adriana barceanu

nu era destul de clar dacă începuse cel de-al doilea război împotriva târâturilor însă era cert că iscoade năpădiseră țara. la spânzurătoare cu ei, vrăjitori de cuvinte, pe rug!!! striga

vinul din sticlă se decupa în forma sufletului meu have a nice life și pe urmă doar râsete isteric poate pentru că știu dimineața un miros de cafea și dragoste umed aerul ne lipea de

stau cu chirie într-un apartament nerenovat plătesc întreținerea împărțită la patru și dorm puțin apa de la baie picură obscen peste visele mele îmi ascult vecinii cum se ceartă cum se fut și

mi-a spus ieri un prieten că trebuie să cuprind toate mesele din jur dintr-o privire că scrisul nu e chiar așa un joc în care mă ascund în cuvinte cred că i-am dat dreptate puțin mai târziu însă

dragă domnule de la o vreme nu mă mai răsfăț parcă ninge afară și vine un frig siberian numai pisica mai știe cum trebuie să te cuibărești să-ți lingi labele sau să dormi în puf ascult Lili

sunt om/ de ieri mi-a crescut o inimă/ îmi intră în unghii ace și lacrimi nu contează cât fumez cât beau euforic e aerul vreau să nu mai respir soluția finală/ șampanie / muzică /

nu prea știe ce face seara își dă pantofii jos gesturi normale uneori doar privirea îi scapă pe o carte își iubește soția ne-Poetul și mama dacă are timp le cumpără flori ne-Poetul

n-are legătură cu sistemul cu funcționara de la ghișeu aproape întodeauna grasă cu străzile jegoase, cu praful care se așează pe limbă și în nas nici măcar cu sufletele eroilor căzuți pe mai

sunt câteva locuri pe care le evit o cafenea, o intersecție știu că semnele sunt încă acolo tu nu prea te ștergi eu însă da mi-am făcut bagajul cel puțin în gând nu știu exact dacă e doar

permanent irosesc somnul, viața, posibilitățile în încercarea de a scrie o poezie despre mine, noi, cei de afară tu mături străzile dimineața de zâmbete ca un serial killer pui stop

nu simt nimic atingerile tale sunt holografice zâmbetele tale ascund nu simt nimic deshidratat de viață mă grăbesc să știu unde sau pe ce parte se moare mai repede

când am plecat nu știam încotro te voi lăsa parcă ai fost împins într-o parte eram eu un fel de chemare venea dinspre tine încă mai am numărul tău și nu sun aș vrea să știu că ești

dumnezeu nu îmbătrânește și nu moare se plimbă doar de la o neputință la alta îmi spune, așa cum îl aud mereu la mine e prea mult uneori și prea puțin tot timpul când spăl cuvintele

nu-i nimic, viața asta are un sens giratoriu prin care trecem toți ca o malformație sau o bătaie aritmică a inimii am fost la medic credea că mă doare. numai adevărul doare a zâmbit trist în

scârba aia mică de înger îmi tot zăpăcește căile bine sau rău nu știu dacă se moare așa înțepat, stând la pândă poate un bum, sau un zgomot foarte puternic mi-ar astâmpăra

știe cineva unde locuiește ileana cosânzeana? o caută făt frumos pe cal

uneori îți imaginezi că ucizi monștrii că ești luptător în legiunea străină nu știu, poate superman sau eroul unui film porno dar nu ești, nu vei fi niciodată altul decât omul care stă în balcon

îi spun lasă-te de fumat și trage-ți de viața altfel, sub altă formă nu pierzi prea mult, poate doar minutele în care încerci să-ți explici nulități te știu cum ești panică, stare

poate ar fi timpul să te trezești să uiți ultimul vis, să bei o cafea să asculți știrile la radio n-o să-ți spună nimeni nimic nu lăsa urme, nu precipita știu. și el știe nu era greu

după ce mănânc îmi aprind instinctiv o țigară așa cum e sărutul tău pe buzele ei în fiecare dimineață nu simt nimic, uneori nici nu știu că fumez sunt aproape convinsă mărturisirile nu-și au

azi mă uitam la stâlpii de fier din gara de nord și-mi imaginam câți bețivi s-au sprijinit de ei probabil mulți și neimportanți oamenii de fapt sunt neimportanți așa ca mine și ca tine când

să am lacrimi când vorbesc despre tine și tu nu ești să adun flori de câmp să cred că mai poate veni seara fără s-o simt și doar îmbrățișarea noastră să învingă frica de tot e inuman

hai să dăm cu piciorul în râme să futem la întâmplare norocul cu inimi scuipând cu glas rece că nici mie nu-mi pasă de nefericiți nu dau acatiste duminica în mânăstiri sunt turist