două cântece roșii

sincer, nu imi suna deloc bine ratacito si maiastro, desi o fi un fel de expresivitate transmisa prin ele. cantece rosii suna bine, cum si ciocnirea lor. am eu ce am cu rosul. citita in intregime, poezia pare extrasa din registrul in care scrii de obicei, adica stiu ca iti poti construi textele mai bine de atat.

eu sunt destul de multumita de textul asta - cel putin deocamdata. si mi se intampla destul de rar, crede-ma. insa acum simt ca am reusit sa spun ce aveam de spus.
la imperativele acelea am recurs pentru a spori efectul elegiac. parca nu le-as indeparta.
dar, fireste, se aplica si aici regula \"daca doi iti spun ca esti beat, cel putin iti faci o cafea.\"

multumesc. :)

de vreme ce am ajuns sa vorbesc de imperativ cavd povestim de substantive.
dap.

are un aer de măreție de neexplicat poemul acesta. Mie îmi place mult cum e construit, îmi place starea (aproape) suprarealistă. Când am citit prima dată mi s-a părut că seamănă cu o oglindă spartă, făcută cioburi și reconstruită. Oglindirea realității personale în acest univers imperfect, dar sincer, revelează adevăruri, este (poate prea mult spus, e adevărat) expresie a catharsisului.

cand am scris, chiar nu m-am gandit ca va iesi ceva aproape de suprarealism...dar ai dreptate.

Iaca, am \"ciugulit\" și eu din
tăcerile tale, din acest cântec
în cântec...

Asta nu înseamnă că te voi ierta vreodată
pentru ce mi-ai spus, anume cum că ești doar
un cititor...

iti trimit flori! :) numai iarta-ma. oricum, nu mintisem. asta sunt.

multumesc de trecere.

binecuvantata fie insomnia acestei nopti.

onorata!

\"se ciocnesc două cântece roșii,amândouă se sparg\" e frumoasă muzica emanată de această poezie.Eu nu-mi permit să comentez...spun doar ce simt după ce citesc ultimul vers:frumos!

Ioana, ce inseamna \"nu imi permit sa comentez\"? eu doar par o scorpie (uneori), dar sa stii ca nu prea... (sa nu mai spui nimanui, am muncit pentru imaginea asta:P...)
ma bucur ca ai auzit muzica.

Liviu, multumesc pentru bulina rosie. :)

Adriano, autoareo...
ți-au luat-o dorurile landra?!

ai baterist? că restul coardelor harphei văz că le ai.

cum ar suna bine: Muza din Șchei?!

Lisandra cu doruri si pui in palma
cita tulburare in cuvinte unul linga altul

madalina are pana de critic original obiectiv

nu, Muza din Uzina 2...e mai pomo, nu crezi?

un comentariu scurt si sensibil, care mi-a facut deosebita placere, multumesc, Lorei.

\"se ciocnesc două cântece roșii, amândouă se sparg\" - versul asta m-a dus cu gandul la nichita cu ale lui \"doua cantece lovindu-se, amestecandu-se\"... mi-a placut mult poemul, parca se inalta cum un cantec de sub coaja, e ca o nastere a poeziei. versul final m-a atras cel mai mult, acel \"drum rasturnat\", o imagine deosebita a mersului inapoi... cu placerea lecturii,
numai bine,
alex

Ca în \"Câtecul Singurei\", ce dă titlul unui volum bilingv, româno-francez, de Ion Caraion! Splendid. Pentru că Singura vorbește. Și nu va mai fi atât de Singură. Cuibărirea păsării oarbe în seara ce-ți crește în piept, tăcerile-rozariu (mătănii), ale Singurătății penele, ai ei puii, tulpinile volburii frumos mirositoare din care-ți faci umbrare și naiuri, acele de foc ale neliniștii ce se potolesc, puținul cernut și împărțirea boierească când oferi festinuri de cuvinte, ciocnirea ouălelor-cântece în apropierea Luminii renăscute, înălțarea Singurei cu genunchii de flori...
Și fluierașul, trilul Măiastrei, pe-un drum răsturnat.

deosebit, cuvinte frumoase și bine strunite, simț poetic, nuanțe, glas muzical. O plăcere lecturarea.
LIM.

domnilor, intre numele Lui Nichita si cel al lui Ion Caraion, simt ca incep sa devin stravezie...

va multumesc pentru gandurile frumoase.

poem simplu dpdv al constructiei, dar viguros cu o incarcatura semantica aparte, l-am lecturat prima oara pe alt site, acum l-am recitit cu aceeasi placere

***
un poem simplu, natural, tonic, aparte. felicitari!

retin>se ciocnesc două cântece roșii, amândouă se sparg,
de sub coaja lor se înalță
Singura
cu genunchii de flori.

Singura va multumeste, domnilor, pentru semnul lasat langa cuibul sau.

ciugulind din tăcerile mele șirag de mătănii numai tu ai rămas
cuibărită-n seara care-mi crește din piept
sub zăpezi neatinse
pasăre oarbă

numai cu penele volbură prin care-și fac umbrare și naiuri
ale tale și-ai tăi pui pe care-n palmă-i port
și-adorm pe niște ace de foc
ale tale

grădinile sângelui din puținul cernut la masa oaspeților
ce ciocnesc două cântece? Roșii
amândouă se sparg sub coajă
te-nalță

singură rătăcit-am să-mi fluier a drum răsturnat
măiastr-am rămas
în genunchi
de flori

http://www.youtube.com/watch?v=1wfamPW3Eaw

În sănătatea Adrianei!

unii barbati
pur si simplu
merita iubiti! :)
din cand in cand...

domnilor, eu pe cine invit acum la un blues?

tu răscolești, jucându-te translucid, dicționarul de simboluri al oglindirii tale, stârnind imaginea unui anume anotimp parcă încastrat tenace într-o spirală pentru a multiplica memoria clipei, pe care să o așezi spre păstrare, iremediabil, în ființa ta..

Linea

\"ca dintr-un șirag de mătănii\" poate ar merge mai bine într-un singur vers

poezie adevărată

Dana, trecerile si semnele tale au o lumina aparte, mereu. multumesc.

D-le Robea, da, ar merge, asa fusese in forma initiala, poate ca voi reveni la ea. bucuroasa de apreciere.

multumesc, domnule Boris, pt acest comentariu asijderea. :)

multumesc, Monica, pentru citire - si mai ales pentru recitire! :)

si pentru bunavointa de a mai lasa o lumina sub aripa Singurei.

un poem expresionist,inspirat pe fond de traire interioara intensa
dupa lectura resimtim rezonanta grava a melancoliei si a unei dureri devastatoare
se degaja un mister brâncusian evident si un stil care are \"coloana\"!(vertebrala ori infinita)
ca atare trecem peste unele versuri care ar trebui \"decupate\" mai scurt
de ex: as scrie :
ale tale penele volbura/
din care îmi fac umbrare si naiuri

aaa, fireste ca versurile pot fi asezate/reasezate, probabil ca asta se va intampla dupa necesara perioada de racire a poemunui. :)

va multumesc pentru lectura si semn. ma bucur sa va revad in pagina mea.