Cantoriu Alex

„Explozibilul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică ci ideea omenească”. Grigore Moisil 2012, Undeva prin Decembrie Orașul Meu Ora 06:15 Îmi simțeam picioarele reci.

youtube, gigi și pro tv femei goale ,băsești și alte căcaturi ce oricum țin ocupat românul 24 din 24 lipit cu ochii și balele de ecran. i-am zis apoi cu ochi senini, de când ai început să

nu cenzurați... oricum nu sunt o curvă care oferă dragoste la colț cu chiloții la glezne, cu țigara în gură așteptăm casa albă a României să ne calce în picioare. suntem

Bruslii vinde țigări furate din republică ascunse în chiloți și -n mușchii perfect conturați de obicei roata de rezervă e ghiftuită de sufletele goale ascunse în cartușe fără timbru și

internați poetul dacă se poate cu toată boala lui cu toți nervii lui puși în virgule cu toată iubirea înghesuită în puncte de suspensie cu tot praful din vârful creionului și atunci poate o să

Îl știi pe tipul cu părul aproape perfect? care, de multe ori trebuia să moară dar numai pentru puțin. și atunci, când se privea din afara corpului realiza cum îi vineau mai mereu cuvintele

sunt oameni din carton pe strada mea ambalaje vii în ploaia rece foșnesc trist înspre tramvaie. oamenii din carton nu au sentimente sau oase. ei doar fumează ziua prin fitilul de

el nu e un jerk... cel puțin așa spune ea ruginește în el și în toate circuitele ce-i curg prin vene apoi, în punctul din \"i\" se cuibăresc șine de tramvaie vechi. metalele vibrează în iubirea

mi-au spus că nu sunt de pe lumea asta că sunt special că cel de sus m-a mângâiat pe frunte și mi-a dat drumul. nu am încredere în cei ce-mi spală fața o fac prea delicat prea îmi

lumina din capătul tunelului are urme de unghii pe șinele ruginite se aud țipete moarte cum te simți? adună-te așa cum ești din praful amintirilor îmbracă frica porumbeilor și scutură-te de

cerul meu are ochii verzi mirosul tău de dimineață însorită e noaptea mea tu, închide-ți ochii din pene de înger și absoarbe-mi răsuflarea haotică ce-ți mângâie gâtul sidefat scoate-ți câinii

încă de la șapte ani eșecurile îmi spun că viața mea seamănă cu un desen animat episodul pilot rulează încă de la 5 ani * la 11 ani ei, adică eșecurile și notele proaste încă mai

spune ce îți cântă șoaptele ploii ce gust are sărutul de streașină sângerie spune- mi că sunt dimineața ta și răsăritul nostru... că toate speranțele noastre nu zac în rugina univesului în

mă privea! am luat șervețelul pe care aveam scris numărul și m- am șters în grabă la gura sufletului pe bilet scria o călătorie dus spre iad inițial, prețul era ignoranța... dar apoi m- a

m-am suit în Chevrolet-ul meu palid ca o dimineață ploioasă și mi-am zis că astăzi nu trăiesc mult că țin post. așa că am murit câte puțin la fiecare semafor la fiecare post de radio și la

chiar astăzi am înghițit două dimineți și mi-au căzut greu la stomac când lacrimile ei ca un sloi cald mi-au spus că nu mai sunt la fel. Nu mai ești ca la început! mi-a spus ea prin dinții

toate femeile dar absolut toate au două perioade: perioada lumânărilor și- a copiilor * în prima fază m-a întrebat cu cine dracu m-am futut și din tonul ei sarcastic, am înteles

de fiecare dată când trântești ușa atriului stâng îmi pulsează aorta nebuniei dar îmi pulsează atât de rău precum veninul geloziei injectat de fiecare privire de fiecare vorbă înjunghiată și

i-am simțit sărutarea fierbinte în dimineața rece și m-am trezit am deschis ochii în fața morții dar tu nu m-ai lăsat să plec să respir nici măcar să-mi mișc destinul adormit și plictisit de

“ ... Îmi simțeam pulsul. Pământul rece și mirosul de iarbă verde îmi făceau corpul, și așa biciuit de durere, să tresară și să tremure la orice adiere de vânt. Chiar și la cea mai mică undă.