pe marginea patului nu cresc poezii

nimic nu te mișcă. nimic nu te apără. nici draperia nici asigurarea de viață nici câinele din ce în ce mai bătrân care se uită în ochii unui om din ce în ce mai bătrân. se trage în tine din plin. cu de toate. și toate se sparg ca niște gloanțe de paintboll. și toate se șterg în primul minut de tăcere. știi tăcerea aceea în care auzi cum sângele pleacă în salturi de broască dinspre tălpi înspre creier. când vezi cum ecranul pe care rulează documentarul cu numele tău își pierde culorile. devine o cantitate de puncte aiuritoare. uneori nu ai somn și alături de tine respiră cuminte și cald cea mai frumoasă tristețe din lume. nici nu îndrăznești să clipești. acum stai pe marginea patului și măsori ce distanță ar fi de parcurs până ieși din bătaia asta de inimă. dar știi că nu sunt ascunzișuri. doar o pernă ticsită cu închipuirile tale mai puțin norocoase. și mai știi că ești doar un aluat de senzații umflat de lumină. îți cresc degete ochi și timpane. atârni tot mai greu de un gând oarecare te zbați într-un clește de zgomote îndârjit ca un iepure înșfăcat de urechi. încă puțin și vei sângera întrebări inutile te vei lasă tăvălit prin poveștile altora. în timp ce minunea pe care-o aștepți va trece ca un tir pe un drum de centură stropindu-te de sus până jos.