prea cruzi pentru rouă

tonul putin cam prea duios care cere duiosie inapoi hmm
&
atribut la tot pasul- substantival, adjectival
parca e o perceptie indicata
& multa incantatie ca si cum s-ar apela la entitatea respectiva dar daca tot o chemi cere ceva
V.V.

”Incantație”, da, e cuvântul cel mai potrivit. E fabulos ”vântul clocotit” care ”cerne ciocârlii”, iar ce-i mai cuceritor, e că are ceva de Ghilgameș dar și Psalmi. O odă strigată, un urlet de luptă și o atenție a rostirii demnă de o formulă magică. Retorismul e solid și convingător exprimat.

Am găsit ”Luz” ca oraș regal canaanit, ceea ce pentru israeliți a fost, desigur, o provocare. Soarele negru, sugerat în final, are chiar ceva de Apocalipsă. În rest, expresiile întotdeauna puternice ale Adrianei Lisandru nu fac decât să contureze poezia ca o formulă ancestrală de supunere a lumii acesteia în fața disperării și ”agresiunii” lumii de dincolo. O lume ce pândește și pe care cel mai bine e să ți-o faci prietenă.

o,luz... refren magic care introduce o vraja stranie ,un fior care îngheata sângele în vine în fata imensitatii
poem adresat cumva eternitatii coplesitoare
poemul \"curge\" de la sine ,melancolic ,ducând în iuresul sau sinuos imagini complexe (teaca simtirii,ciocârlii cu limile smuse,toaca secundei,fructul albastru ,coaja sparta a lumii,liliecii...)
poem ezoteric realizat cu mijloacele alegoriei ,asonante triste si spontane fac în asa fel ca un efect de mister se instaleaza si o luz se murmura îndelung \"în meninge \"(dupa lectura bineînteles)

Tocmai am pierdut un pariu (cu mine însămi): eram sigură că acest text va acumula... zero comentarii. Încă o data, mi se confirmă că loteria nu-i de mine.

Veronica Văleanu, dat fiind că textul este unul \"antediluvian”, cum i-a spus Adrian, nu-l puteam scrie în stil postmodernist; sunt perfect conștientă de abundența tropilor, dar consider că aici ea, abundența, este necesară.

Călin, Luz nu este numai cetatea în care Iacob a avut un vis revelator (Geneza 28) și care, mai apoi, s-a numit Betel. Dincolo de litera biblică, numele are semnificații hermeneutice vaste, însă una anume m-a fascinat: “sălașul de nemurire” sau “locul unde Îngerul Morții nu poate pătrunde”. Recunosc, sunt o cititoare a lui Rene Guenon – sper să nu fiu lapidată pentru asta. :)

Doamna Angela, așa este, s-a vrut un poem esoteric, am mizat mult pe firele acelea delicate care leagă semnificatul de semnificant. sunt bucuroasă să aflu că mi-a reușit întrucâtva, măcar la nivelul expresiei.

Adrian Firică, mă-nclin, ai perfectă dreptate: sunt un dinozaur care a învățat alfabetul. :) Iar \"steaua care-a răsărit\" e o mare surpriză.

Vă mulțumesc pentru comentarii și, mai ales, pentru că v-ați oprit asupra unui text care nu prea ține cont de impunerile actualelor mode literare.

te citesc si recitesc
ii multumesc lui Calin ca te-am descoperit

o , LUz

da, nu mai e pod........imi amintesc vibratiile versurilor tale de poeti germani in exilul francez

Maria Prochipiuc, sunt plăcut uimită, mai ales că această este, dacă nu mă înșel, prima dumneavoastră vizită în pagină mea. Sau, mă rog, una din putinele... Și-mi place să cred (și cred…) că o anume reverberație a textului v-a determinat să vă opriți. Mulțumesc mult.

Anni-Lorei, eu încă regret că nu te-am putut asculta citind Ora cocoșului …:)
da, într-un fel, trăim într-un exil. eu, cel puțin, am uneori sentimentul ăsta.
recunoscătoare pentru vizită și vorbele frumoase.

daca as avea un mail sa iti trimit cu ajutorul sufletului computerului meu, care el decide observ ce iese si ce intra in el, ti-as trimite mp3-ul....cu poeziile
multumesc f. mult pentru poeticul ce sta sa fie cules

am o adresa la profil.
m-as bucura...:)

pot spune și eu că-mi face o deosebită plăcere să știu că treci, din când în când, pe aici?
uite c-am spus-o...
:)

și pe bună dreptate. Mataforele încîntă, bine dozat textul, curge frumos. Retetiția ce întărește mesajul cu fiece strofă. Imaginile superbe.
LIM.

S-au cam spus deja toate lucrurile pe care le gandeam despre poemul asta. O sa retin insa pentru ceva timp infrigurarea din ultimele doua versuri, nevoia aceea de a te inveli cu ceva. Super final!
Felicitari pentru bijuteria asta de disertatie despre intuneric si lumina. :)
Raul.

vă mulțumesc, domnilor.

Raul, trebuie să-ți spun că ceea ce am gândit eu despre acel final este altceva decât ceea ce ai gândit tu; însă interpretarea ta - senzorială, directă, vibrantă chiar, m-a cucerit definitiv! dau o ciocolată caldă cu prima ocazie - să te încălzești. :)

ce pot sa mai zic si eu dupa ce s-au spus atatea...si niciodata parca nu-i de ajuns...nu?

multumesc pentru vizita, te mai astept.:)