Jurnal
prologul unui jurnal care n-a fost scris niciodată
lui Laurențiu Ciprian Tudor
1 min lectură·
Mediu
adevărul acesta îl vom rosti simplu prietene
așa cum am da bună ziua
vânzătorului de ziare din colț
trebuie doar să-nvățăm alchimia culorilor
să nu ne mai mire că albul și negrul
sunt topite-n aceeași medalie
purtată de-o viață sub oasele pieptului.
să știm că putem semăna întâmplări
și culege dezastre
că oamenii se împart totdeauna
cum singura pâine la masa săracului
niciodată de-ajuns
pentru toate singurătățile.
mai sunt avalanșe ce vin
ca niște scrisori dintr-un front destrămat
dar ele nu țin primăvara departe
nu e gol fără plin și nici un tăiș
nu te poate desprinde de tine
până la urmă suntem cu toții mici păpădii
pe care moartea le sulfă
cu tandrețe
spre cer
034338
0

primită pe un câmp de luptă unde nu există eroi\", \"îți sunt destule visurile în care niciodată nu te ciocnești de ceilalți\", e aici o încleștare bine dozată, transmisă cu o discreție nelipsită de insistență, de o voce bine definită într-un peisaj neîngrădit. Imageria de final este cu totul deosebită.