abac de septembrie

o cameră cu fereastra spre vest un bărbat care mă cuprinde în brațe ca pe o cruce în care nu mai crede de mult un câine bătrân niște rafturi cu cărți fotografii pe care nu le răsfoiesc niciodată câțiva oameni cu adevărat importanți nopțile din care îmi țes mereu înnoită plasă de fluturi * miroase-a duminici presărate la poarta bunicilor înfășurată în numele meu o femeie trece acum un pod spre tăcere din gleznele ei se desfac ierburi moi câteva strigăte îi aleargă pe urme ca o minge de păcură * sub copitele gândului drumul rămas își deschide scorbura gurii.