mi-am ratat viața și asta devine certitudine

\"vre-o fericire\", de exemplu.

alexandra, dupa ce ca era gresit, deh, simtul meu uneori strica gramatica..., nici nu intra bine in vers.

by the way, cum a fost sucul?

Adriana, toamna cu versurile tale e o promisiune, uite aici am găsit inima poemului tău și îmi spune că nu ți-ai ratat viața, nu nicidecum: \"vin norii dragul meu, norii grei tomnatici
ascult vântul. de departe se simte ucigătoare de inimi
toamna


îmi vei spune încă e cald
la noi înfloresc trandafiri și te cred că e cald
numai sufletul mai răcește la câte-o simțire
numai sufletul știe
dacă mai e ceva de știut
pe urmă vine ziua de mâine
când trebuie să uiți
amintirile sunt o țigară fumată până la filtru\"

dp meu dv, sentimentul ratării constituie esența conștiinței de sine; numai oamenii \"normali\" operează cu aceste concepte ale rătăcirii: fericire, adevăr, absolut;

mi-aș permite să contrag textul astfel: viața, un anotimp din care lumina mea încă răzbate.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

de fluctuația sentimentului de rătăcire și incertitudine răspunde ”numai sufletul”, care nu mai știe, doar simte și de multe ori doare;
am citit cu plăcere. să avem o toamnă frumoasă iar stele să ne lumineze din nou cerul!
cu prietenie,
george

titlul mi se pare bestial, introductiv, adica un inceput bun. continultl e mai slabut. mi se pare in plus strofa a doua, ceea ce urmeayă după \"nu știu câte din mine mai sunt ale mele\" pînă la final. îmi place amintirile fumate pina la filtru. fain scrii pe alocuri. salut prietenos și fericit.

Adriana, sentimentul ratării îl au cei care știu că n-au fost mereu solidari cu lumina dăruită. Cei cu adevărat ratați nici nu-și pun asemenea probleme. Aici e paradoxul, sunt în acord cu Vasile.
Acum despre text. Paradoxal, sau poate că nu, strofa a doua e centrul de greutate al textului. Cei care nu văd nuanțele și privesc numai la cuvinte, vor considera prezent aici limbajul clișeic. Dar cine are totuși o acuitate a simțurilor surprinde și taina. Aici Marius, involuntar sau nu, a sesizat.

Mi-ar fi plăcut să contrag și eu textul într-o formulare scurtă, dar n-aș reuși decât să-l imit pe Vasile, el spunând ce gândeam și eu.

surprinzător faptul că un poem încadrat la personale a atras atenția dv. Știu, miza lui a fost privirea cât mai adânc în mine. Da, sentimentul ratării nu are legătură neapărat cu ratarea în sine, lucru care m’a determinat să pot scrie despre viața mea sub acest semn.

Dl. Marius, mulțumesc pentru lectură

Dl. Vasile, dv. ați simțit poate ezitare mea. Întradevăr, acolo mă îndreptam și eu. Vă mulțumesc pentru încurajare, semnul dv. asta exprimă.

Dl. George, vă mulțumesc și dv. pentru bunăvoință. Toamnă cât mai frumoasă până la capăt.

Ecaterina, la tine e puțin mai simplu, încă nu a devenit conștient anotimpul.
Numai bine și multă inspirație.

Dl. George Pașa, motivul încadrării la personale a fost tocmai de a anunța oarecum că nu cuvintele sunt marca ci înțelesul lor.
Vă mulțumesc pentru răbdare

Textul este unul dintre cele mai reusite ale autoarei. Poezia se situeaza acolo, la limita dintre ratarea vietii si idealuri notorii, ca un drum pe marginea prapastiei, ca o portie de fericire pe stomacul gol.
Certitudinea unui sentiment adanceste mesajul poetic, cuvintele, fie ele si banale in aparenta, nu fac decat sa scrie precum fierul rosu pe pielea destinului.

numai dumnezeu il stie,
eu traiesc mai putin din intertie si mai mult din vointa.
inceputul si sfarsitul sunt relative, dar da, ai simtit fiorul care mi-a strafulgerat sufletul
cu gandul si la tine,

adriana