Poezii

te așezi în comoditatea asta în care lucrurile cele mai mici par mai sigure. un raft o ușă care se închide doar iarna teama că mă voi lăsa de fumat sau că felul în care adormi mă ține aproape tot

ABadriana barceanu

0

2

sunt rahaturile astea pe care le înghiți zilnic de la vecini de la prieteni tot timpul cineva îți fute timpul cu fleacuri cu mărunțișuri greoaie și inutile. ai un câine plictisit îi cade părul și

ABadriana barceanu

0

2

devine trist și nodul din gât dă să scape nu plângi doar mâna o lași să cadă după îmbrățisare e o forma de a fi sedat. o boală în care crezi dinadins că se vindecă dacă te oprești ca un ceas fără

ABadriana barceanu

0

0

pardoseala indică urmele unor apăsări greutatea fiecărui gest coborât până în fisura ditre dinții de lemn. e suficient așa, nu mușcă nu scoate ghearele. doar noaptea scrijelește semne ca niște

ABadriana barceanu

0

1

dimineața e un pas greșit o apropiere ciudată între casa cu iederă pe care încă o văd. sau o intersecție- obișnuiam să-mi pun urechea la încercare deși nu am văzut niciodată un orb să asculte așa cum

ABadriana barceanu

0

0

cum ne obișnuim cu diminețile astea cețoase indecente uneori și prea umede prea opace dar e bine, atât de bine că nici nu e important dacă seara, undeva într-o lume închisă și strâmtă peștii

ABadriana barceanu

0

0

cum aș putea să mai vorbesc despre altcineva când sunt paznici fideli ai iubirii la uși când sunt treceri prin noi despre care nu se mai știe nu știu ce mă doare sau unde e un loc care se golește

ABadriana barceanu

0

3

n-am învățat niciodată să pierd așa cum răbdarea nu mi-a fost vreodată prietenă credeam că arșița soarelui mă va face fericită mai fericită ca dragostea sau că lucrurile bune se țin undeva cu

ABadriana barceanu

0

0

nu pierderea rupe nici liniștea ochilor blânzi le spui altfel despre noi nu întinzi mâna nici liniștea n-o lași să plece doar câțiva păpușari irosesc timpul mâine vor îngheța mai întâi

ABadriana barceanu

0

1

când vine timpul în mâinile mele sunt secundele lipsă povestirile despre cei care nu știu drumul pașii în bătaia vântului descompunerea până la os da. rup o tăcere cu alta mă strecor printre

ABadriana barceanu

0

4

îmi place cum mă lovesc știrile de la ora 5 cu toporul în cap sau mai rău îmi place când nu fac nimic stau cu ochii spre ceva nedefinit și dacă merg n-ajung nicăieri poate doar din greșeală sunt

ABadriana barceanu

0

3

când nu mai înțelegi vine dintr-o eroare pământul n-a fost întodeauna rotund și sila prietene e doar o necesitate un altfel de a fute atunci când nu mai sunt argumente și practica devine

ABadriana barceanu

0

2

am rătăcit noaptea într-o cameră în care căldura se lovea de pereți până făcea găuri în var am stat acolo, ascuns prins în copcile unei operații pe creier mi se uscau nările și ochii stăteau

ABadriana barceanu

0

2

n-am mai băut mult în ultimul timp doar o furtună într-o seară m-a culcat la pământ viscolea al dracului de rău și mi-am scrântit piciorul într-o groapă sau doar am alunecat nu-mi amintesc m-a

ABadriana barceanu

0

0

e o ușurință în tot o plutire și niciodată nu greșești drumul acel perfect dintr-o sferă imaginară te mișcă, o inerție cu care nu te cerți pleci singur întodeauna aștepți la capătul celălalt să

ABadriana barceanu

0

1

sunt un om trist gândurile mele sunt trenuri vomită în gări triste oameni triști până rămâne un gol în stomac și în creier o porțiune inadaptată la mediu cenzură de lacrimi emoții

ABadriana barceanu

0

3

în câteva ore nu apreciezi distanța de la mâna ta la mâna mea hainele respiră singure în timp ce somnul tânjește liber printre cearșafuri și ne ascundem în spatele patului e spațiul unde se pierd

ABadriana barceanu

0

0

* 09:20 mă tot gândesc cum oamenii se îndrăgostesc după posibilități de haine, de telefoane, de pantofi și tac într-o cameră plină de fotografii orbi care vorbesc despre arta de a fi

ABadriana barceanu

0

2

aproape că nu mai e loc în camera asta pereții sunt stinși aici nu se mai face dragoste nu se mai vorbește despre nimic și nu e tăcere nici măcar aerul rece patul și o lumină galbenă care

ABadriana barceanu

0

2

musca taie aerul ca un avion dacă te gândești, înăuntru ar putea avea loc un atentat un sinucigaș fanatic și-ar face loc în pieptul ei și ar exploda. într-o lume perfectă n-ar fi nicio

ABadriana barceanu

0

3

despre ceilalți oricât am vorbi nu aflăm nimic numai pojghița de gheață se topește din ea ies aburi și fire de praf și noi inhalăm tot face bine la sinuzită face bine la creier la măduvă din

ABadriana barceanu

0

7

când mă ridic am mâinile foarte curate de parcă nici n-am atins pământul poate că nici nu l-am atins și ieri a fost un zbor ca al păpădiilor când pocnesc în vânt iarba miroasea însă a proaspăt

ABadriana barceanu

0

4

sunt legături tot mai ciudate un război de o noapte în care nu cedează nimeni sunt armele șlefuite bine și numai un glonț ar putea opri tot stai singur în cameră un ceai fierbinte o țigară și

ABadriana barceanu

0

4

așezarea cere atenție o grijă de forme, un mercur suit pe o linie dreaptă se face tot mai frig și aerul se îngroașă sub presiunea tavanului simt durerea din mână cum urcă până spre umăr

ABadriana barceanu

0

1