punct 4

mda, dacă e acel vasea pe care îl știu eu, cu siguranță ar fi plâns pentru câinele acela, căci, la fel de sigur, nu l-ar fi lovit.

este aici despre lipsa completă de gingășie (mă refer la final, și nu la imaginea finală, ci la cum este formulată, aruncând totul în carne și limitându-se la ea).

dar pesemne că se întâmplă și asta, căci umane sunt toate, nu?

“bună ziua, dă-mi toporu’
vasea mi-a lins picioru’* “

*bonus – o palma pe cur

cam așa aș rezuma finalul…care în loc să ducă undeva demersul din început, îl aruncă în chicioșenie….
oare lui cine i-a lins lacrimile ce nu se vedeau? sau plânsul există doar dacă avem lacrimi?!

cred ca aici e o confuzie, as ruga sa nu se interpreteze gresit sau sa nu se faca trimiteri acolo unde nu sunt.
pentru lamuriri- vasea este un personaj inspirat oarecum dintr-o poveste reala,se stie(sau nu) ca in poemele mele sunt multe referiri la rusi, ruseste, ruseasc... vasea intra acolo si numai acolo.
Madalina, multumesc pentru lectura, la buna recitire.

când se descrie întregul prin părți componente (sau detalii, cum li se mai poate spune, gen mașina roșie), ceea ce este, de altfel, și o figură de stil (chiar dacă, nefiind vreo maestră a lor, nu-mi amintesc numele acum și-mi pare cinstit să nu stau să caut, doar ca să dau cu denumirea-n perete, cum iarăși s-ar mai zice)... adică atunci când un personaj (întregul) e descris prin părți componente ale sale (ca personaj, ca poveste a acestui personaj), recte mașina roșie, plus numele coincident, e doar firesc să te gândești că...

voi spune și plat: când ți se aduce în față un compartiment și ți se spune și numărul său, te gândești că e vorba, în ansamblu, despre un tren.

chiar dacă, și asta nu o contest, există, ce-i drept, mai multe trenuri pe lume. tocmai că direcțiile sunt așa diferite și unele chiar ajung acolo unde se pot odihni. și dacă-s lăsate, ce-i drept.

și o spun ca individă care, scriind texte, a folosit și ea mai multe nume prin ele... unul chiar rusesc, de altfel. dar, cum necum, imaginate. și mai ales dincolo de coincidențe să nu le mai spun cum, căci nici asta nu mai ține de \"literatură\".

m-am lungit, iată. pe românește.