Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

mall-formație

umilă dedicație unor contemporani

1 min lectură·
Mediu
mă frige trecutul
mai rău decât o havană
stinsă pe limbă

între mine și Ei
pândesc zece mii de cuvinte
și o mie de zei
care n-au avut bunul simț
să se nască la timp

în plimbările mele
evit mereu trotuarele-nguste
acolo picioarele îmi amușină fiece rădăcină de pom
nicăieri nu găsești un loc pur
să atârni o oglindă

abia între Piața Unirii și Mall
încep să-mi revin să merg drept
să nu îmi tremure carnea
să nu mai privesc peste umăr
să nu îmi mai vâjâie pe lângă urechi
fantomele Lor
călărind cărțile

oh! cât îmi place în malluri
porțile acestor cetăți nu se deschid niciodată
înaintea fantomelor
doar aici
mă pot admira furișat în vitrine până ce manechinele și
aerul condiționat
prind glas și se-nchină

“Tu pășești pe căi drepte și întortocheate: puțin îți păsa ție de ceea ce ni se pare nouă oamenilor, drept sau strâmb. Dincolo de rău și de bine este împărăția ta. Nevinovăția ta este că nu știi ce-i nevinovăția.”

lipesc secunda asta de nări
și inspir

în sfârșit

sunt un balon
sunt un cer de culoarea absintului
sunt singurul punct de sprijin
într-o lume răsturnată de-a gata

plutesc
atârnat de urechile mele

I-A!
033.979
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
200
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Lisandru. “mall-formație.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-lisandru-0026649/jurnal/1834763/mall-formatie

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@dorin-cozanDCdorin cozan
foarte tare, textul tau adriana. de reco, parerea mea.
imi plac imaginile, exaltarea care se simte sub randuri, ideea dumnezeului dincolo de sine, ritmul, ironia si usoara persiflare a unor expresii si trairi indelung uzitate in spatiul poetic actual.
misto, deci. bravo!
bis bis!
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
O calitate a stilului poetic de aici este demnitatea. În rest, a spus Dorin totul, în așa de puține cuvinte.
0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
mă bucur că v-a plăcut șotia asta.

Dorine, merci pentru distincția zvârlită-n fân. :D
0