*****

e prea mult fum lângă această țigară și prea multă lumină în iarnă cu palme fierbinți îți ating chipul ca pe un trofeu al ratărilor numai atât a rămas ascuțitul privirilor apoi ne pătrundem cu forță ca o iubire venită de departe începe ușor să te împungă înăuntru inima ți se face mică până dispare lovești cu pumnii în ușile care insistă să rămână închise îți faci bagajul deși nu l-ai desfăcut niciodată nu-ți amintești unde e periuța de dinți unde e ceasul timpul începe să te strângă ca niște pantofi noi în inevitabila cădere durerea pare din ce în ce mai scurtă și scoți din tine viața cu un gâfâit sugrumat îmi place starea asta în care neputința nu e un impediment în găsirea ratărilor