Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

ascunzișul din urmă

1 min lectură·
Mediu
în fața ferestrei, un perete de stâncă. deasupra, doar cer și tăcere. n-ai unde să pleci. când fugi, zgomotul tălpilor tale te ajunge din urmă, respirația, frica îți sunt omenești, iubirea rămâne legată în trup printr-o mie de fire. e nevoie să fii răpitorul ce-și roade piciorul strivit în capcană, să muști și strigi că nu doare, să crească uitarea pe răni ca o pernă de mușchi peste prag. n-am unde să plec. mă las înghițită de viață. în acest întuneric voi fi greu de găsit.
0185488
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
86
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Lisandru. “ascunzișul din urmă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-lisandru-0026649/jurnal/13966756/ascunzisul-din-urma

Comentarii (18)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silvia-goteanschiiSG
Distincție acordată
adriana,

mi-a plăcut cum ai legat în poezia aceasta miile de fire. o încercare de \"extrapungere\" pentru a răzbate în partea cealaltă...de om.
printre rânduri, se citește nu doar neputința de a te pierde, ci și nedorința de a te găsi.
ai transpus o stare, așa cum ai făcut de cele mai multe ori, cu iscusință.

de la prima citire poezia ta mi s-a infiltrat în suflet; m-am simțit, din nou, om :)

da, ești greu de \"găsit\", ușor de citit și frumos de simțit.
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
Silvia, cand am auns la partea asta a comentariul tau, am tresarit. iata ca pentru unii sunt, totusi, foarte usor de gasit...

multumesc pentru \"semnulet\" - stiu ca nu te feresti sa critici aspru, atunci cand consideri...asa ca ma bucura. :)
0
@nache-mamier-angelaNA
obresv în a doua strofa este o abundenta de cuvinte în jurul cuvântului \"om\" ,\"omenesti\" care din aceasta pricina cam \"bat pasul pe loc\"
cele mai reusite ,mai enigmatice mi se par prima si ultima strofa,fiind concentrate ,mergând la esente,având magia poeziei
continutul e aproape clasic,o melodie deja auzita,bine interpretata de o cunoscatoare a tehnicii literare
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
Doamna Angela, in “Concertul” lui Mihaileanu e o secventa tare frumoasa: cea in care solista il intreaba pe prim-violonistul falsei orchestre (un tigan... sau rrom, cum preferati), cand vioara acestuia tace, “cum a facut asta”. “cu mainile”, ii raspunde el. “da, dar unde ati studiat tehnica…?” “Andrei, ce tot spune fatuca asta?”, intreaba el, intorcandu-se spre dirijor.

Melodia, clasica sau nu, daca razbate uneori din ce scriu, are putine datorii catre “tehnica”; daca, in loc de melodie, razbate numai un sunet strident, iar nu-i de vina tehnica, ci opacitatea mea, care nu-mi ingaduie sa transform trairea in armonie si imagine. tehnica in sine nu m-a preocupat niciodata in mod deosebit si nu cred ca-i bine ca ea sa fie antemergatoare ideii (sau starii).

Fireste ca abundenta “omenescului” din strofa a doua n-avea cum sa-mi scape, cata vreme eu am rasturnat…”cornul”. :) Daca as vrea sa ma rasfat, as spune ca “bataia pasului pe loc” nu-i intamplatoare, pentru ca, oricum, “n-ai unde sa pleci”...
Dar nu cred ca vreau.

Va multumesc pentru oprire si pentru ca ati avut rabdarea sa gasit, totusi, si-o umbra de poezie aici.
0
@ecaterina-stefan
ca să nu uit, îți zic mai întâi că ai un diacritice lipsă la \"să musti\".
senzația din urma lecturii mi-a amintit un pic de filmul \"1408\" regizat de către Mikael Håfström, un film care se inspiră din povestea scurtă a lui Stephen King, dar la tine e o altă idee, care îmi place încă și mai mult, pentru că tu spui:

\"n-ai unde să pleci. peste tot găsești omul.
rămâi singur și totuși
respiri prin plămâni omenești. mâna ta te atinge,
e o mână de om. când fugi, zgomotul tălpilor tale de om
te ajunge din urmă.\"

și mai spui:

\"e nevoie să fii răpitorul ce-și roade
piciorul strivit în capcană.\"

text bun, mai citesc.
0
@cristina-sirionCS
Cristina Sirion
puternic cu partea asta:

\"să musti și strigi că nu doare. apoi
să aștepți până urcă
mirosul sălciu al uitării
ca o pernă de mușchi
peste prag.\"

In rest, sa spun ca poezia e foarte frumoasa aproape ca n-are sens.
Evident, te citesc mereu. :o)
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
doar in ultima strofa am vazut si am citit poezie. restul cam bate pasul pe loc.

imagini de genul
\'\'așa cum iubirea-i legată în trup omenesc
printr-o mie de fire.\'\' deruteaza pentru ca nu stiu daca numarul conteaza (puteau sa fie 500 de fire?), daca este o aluzie la o filosofie materialista (iubirea tine de o reactie chimica si de stabilirea unor reflexe neuronale, pe care le-as vedea ca fire) sau din contra este o aluzie la o filosofie romantioasa unde iubirea este ceva ce include si corpul dar il depaseste. as mai \'\'degaja\'\' strofa de mijloc ca exprimare.

0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
Katy, multumesc pentru ochiul vigilent, voi corecta. filmul nu l-am vazut, poate dau de el, cumva...
te mai astept.

Cristina, ma bucur ca ti-a placut ceva aici, ma bucur cand oamenii a caror poezie are un loc special in inima mea lasa un semn.

Stefan, vreau sa ma apropii de comentariul tau cu seriozitate. dar, cand vii si spui
\"deruteaza pentru ca nu stiu daca numarul conteaza (puteau sa fie 500 de fire?)\" si aduci in discutie materialismul (de unde pana unde? ma intreb) ...recunosc ca mi-e destul de greu. insa depun eforturi...:)
si apreciez ca ti-ai facut timp sa-ti spui parerea. multumesc.

0
@nica-madalinaNM
nica mădălina
pf, am pierdut un ditamai com ul!
nu știu ce tastă e de vină. și nici care deget anume.

încerc să reiau...

spuneam că las un link pentru când te vei întoarce asupra acestui text să faci precum răpitorul, adică să tai în carnea vie a emoției din care l-ai scris, pentru ca numai ea să rămână.

să rămână vocea care, în ultima vreme, te reprezintă bine, și anume vocea care concentrează, și nu cea care se apropie progresiv și cu dantelării (mă refer la prima jumătate a strofei a doua, unde țeși o dantelă) de un miez ce ar merita lăsat la vedere din prima, prin tăierea mai fermă aversurilor și prin construcția mai rece, astfel încât să nu ardă până se pierde.
emoția, adică, să nu ardă, să nu funcționeze îămpotriva ei înseși.

și când zic rece, mă refer la mijloace, nu la conținut. mă refer la cum ai reușit să tai către final. și să debarasezi de repetiții.

e ceva în textul ăsta care nu-ți seamănă. nu știu dacă e de bine sau de rău. poate e vina faptului că acum am capul prins în chestiuni mai puțin poetice.

să nu uit link-ul (poezia din el vrea să-ți spună că omul și omenescul le poți fixa și fără să le pomenești, ca și cuvinte, de atâtea ori într-un spațiu așa scurt, căci, fără să vrei, ajungi să le ironizezi cumva și să le devalorizezi...):

http://www.youtube.com/watch?v=10ZySxip0qE&feature=player_embedded

sper să-ți pară și ție că are legătură și să nu fie doar faptul că pe mine această poezie m-a impresionat mult (poate și grație traducerii în italiană)

0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
are, da...

multumesc. si pentru link, si pentru celelalte. :)
0
@cristina-sirionCS
Cristina Sirion
am realizat ca mesajul meu n-a fost foarte clar, chiar am zambit gandindu-ma cum se putea interpreta. retine doar varianta pozitiva, e singura pe care am intentionat-o. :o)
multumesc si eu, ditto.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
adriana, si eu nu am stiut cum sa ma aplec asupra textului tau. si acum cand vad ca esti adepta pupatului pietei independentei, ma apuca asa o parere de rau si imi vine sa dau cu caciula de pamant. asa-s poetele?
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
caciula ta, pamantul nostru - faci cum vrei.
dar de ce ma intrebi pe mine cum sunt poetele?
intreaba o poeta.
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
M-am intors aici cu foarfeci si determinare.:)
Nu stiu daca azi am fost mai inspirata ori mai concisa decat ieri, dar am incercat. Poate nu trebuia sa intervin atat de repede… chiar nu-mi dau seama am facut un bine textului sau ar fi fost necesar sa il mai las un pic la \"fermentat\" – mi-a fost teama ca timpul ar fi diluat prea mult emotia din care el s-a nascut.
Multumesc inca o data celor care s-au oprit aici.

Si un p.s. pentru Stefan Ciobanu:
Imi pare rau pentru raspunsul artagos de dimineata. Scuze. Uneori si mie mi-e greu sa-mi inteleg reactiile… asa or fi femeile…:)
0
@nache-mamier-angelaNA
e mult mai bine ,mai putin descriptiva,ai ales economia de cuvinte si textul este mult mai sugestiv,mai puternic
felicitari pentru grupajul reusit din revista \"litere\"
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
multumesc pentru revenire si celelalte. :)
da, \"Litere\" e o revista valoroasa, a fost o onoare pentru mine sa public acolo.
0
@radu-stefanescuRS
radu stefanescu
dupa umila mea parere, o mare aiureală. nicio emotie exprimata aici nu-mi pare autentica, sau daca a fost vreuna, a murit sufocata dupa metaforizarea a la Bolintineanu. am cautat macar o conjunctie vie, o prepozitie, o silaba, o litera, ceva... oha. flori de plastic.

\"răpitorul\"? asta e de pe discovery channel. la noi prin cranguri, lupul...

0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
am luat nota de parere. multam. imi pare rau ca ai pierdut vremea cautand.
dar nu stiu ce vina are Bolintineanu, de nu-l lasi sa-si doarma in pace somnul de veci.
0