Poezie
anti-camera
1 min lectură·
Mediu
aproape că nu mai e loc
în camera asta pereții sunt stinși
aici nu se mai face dragoste nu se mai vorbește despre nimic
și nu e tăcere nici măcar
aerul rece
patul și o lumină galbenă care intră prin fereastra închisă
nu știu de ce locul ăsta e mort
am să intru cu grijă
de parcă încă s-ar mai găsi cineva înăuntru
de parcă e o sticlă de apă din care a băut cineva
și setea e o natură a omului
știu asta din diminețile în care mă trezeam cu sentimentul ăla uscat și voiam să beau
orice cu orice preț
diminețile alea te iubeam însă și rămâneam să ne futem și setea devenea tot mai adâncă
intram în tine cu degetele cu limba te înghițeam și simțeam cum curge toată apa din mine
erai o nevoie ciudată care înlocuia toate nevoile și m-am gândit că asta trebuie să fie
altceva n-avea cum să se mai întâmple
aproape că nu mai aveam gânduri doar o sete uriașă
în fiecare dimineață
în camera asta ziua nu mai intră niciodată
stă într-un obscur de parcă cineva e încă acolo
cineva încă simte o sete…
023698
0
LA