Poezie
credeai că
1 min lectură·
Mediu
e o ușurință în tot o plutire
și niciodată nu greșești drumul
acel perfect dintr-o sferă imaginară
te mișcă, o inerție cu care nu te cerți
pleci singur întodeauna aștepți la capătul celălalt să se întâmple
să apară prima derivă
oamenii stau toți cu jumătățile lor albe și te privesc
până pierzi echilibrul, te prăbușești
sunt mâini care te ridică și vocile șoptesc ceva ce poate fi adevărat
uiți totul în ultima seară poate de la alcool sau numai de la impresia că lumea se schimbă
că totul are altă direcție în afară de tine
cumva, într-un mod nefiresc lucrurile bune s-au dus
013980
0
În str. 2 aș renunța la specificarea \"toți\" din s.2, mi se pare redundant.
Cred că ți-a scăpat un L la sf. cuv. echilibru.
La mulți ani,
Eugen