adriana barceanu

e prea mult fum lângă această țigară și prea multă lumină în iarnă cu palme fierbinți îți ating chipul ca pe un trofeu al ratărilor numai atât a rămas ascuțitul privirilor apoi ne

Știu, de cele mai multe ori impresia e îndoială Masca e perseverentă Ai zâmbete de primăvară În ochi Îți lucesc iriși violeți Vântul, castanii deja înfloriți, turnul chindiei Strada

n-am găsit muntele duminică totul e plat o câmpie gigantică împădurită pe alocuri de oameni sau pomi fără diferență am văzut doar curcubeul cucerind pământul dintr-o apă în alta știam că

permanent irosesc somnul, viața, posibilitățile în încercarea de a scrie o poezie despre mine, noi, cei de afară tu mături străzile dimineața de zâmbete ca un serial killer pui stop

știe cineva unde locuiește ileana cosânzeana? o caută făt frumos pe cal

în fiecare seară mă las de fumat nu mă ține decât noaptea dimineața patul meu gol e un naufragiu trec pe lângă oglindă nu mă uit știu cine sunt îmi rămân zilele care vor veni un fel

n-am să ridic glasul și n-am să te caut de data asta mă las doar între hârșâitul roților o bloody mary sau o vodkă rusească sunt doar enzimele care mai trag spre ceva nedefinit învăț să

hai să dăm cu piciorul în râme să futem la întâmplare norocul cu inimi scuipând cu glas rece că nici mie nu-mi pasă de nefericiți nu dau acatiste duminica în mânăstiri sunt turist

îmi place cum mă lovesc știrile de la ora 5 cu toporul în cap sau mai rău îmi place când nu fac nimic stau cu ochii spre ceva nedefinit și dacă merg n-ajung nicăieri poate doar din greșeală sunt

când am plecat nu știam încotro te voi lăsa parcă ai fost împins într-o parte eram eu un fel de chemare venea dinspre tine încă mai am numărul tău și nu sun aș vrea să știu că ești

nu-i nimic, viața asta are un sens giratoriu prin care trecem toți ca o malformație sau o bătaie aritmică a inimii am fost la medic credea că mă doare. numai adevărul doare a zâmbit trist în

după dimineață vine seara și apoi iar dimineață fumez o țigară înainte una după fumatul rămâne singurul viciu constant beau bere cola și fumez până când voi muri probabil călcată de o mașină mi-e

scârba aia mică de înger îmi tot zăpăcește căile bine sau rău nu știu dacă se moare așa înțepat, stând la pândă poate un bum, sau un zgomot foarte puternic mi-ar astâmpăra

n-am învățat niciodată să pierd așa cum răbdarea nu mi-a fost vreodată prietenă credeam că arșița soarelui mă va face fericită mai fericită ca dragostea sau că lucrurile bune se țin undeva cu

în câteva ore nu apreciezi distanța de la mâna ta la mâna mea hainele respiră singure în timp ce somnul tânjește liber printre cearșafuri și ne ascundem în spatele patului e spațiul unde se pierd

mi-a spus ieri un prieten că trebuie să cuprind toate mesele din jur dintr-o privire că scrisul nu e chiar așa un joc în care mă ascund în cuvinte cred că i-am dat dreptate puțin mai târziu însă

nu era destul de clar dacă începuse cel de-al doilea război împotriva târâturilor însă era cert că iscoade năpădiseră țara. la spânzurătoare cu ei, vrăjitori de cuvinte, pe rug!!! striga

devine trist și nodul din gât dă să scape nu plângi doar mâna o lași să cadă după îmbrățisare e o forma de a fi sedat. o boală în care crezi dinadins că se vindecă dacă te oprești ca un ceas fără

vinul din sticlă se decupa în forma sufletului meu have a nice life și pe urmă doar râsete isteric poate pentru că știu dimineața un miros de cafea și dragoste umed aerul ne lipea de

azi mă uitam la stâlpii de fier din gara de nord și-mi imaginam câți bețivi s-au sprijinit de ei probabil mulți și neimportanți oamenii de fapt sunt neimportanți așa ca mine și ca tine când

limba mea atinge limba ta degetele mele ating degetele tale pulsul meu numără pulsul tău în orașul otrăvitor clopotele anunță încă o înmormântare ca un volum de poezii într-o bibliotecă

* 09:20 mă tot gândesc cum oamenii se îndrăgostesc după posibilități de haine, de telefoane, de pantofi și tac într-o cameră plină de fotografii orbi care vorbesc despre arta de a fi