adriana barceanu

pauza a fost scurtă și-apoi loviturile în fiecare dimineața de atunci tot mai puternice cred, îmi repet cred la fiecare zgomot cred că apa e ploaie soarele e un cuptor cu

nu, mersul firesc al lucrurilor nu e ăsta dâra de fum pe care o las în urma mea atunci când fumez pe stradă știind că sunt privită ciudat taica-miu îmi spune că golănesc am băut până

de data asta pământul era în picioarele mele un fel de tocuri uriașe care mă făceau înaltă puteam să lovesc cerul cu pumnii mișcările nu sunt importante doar îngropările smochinilor pe timpul

Îl vedeam plimbându-se pe aleile parcului. Castanii erau deja înfloriți, vântul de mai scutura picături de ploaie. Pierdut între două existențe și între oameni repeta același refren. Obsesiv

Mara își aprinde încă o țigară, îl privește sec, în ochii ei nu se vedeau scântei sau dorințe. Poate că începutul fusese brusc și ea așteptase mai mult, sau poate că nu putea înțelege de ce el îi

pardoseala indică urmele unor apăsări greutatea fiecărui gest coborât până în fisura ditre dinții de lemn. e suficient așa, nu mușcă nu scoate ghearele. doar noaptea scrijelește semne ca niște

azi se trece repede de la o stare la alta de la o bere la alta de la un pat la altul suntem frivoli însingurați și repezi serpentine adânci răsucesc în gândurile mele îmi amintesc ziua în

îmbărbătarea nu se simte în privire o angoasă diformă către ceea ce spun sau fac ceilalți un octopus gigant care soarbe cu porii spasme și unde în care se cade se pierde o pată pe retină. o

și nimeni nu mai înțelege nimic totul devine ascuns așa cum erau cărțile din pod în casa popii casa nu mai e numai o urmă de zid probabil a ars într-o zi de vară părăsisem de ani buni

să am lacrimi când vorbesc despre tine și tu nu ești să adun flori de câmp să cred că mai poate veni seara fără s-o simt și doar îmbrățișarea noastră să învingă frica de tot e inuman

Într-un final se va duce în parcul unde castanii stau înfloriți, își va arunca pantofii, costumul și ceasul și se va aseza lângă orbul care-i poate arăta singura cale posibilă. Din când în când

e prea multă migală în desfacerea tainelor cred fără patos în închipuiri ce sfidează coloana oamenii iau forme bizare malformări în stare de ebrietate iubiri prefăcute cu ei și mult mult

pentru că păsările zburau prea jos unele coborau până la umărul meu și țipau uite un om fără aripi nu mi-era teamă eu știam că nici un om n-are aripi m-am culcat pe iarbă pământul nu

durează puțin dacă privești din înalțime nici nu știi exact cât timp a trecut o oră, poate o viață și n-ai învățat să uiți de atunci mi-am ascuns durerea și

când mă ridic am mâinile foarte curate de parcă nici n-am atins pământul poate că nici nu l-am atins și ieri a fost un zbor ca al păpădiilor când pocnesc în vânt iarba miroasea însă a proaspăt

așezarea cere atenție o grijă de forme, un mercur suit pe o linie dreaptă se face tot mai frig și aerul se îngroașă sub presiunea tavanului simt durerea din mână cum urcă până spre umăr

când vine timpul în mâinile mele sunt secundele lipsă povestirile despre cei care nu știu drumul pașii în bătaia vântului descompunerea până la os da. rup o tăcere cu alta mă strecor printre

continui să mă ratez consecvent filozofic vorbind moartea e numai una întreruptă iată de prezent un fel de cădere adâncă în mine prin mine și un salt la fel de bizar spre nonsens atunci când

se sting fluturii nu știu dacă tu vezi pe aripi culori curg în ploaie pe unde trec oameni cuvintele lor un ecou intim o sărutare infidelă pe unde trec oameni și umbrele se lipesc de

am rătăcit noaptea într-o cameră în care căldura se lovea de pereți până făcea găuri în var am stat acolo, ascuns prins în copcile unei operații pe creier mi se uscau nările și ochii stăteau

așa din toate câte puțin măcar fără sforile care te țin legat și te plimbă ca pe câine până în parc cât să-ți bei cafeaua și să mai fumezi o țigară apoi liniște multă liniște merg cu trenul

întâmplarea a înlocuit o cauză peste apă pescăruși aiuriți își odihneau aripile efectul avea să vină într-o zi de luni își amintea de el vag totuși semănau foarte mult până și în dureri aveau

stau cu chirie într-un apartament nerenovat plătesc întreținerea împărțită la patru și dorm puțin apa de la baie picură obscen peste visele mele îmi ascult vecinii cum se ceartă cum se fut și