Adrian Munteanu

Omul creat in spații nesfârșite, Sublimul Elohim din străvechime, Bărbatul și femeia din mulțime, Își făuresc altar în lumi slăvite. Azteci, persani făuritori de rime, Druizi, incași privind

Nu știu nici cine sunt, nici ce mă-ncearcă. O nebuloasă-i în adânc de mine, O întrebare despre rău și bine, Un gând puhav de \" oare \" și de \" parcă \". Neașteptat, m-aplec, străin, pe

Știu unde sunt, în ce ungher de ceață ? Am înțeles că rostul ei mă-nvinge ? Că semăn cu mânia ce m-atinge Și cu orgoliul care mă răsfață ? Am sufocat desfrâul ce respinge Și împăcarea ce

Eu cel flămând rânjesc fără speranță, Eu cel năvalnic calc pe oseminte; Visează rime eul cel cuminte; Eu cel lasciv mă-nvălui în romanță. Eu cel brutal străpung un gând fierbinte, Eu cel ce

Nu mă aștepți c-un zâmbet la intrare. Între pereți stă gârbovă tăcerea. Ascunsă prin unghere, încăperea A împietrit în picuri de uitare. Nevolnic rost, împărtășesc plăcerea De-a mă retrage fad

Pe nesimțite aflu ce stârnește Atâtea scârbe ce mi-au supt ființa. Privind în mine mi-am păstrat silința De-a spinteca pornirea bărbătește. Atunci când voi sfârși, urând dorința De-a spune

La trandafiri din magica pășune Gândește înțeleptul și oftează. Un bard pârâul îl însângerează Cu trecerea prin zorile imune. Nefericita mamă iar visează La fiul mort, sperând la o

Mânia pentru gestul ce mă doare Și ura pentru cel ce mă lovește, Egoicul surâs care dospește, Invidia pe trupul cast de floare Scot rădăcina hidrei care crește Și vipera ieșită din

Din clipă-n clipă două drumuri curmă Avântul risipit spre împlinire. Pe cel Orizontal, pentru jertfire, Trec cei de rând, cei ce rămân în turmă. Pe Drumul Vertical ne dau de știre Rebelii,

Rănești cu vorba, gestul și privirea. Un vaier lung pulsează în artere Și-un gust sălciu, de smârcuri și de fiere, Se-așează între noi, gonind jertfirea. Visez la tonul învelit în miere, Dar

Nu vreau să cred că Dumnezeu consultă De pe un tron pe-acei ce au vreo vină. E-un adevăr rostit cu gura plină Că sus, în cer, mișcarea e mai multă. Las teoria crudă în lumină Să-și decanteze

Magul din mine știe să invoce Pe zeii din natura visătoare. Am Leul Legii săvârșind lucrare Și cele două Genii echivoce. Preamilostivul pune o-ntrebare, Mărinimosul prinde să revoce. Mai

Din urmă iau doar ziua ce se duce, Cu dinți blajini dintr-un deșert de seară Ce-ar fi venit ca singură povară De mă vedea reașezat pe cruce. Ziua de azi,