo răsfrânt…
ALAdriana Lisandrude sub cenușă
nu îngenunchez înaintea icoanelor într-o biserică n-am mai intrat de mult dar prin serile Tale trecând printre oamenii Tăi rătăcită încep să foșnesc ca o prerie arsă dă-mi Doamne o dragoste în
ALAdriana Lisandruprivește-ne
ce frumoși suntem și cât de sereni așa zăvorâți în singurătățile noastre cu inima rămasă afară
ALAdriana Lisandruasfințit de septembrie. daruri
viața o foaie de cort sub care citim pe furate abia înțelese istorii bucuria puntea îngustă pe care o trecem doar îmbrânciți de-ntâmplări și ochilor noștri asfințitul acesta înaintea
ALAdriana Lisandrufrică
nu mi-a fost teamă niciodată de câini de ierburi înalte de broaște de cimitire cutremure tunete de singurătate ori bici de la o vreme moartea își lasă la ușă masca aceea cu o mie de
ALAdriana Lisandrudragoste
atât de aproape încât uneori orice cuvânt poate fi spulberare atât de departe încât abia auzim cum murim.
ALAdriana Lisandruîn sfârșit
s-a limpezit o asemenea liniște că pot auzi îngerul deschizându-și aripa în străveziul fântânii ce sunt.
ALAdriana Lisandrumecanizare
aștept să vină poezia aceea care să mă apuce de ceafă să-i simț aburul gurii intrându-mi în piele cum intră lumina de august în pulpa de măr să mă arunce în vizuină eu să-i caut
ALAdriana Lisandruo mie de li/ jumătate de pas
în unele zile oamenii pe care-i ating lasă urme de cântec pe degete și umerii lor sunt o scară sprijinită de cer zile în care orice tăcere e un pergament prețios atunci aș porni să te
ALAdriana Lisandrupe marginea patului nu cresc poezii
nimic nu te mișcă. nimic nu te apără. nici draperia nici asigurarea de viață nici câinele din ce în ce mai bătrân care se uită în ochii unui om din ce în ce mai bătrân. se trage în tine din
ALAdriana Lisandruneștirea zilei. ciorne scrise pe o pungă ecologică
1.Tirbușonul, cotidian adresat categoriilor cu vârstă activă ca pe un ou cu coaja subțire dimineața ne leapădă-n jet pe marginea drumului de mulțumire împrăștiem un miros verde crud ceva între
ALAdriana LisandruDisertație despre inorogi, praf de copt și alte minuni muierești
acel nărăvaș pe care cândva îl strângeai între pulpe și îl înfrânai cu degetul mic și îl adăpai cu roua căzută-ntre cupele sânilor iară el se-nălța să-ți aducă în coburi nectar din al șaptelea
ALAdriana Lisandruiluzie optimă
nemulțumit de rigorile dreptei punctul X și-a cumpărat lupă și s-a așezat în fața oglinzii convins că de azi va fi sferă. P.S.: desigur, n-ar fi fost nevoie de toate acestea dacă punctul X ar fi
ALAdriana Lisandrudrojdie de toamnă
un rid nou și-o durere mai veche lipită de tâmplă o dragoste-n plus de incinerat plus câteva obsesii falimentare acoperite cu filosofia ariciului nu mai știu când am cules ultima oară
ALAdriana Lisandruabac de septembrie
o cameră cu fereastra spre vest un bărbat care mă cuprinde în brațe ca pe o cruce în care nu mai crede de mult un câine bătrân niște rafturi cu cărți fotografii pe care nu le răsfoiesc
ALAdriana Lisandruraiul lucrurilor mici
bucăți de hârtie pe care am scris un gând început ori am mâzgălit flori bizare, lumânări parfumate, cd-uri pe care nu le ascult, pensete și foarfeci, cutii, cutiuțe, creioane, cercei, alți cercei,
ALAdriana Lisandrupiciorușe de molii
între valoare și preț aceeași distanță ca de la rază la praștie. așa cum lumina nu are călcâi trădător așa cum sunetul nu prinde rugină așa cum unul nu va fi nicicând divizibil cu zece.
ALAdriana Lisandrumall-formație
mă frige trecutul mai rău decât o havană stinsă pe limbă între mine și Ei pândesc zece mii de cuvinte și o mie de zei care n-au avut bunul simț să se nască la timp în plimbările mele evit mereu
ALAdriana Lisandruconifere
într-o seară ți-am spus cred că-i mare lucru să ai lângă cine să taci așa ca-ntr-un somn la marginea apei era după moartea Mălinei și noi băteam câmpii să nu mai simțim cum ne arde în
ALAdriana Lisandrupoveste cu oglinzi, vrăbii, greblă și cră/iese
motto: “odată am ucis o vrabie...” uite așa ni se poate întâmpla să ne tăiem în oglinzi aluneci pe mătasea unui cuvânt și intri în ele ca fluturii re-pe-tat până ce o așchie ți se înfige-n
ALAdriana Lisandruînchinare de cuarț
oameni sub umbra lor ar trebui să îmi plec genunchiul cuvintelor - ei cei lumină întâmplată în trup ei dăruiții căldura pâinilor mele - dar cuvintele s-au prefăcut osuare unde veștedă inima
ALAdriana LisandruOchelarii de cal
n-a mai rămas nimic din eter dumnezeul lor e numai o aftă pe vârful limbii despicătura dintre dreapta și stânga ori doar zgârietura din vârful degetului cu care-și sondează somnolenți con-știința de
ALAdriana LisandruScrisoare despre treceri
când te vei întoarce vei găsi aceste cuvinte poate pasul tău va fi altul atunci poate soarele mai iertător cu cei singuri nu există zile aidoma cum nici iubiri născute din aceeași mirare nu poți
ALAdriana LisandruAbur pașilor
ai prins cerul în mâini i-ai strâns măduva de durere o parte din el țâșnit-a din tine m-ai aruncat toamnelor să le fiu ruginie căutare murindă întâmplărilor umbră pribeagă desțelenire
ALAdriana LisandruReportaj despre pantofii roșii ai Anei
Ana va avea douăzeci de inele pe deget. cel dintâi i-a fost pus când avea vreo trei luni lumea era pe atunci lapte dulce și-ncăpea într-un sân. de spitalul cel mare își aduce aminte
ALAdriana LisandruSnacks
și iarăși trezirea certitudinea că nu mai știi cine ești dacă ești te uiți la tine îți pipăi piciorul îți muști buzele nici urmă de sânge sufocare doar sufocare de parcă înoți într-un pântec
ALAdriana LisandruFerestre
pe masa asta e veșnic dezordine hârtii așteptări risipite uneori îmi imaginez că ștergi praful și deschizi ferestrele larg * tot mai rar visez oameni tot mai des visez lacuri intru în
ALAdriana Lisandruprologul unui jurnal care n-a fost scris niciodată
adevărul acesta îl vom rosti simplu prietene așa cum am da bună ziua vânzătorului de ziare din colț trebuie doar să-nvățăm alchimia culorilor să nu ne mai mire că albul și negrul sunt topite-n
ALAdriana Lisandrupenumbră. în loc de...
seara orașul se lipește cu burta de pietre și-ți linge picioarele l-ai putea picta pe un bob de orez să-l porți talisman să-l săruți pe ascuns când oamenii se transformă în fluturi și se
ALAdriana LisandruInvariabil(a)
din când în când vine să mă întrebe ce fac dacă iubesc dacă dorm dacă mi-au putrezit verile în coburii sângelui invariabil îi spun că totul e-n ordine e liniște belșug de liniște liniște în
ALAdriana Lisandrupoveste cu nuferi
…în vremea asta toate scrisorile se destrămau la o simplă atingere cum oasele unor hulubi înghețați sub streșini de lagăr. încă o crimă perfectă și vom fi liberi liberi pedepsei da, Rodea,
ALAdriana Lisandru