adriana barceanu

inima n-o să mi se desfacă chiar dacă nu pot ierta nimic doar ceea ce șterg rămane o victorie și atunci cred că înțepăturile limbii sau goana din gât atunci când nu pot să plâng sunt

sunt rahaturile astea pe care le înghiți zilnic de la vecini de la prieteni tot timpul cineva îți fute timpul cu fleacuri cu mărunțișuri greoaie și inutile. ai un câine plictisit îi cade părul și

devine trist și nodul din gât dă să scape nu plângi doar mâna o lași să cadă după îmbrățisare e o forma de a fi sedat. o boală în care crezi dinadins că se vindecă dacă te oprești ca un ceas fără

pardoseala indică urmele unor apăsări greutatea fiecărui gest coborât până în fisura ditre dinții de lemn. e suficient așa, nu mușcă nu scoate ghearele. doar noaptea scrijelește semne ca niște

dimineața e un pas greșit o apropiere ciudată între casa cu iederă pe care încă o văd. sau o intersecție- obișnuiam să-mi pun urechea la încercare deși nu am văzut niciodată un orb să asculte așa cum

cum ne obișnuim cu diminețile astea cețoase indecente uneori și prea umede prea opace dar e bine, atât de bine că nici nu e important dacă seara, undeva într-o lume închisă și strâmtă peștii

n-am învățat niciodată să pierd așa cum răbdarea nu mi-a fost vreodată prietenă credeam că arșița soarelui mă va face fericită mai fericită ca dragostea sau că lucrurile bune se țin undeva cu

nu pierderea rupe nici liniștea ochilor blânzi le spui altfel despre noi nu întinzi mâna nici liniștea n-o lași să plece doar câțiva păpușari irosesc timpul mâine vor îngheța mai întâi

când vine timpul în mâinile mele sunt secundele lipsă povestirile despre cei care nu știu drumul pașii în bătaia vântului descompunerea până la os da. rup o tăcere cu alta mă strecor printre

îmi place cum mă lovesc știrile de la ora 5 cu toporul în cap sau mai rău îmi place când nu fac nimic stau cu ochii spre ceva nedefinit și dacă merg n-ajung nicăieri poate doar din greșeală sunt

când nu mai înțelegi vine dintr-o eroare pământul n-a fost întodeauna rotund și sila prietene e doar o necesitate un altfel de a fute atunci când nu mai sunt argumente și practica devine

am rătăcit noaptea într-o cameră în care căldura se lovea de pereți până făcea găuri în var am stat acolo, ascuns prins în copcile unei operații pe creier mi se uscau nările și ochii stăteau

n-am mai băut mult în ultimul timp doar o furtună într-o seară m-a culcat la pământ viscolea al dracului de rău și mi-am scrântit piciorul într-o groapă sau doar am alunecat nu-mi amintesc m-a

e o ușurință în tot o plutire și niciodată nu greșești drumul acel perfect dintr-o sferă imaginară te mișcă, o inerție cu care nu te cerți pleci singur întodeauna aștepți la capătul celălalt să

sunt un om trist gândurile mele sunt trenuri vomită în gări triste oameni triști până rămâne un gol în stomac și în creier o porțiune inadaptată la mediu cenzură de lacrimi emoții

în câteva ore nu apreciezi distanța de la mâna ta la mâna mea hainele respiră singure în timp ce somnul tânjește liber printre cearșafuri și ne ascundem în spatele patului e spațiul unde se pierd

* 09:20 mă tot gândesc cum oamenii se îndrăgostesc după posibilități de haine, de telefoane, de pantofi și tac într-o cameră plină de fotografii orbi care vorbesc despre arta de a fi

aproape că nu mai e loc în camera asta pereții sunt stinși aici nu se mai face dragoste nu se mai vorbește despre nimic și nu e tăcere nici măcar aerul rece patul și o lumină galbenă care

musca taie aerul ca un avion dacă te gândești, înăuntru ar putea avea loc un atentat un sinucigaș fanatic și-ar face loc în pieptul ei și ar exploda. într-o lume perfectă n-ar fi nicio

despre ceilalți oricât am vorbi nu aflăm nimic numai pojghița de gheață se topește din ea ies aburi și fire de praf și noi inhalăm tot face bine la sinuzită face bine la creier la măduvă din

când mă ridic am mâinile foarte curate de parcă nici n-am atins pământul poate că nici nu l-am atins și ieri a fost un zbor ca al păpădiilor când pocnesc în vânt iarba miroasea însă a proaspăt

sunt legături tot mai ciudate un război de o noapte în care nu cedează nimeni sunt armele șlefuite bine și numai un glonț ar putea opri tot stai singur în cameră un ceai fierbinte o țigară și