Poezie

până la sfârșit

1 min lectură·2 februarie 2009

Mediu

și nimeni nu mai înțelege nimic

totul devine ascuns așa cum erau cărțile din pod în casa popii

casa nu mai e

numai o urmă de zid

probabil a ars într-o zi de vară

părăsisem de ani buni grădina și anotimpul

cu piersici coapte și pete de coacăze

și lucrurile devin tot mai complexe

te prind într-un năvod al faptelor în mijloc tot mai strâns

dar nu te înfurii și nu trântești doar taci cu gândul că o să se afle

cumva într-o variantă ușoară

și ataraxia apare pe un soundTrak diferit

pentru că totul devine liniște măcar un timp

cât să lași golul să lași urmele

te ridici ghemuind în tine o frică de altfel

apropii tavanul și sapi în el forme de viață

ipoteze despre prima depresie

vârsta la care începi să topești cuburi de gheață

se desprind creaturi dintr-un alt univers

balauri fără capete și colții cresc singuri îți sfârtecă fața

tu nu vrei să muști nu poți

din această călătorie

un du-te vino extatic între cărțile din pod și anotimpuri de copil răzgâiat

scorburi de viață, camere mici în care ai dragoste numai pentru o noapte

003.850

adriana barceanu. “până la sfârșit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-barceanu/poezie/1821360/pana-la-sfarsit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.